vineri, martie 29, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneMĂRTURII DIN INFERN: Trei demnitari români au mers la Kiev, Bucha și...

MĂRTURII DIN INFERN: Trei demnitari români au mers la Kiev, Bucha și Irpin: „Vezi bucăți de membre umane dezgropate în gropi comune”

Românii au putut vedea zilele acestea imagini din zonele de război ucrainene filmate la fața locului de europarlamentarul USR Vlad Gheorghe și deputații USR Diana Stoica și Filip Havârneanu. Cei trei demnitari români au făcut parte din delegația oficială care a mers în Ucraina, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, șeful diplomației UE, Josep Borrell și şi premierul Slovaciei, Eduard Heger.

Sunt primii oficiali români care ajung în Ucraina după invazia de către Rusia din 24 februarie, iar mărturiile lor din orașele lovite de bombe sunt un adevărat jurnal de război. ”Din momentul în care ne-am oferit să participăm la această acțiune, am avut de respectat reguli stricte care să ne protejeze pe noi și pe cei care ne-au însoțit. Am călătorit noaptea într-un tren cu luminile stinse și nu am avut voie să comunicăm în timp real, ci doar după ce am încheiat vizita oficială. Telefoanele erau obligatoriu închise și am avut alături pe toată durata deplasării în Ucraina escortă militară. Am primit cu toții echipament de protecție – căști și veste antiglonț care cântăresc împreună peste 25 de kg. Noi le-am purtat doar o zi, imaginați-vă cum este pentru femeile și bărbații din forțele de luptă ucrainene care le poartă pe front non-stop de peste o lună”, povestește Vlad Gheorghe.

 

Delegația formată din 35 de parlamentari naționali și europeni din 11 țări au avut un program strict în orele petrecute în Ucraina, iar prima oprire a fost chiar la Kiev, la Verkhovna Rada – legislativul ucrainean. Acolo au fost primiți de oficialii ucraineni în frunte cu președintele Parlamentului, Ruslan Stefanchuk și ex-vicepremierul responsabil cu  Integrarea Europeană și EuroAtlantică, Ivanna Klympush-Tsintsadze.

Am trecut prin numeroase puncte de control – deși a rezistat eroic atacurilor rusești, Kievul este în continuare un oraș pregătit de asediu. Străzile sunt aproape pustii, sunt checkpoints și baricade peste tot. Clădirea Parlamentului este și ea baricadată, are ferestrele acoperite, iar forțele militare desfășurate îți arată fără urmă de dubiu că ești într-o zonă de război, așa cum se vede din puținele fotografii pe care am avut permisiunea să le facem”, spune europarlamentarul USR.

Delegația europeană a semnat la Kiev alături de omologii ucraineni memorandumul de susținere “Declaration of Unity for European Ukraine”, în numele întregii rețele de parlamentari United 4 Ukraine. Documentul semnat reiterează, pe scurt, angajamentele europene, cuprinse inclusiv în cea mai recentă rezoluție a Parlamentului European: ajutor militar și umanitar pentru Ucraina, sprijinirea integrării în UE, sancțiuni pentru Rusia și pedepsirea criminalilor de război. ”Nu în ultimul rând, actul semnat prevede ajutor pentru reconstrucția țării bombardate – punct identic cu propunerea mea de a crea un Fond european care să includă și toate activele înghețate ale oligarhilor și apropiaților regimului Putin. Este vorba despre un Plan Marshall pentru Ucraina, finanțat în primul rând de vinovatul pentru această situație, adică Rusia. Propunerea mea a fost votată de plenul PE în cadrul rezoluției pentru Ucraina și mă bucur că este și parte a acestui memorandum”, explică Vlad Gheorghe, care alături de colegii din grupul europarlamentar Renew Europe a solicitat cele mai drastice sancțiuni pentru Rusia și Vladimir Putin: embargo total asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaz.

Cea mai dureroasă parte a deplasării în Ucraina a fost fără îndoială vizita la Bucha și Irpin, scene ale masacrelor comise de trupele rusești. Urmele distrugerilor sunt înfiorătoare: localitățile au fost aproape rase de pe fața pământului, iar peisajul este unul apocaliptic.

Mirosul este unul pregnant de ars și totul în jur îți dă fiori: dărâmăturile sub care știi că zac încă trupurile familiilor bombardate în propria casă, carcasele carbonizate ale vehiculelor în care știi că au fost uciși cei care încercau să se salveze, resturile umane împrăștiate peste tot și certifică masacrele. Liniștea este mormântală – zonele sunt pustiite, infrastructura distrusă, supraviețuitorii nu au efectiv la ce să se întoarcă în aceste localități. Autoritățile ucrainene și echipele de salvare încă recuperează cadavre din gropi comune – am văzut cu ochii noștri o astfel de groapă cu 18 corpuri, fără nicio îndoială civili”, mărturisește europarlamentarul USR care a documentat foto-video urmările atacurilor rusești în Bucha și Irpin.

Vezi jucării însângerate pe caldarâm și nu te poți gândi decât la faptul că acei copii care se jucau cu ele nu mai sunt. Vezi case în ruine cu resturi de mobilă, haine, tot ce are o familie ca a ta, dar familia din acea casă nu mai este. Vezi fiarele contorsionate ale mașinilor, bagajele încă în ele, arse, dar ocupanții mașinii nu mai sunt. Vezi bucăți de membre umane dezgropate în gropi comune. Este înfiorător să privești așa ceva, nu ne putem imagina, mintea umană nu concepe cum să trăiești asta”, explică emoționat Vlad Gheorghe.

Sunt jurist și este părerea mea profesională, dincolo de emoțiile care te copleșesc în mod firesc la vederea acestor orori, că acestea sunt crime de război care trebuie pedepsite ca atare. Autoritățile ucrainene urmează toți pașii necesari pentru probatoriul care să ducă la identificarea criminalilor, dar un lucru este clar: cât mai mulți demnitari, jurnaliști, oameni simpli trebuie să vadă aceste imagini. Comunitatea internațională trebuie să susțină pedepsirea vinovaților nu doar prin declarații, ci prin măsurile necesare în toate forurile competente”, susține Gheorghe. ”Am fost întrebat de ce am mers acolo – exact de-asta, ca mărturiile noastre să fie dovezi în plus care să pună presiune și să arate lumii că situația din Ucraina este într-adevăr cea semnalată de oficialii ucraineni, de presa internațională, de organizațiile umanitare. Este nevoie să facem urgent mai mult pentru Ucraina – Rusia lui Vladimir Putin nu se va opri, iar amenințarea și urmările atacurilor nu se opresc la granițe. Europa dă acum măsura unității sale”, crede europarlamentarul USR. Vlad Gheorghe este cel care a creat cel mai mare grup public din România destinat voluntarilor care doresc să ajute ucrainenii. Pe grupul UNIȚI PENTRU UCRAINA – Об’εднанi за Украiну – United for Ukraine sunt în prezent peste 278 000 de membri, numărul lor crește constant, iar ucrainenii găsesc aici adăpost, transport, locuri de muncă, donații de obiecte, haine, mâncare, informații necesare și orice alt ajutor au nevoie după ce și-au părăsit casele de teama bombelor.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare