Viktor Orban, autocratul din vecinătate: cum hrănești extremismul cu idei “la modă”

Viktor Orban, autocratul din vecinătate: cum hrănești extremismul cu idei “la modă”

Ca orice spirit de dictator care a înflorit în istoria umanității, Viktor Orban a fost băiat sărac. Până la 15 ani nu știa că există robinetul cu apă caldă, pentru că toată copilăria lui s-a spălat în lighean. Nu e nicio exagerare în asta, dimpotrivă, Orban însuși a făcut un motiv de mândrie din lipsurile pe care le-a îndurat în copilărie.

Născut în mai 1963 în satul Alcsutdoboz, l-a avut la principal model în viață pe bunicul lui, felcer pe lângă veterinarul local, care la 48 de ani și-a luat bacalaureatul. Ambiția este o trăsătură de familie, pe care Viktor Orban a împrumutat-o fără îndoială.

Dar ambiția și sărăcia fac casă proastă în anumite tipuri de caractere, iar în cazul lui Orban, coabitarea celor două a dus la construirea unei personalități foarte agresive.

Potrivit jurnalistului Paul Lendvai, „la elevul Viktor s-a remarcat încă de timpuriu tendința spre indisciplină. Deși nu putea să fie lider, căci era penultimul din clasă ca înălțime, participa totuși curajos la toate încăierările”.

De altfel, în relatări personale pentru biografii lui, căci cultul personalității n-a întârziat să apară nici în cazul lui, Orban însuși se caracterizează drept un “copil incredibil de rău. Prost crescut, obraznic, violent, antipatic. Eram de fiecare dată eliminat din toate școlile. Tata mă bătea în fiecare an măcar o dată, de două ori”.

De aceea, deviza lui în viață s-a conturat în jurul ideii: “Dacă voi primi o palmă, voi da două înapoi”.

Puțini își mai amintesc, că memoria popoarelor e scurtă, faptul că Orban s-a afirmat pe piața politică ca un tânăr extrem de liber în gândire, cu idei revoluționare, deschis la nou, la schimbare, la multiculturalism, care se opunea ideii că Biserica ar trebui să joace un rol politic. Ba se mai lupta și pentru burse de la George Soros. Practic, tot ce susținea la debutul său în politică a fost ulterior negat de el însuși, și declarativ, și faptic.

Căutând o explicație pentru acest comportament ciudat și schimbător, INVESTIGATORIA a discutat cu jurnaliști care cunosc mediul politic din Ungaria încă din anii ascensiunii politice a lui Orban.

Parászka Boróka este, de aproape 20 de ani, corespondent pentru o publicație din Ungaria și a locuit acolo până în anii 2000. Facem precizarea că în 1998, Viktor Orban devenea primul-ministru al Ungariei, fiind cel mai tânăr șef de guvern din istoria țării și, la momentul acela, din istoria Europei.

Jurnalista de limbă maghiară ne-a explicat că, de fapt, Orban și-a schimbat atât de mult ideile în timp nu pentru că l-ar fi schimbat puterea, cum li se întâmplă atâtor autocrați, ci pentru că personajul politic în discuție are un fel de simț al modei ideilor.

“Orban nu e unic, nu e original. Singura diferență între el și ceilalți dictatori e că el e în mijlocul Europei. Avem un autocrat în mijlocul Europei, ca în Turcia sau Rusia. Orban are un fel de simț al modei politice. El e liberal când e la modă să fii liberal și iliberal când mesajul iliberal prinde. El are un instinct foarte clar al valului și știe când trebuie să fie liberal, și când trebuie să fie iliberal. Simte. E un populist profesionist. Nu e nimic autentic în ceea ce face el. Iar Ungaria e o societate foarte eterogenă, supusă mai multor forme de presiuni.”, ne-a explicat Parászka Boróka.

Cât despre alianța tinerilor democrați (FIDESZ), înființată pe 30 martie 1988, în marea sală a Colegiului “Bibo” din Budapesta de către 37 de studenți în Drept și Economie, aceasta a devenit marele partid de acum pentru că a făcut ceva ce foarte rar se poate face în politică: a păstrat rețeaua loialităților aproape intactă. Cu excepția unor certuri pe motive personale, toți prietenii lui Orban din facultate au ocupat și au păstrat funcții importante în statul maghiar, controlând astfel tot ce mișcă, pe baza acelei loialități indiscutabile, care dau echipei politice o forță uriașă.

