Reacțiile privitoare la consecințele războiului din Ucraina apar la nivelul tuturor județelor României, unde voci analizează efectele tragediei asupra situației economice a țării noastre. O perspectivă inedită vine din Dolj, din partea liderului USR, Cezar Drăgoescu, care arată că sancțiunile economice aplicate Rusiei ar putea fi o oportunitate pentru România, dacă guvernanții ar lua în calcul relocarea investitorilor care nu-și mai continuă afacerile în statul lui Putin.
Într-un comunicat de presă, transmis luni, președintele USR Dolj, susține că guvernanții români ar trebui să privească ca pe o oportunitate plecarea multinaționalelor din Rusia. Astfel, investitorii de acolo ar putea să se reorienteze către România, dacă li s-ar deschide această fereastră de oportunitate.
“Având în vedere faptul că aproape toate companiile multinaționale au părăsit Rusia, iar pericolul naționalizării activelor acestora din Rusia este iminent, coroborat cu faptul că sancțiunile impuse Kremlinului vor mai dura o bună perioadă, este de datoria politicienilor puterii să negocieze cu acești potențiali investitori, ce sunt nevoiți acum să-și relocheze afacerile.
Din păcate, constatăm cum Guvernul PSD-PNL, sinonim cu Guvernul sărăciei și incompetenței, nu face absolut nimic pentru a fructifica această oportunitate nesperată pentru țara noastră.
Același lucru s-ar putea spune și despre administrația locală, care cu un management performant (în niciun caz actuala conducere PSD-PNL) trebuia să aibă gata câteva zeci de hectare de teren si hale disponibile în parcuri industriale, mail-uri și oferte de relocare trimise la absolut toate companiile ce au plecat din Rusia, cu pachete de avantaje gândite personalizat pentru fiecare companie în parte în funcție de domeniul în care activează.
Este extrem de clar că PSD și PNL nu au capacitatea să înțeleagă că o țară/oraș/comunitate nu se poate dezvolta fără investiții. De 32 ani ne demonstrează ca sunt incapabili să aducă prosperitate în România și implicit în Craiova. Lucrurile nu mai pot continua în acest fel!”, arată Cezar Drăgoescu.