Dar Orban, așa cum am spus, și-a schimbat ideile destul de repede și de la tipul liberal, care credea în libertăți și drepturi, s-a transformat în individul care proclamă valori de un naționalism dus la extrem pentru a-și păstra și consolida puterea politică.

Fundamentul puterii lui politice stă, de fapt, într-o singură idee: că Ungaria e superioară celorlalte națiuni și că, de aici, decurge o misiune specială. Ar fi de prisos să spunem noi cine mai avea o astfel de idee. Iar politica toleranței 0 față de imigranți decurge din aceeași poveste, exprimată public chiar de Viktor Orban în 2015: “Nu vrem să vedem printre noi o minoritate care are un fundal cultural diferit de al nostru. Vrem ca Ungaria să rămână Ungaria!”

De ce e periculos un astfel de comportament pentru Europa? Păi o să-l cităm pe adversarul tradițional al lui Orban, George Soros (fost patron al lui Orban în tinerețea lui) care afirma într-un interviu pentru The New York Review of Books că Orban atacă Uniunea Europeană din interior, iar Putin din exterior și că ambii vor să inverseze subordonarea suveranității naționale pentru a schimba balanța de putere.

Și așa ajungem la relația cu Rusia și, mai exact, cu Vladimir Putin. Orban nu s-a ferit niciodată să facă un titlu de fală din relația bună cu președintele Rusiei, el adoptând o atitudine critică față de Uniunea Europeană atunci când s-a pus problema sancționării Rusiei ca urmare a anexării Crimeei.

Acum, în contextul războiului din Ucraina, Orban se manifestă din nou ca un veritabil suporter al măcelului. A declarat deschis, după cum știm, că nu e treaba NATO să intervină în limitarea agresiunii Rusiei și, mai nou, în plină campanie electorală, Orban scrie pe propria pagină de Facebook postări în care pare că a pariat pe Rusia.

Și oferim doar câteva exemple din ultimele zile:

Stânga pariază pe ucraineni. Dacă câștigă, încep aprovizionarea cu arme, închid gazul și distrug economia.” sau “Stânga oferă oamenilor sânge în loc de ulei. Alegerea stângii este alegerea războiului. Vrem pace!” sau “Pariul alegerilor de acum: pace sau război. Partea stângă prezintă un risc serios pentru pace, în timp ce FIDESZ este o garanție”.

Dar pe noi ne interesează în ce măsură situația din Ungaria și rețeaua de loiali ai lui Orban ne poate afecta pe noi, pe termen lung într-o măsură mai mare decât a făcut-o deja. Și încheiem cu spusele jurnalistei de limbă maghiară, Parászka Boróka, pe care am întrebat-o și despre alegerile ce stau după colț. Din păcate, în spusele ei n-am găsit o umbră de optimism.

N-are importanță dacă câștigă Orban alegerile sau nu. Orice o să iasă, țara e într-o stare atât de gravă, încât aproape nu e șansă pentru a depăși criza. Și nici opoziția nu are posibilitatea de a schimba lucrurile. Eu sunt pesimistă și am îndoieli foarte mari că lucrurile se pot schimba. Și nu pentru că n-ar vrea țara sau opoziția. Pentru că vor! Dar nu cred că sunt metode.

La acest nivel de degradare în care s-a ajuns nici nu știi dacă mai poate fi cumva ameliorat. Cum să reconstruiești o democrație? A construi o democrație e un proces foarte lung. Am văzut asta după războiul Mondial, cât de sângeros și complicat e să revii la democrație. De cât timp a avut nevoie estul Europei pentru a reveni la democrație? Aproape 40 de ani. Atâta o să-i fie necesar și Ungariei pentru a redeveni democratică. E tragică situația.

Relația lui Orban cu Putin este o mare problemă. Dacă ar fi o uniune foarte puternică, dacă ar fi clară situația, ar fi mai ușor, dar în astfel de condiții nu văd posibilitatea schimbării pentru Ungaria. Deci ar trebui o susținere  foarte mare din partea Europei pentru refacerea democrației în Ungaria. Iar pentru România acesta ar trebui să fie un interes major. De a avea un vecin ca Ungaria stabil.”

Sursă foto: Viktor Orban, Facebook.

 

Acest articol este proprietatea INVESTIGATORIA.RO și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.