Subiectul presupusei fraude electorale de la Sectorul 1 al capitalei a generat multă vâlvă în spațiul public. Se pare că inutil, de vreme ce organele de cercetare constată pe parcursul anchetei nu doar că Armand nu e implicată în vreo fraudare a voturilor, ci și că a fost dezavantajată. Primarul Sectorului 1 citează din documentul emis de procurori, potrivit căruia „PSD-ul nu a fost dezavantajat la nicio categorie de vot„.
Luni întregi s-a vorbit despre o presupusă fraudă electorală la Sectorul 1, a cărei protagonistă ar fi fost chiar Clotilde Armand, acuzată de PSD că ar fi fost prezentă în mod nejustificat într-o secție de votare. Mai mult, exista prezumția că oameni apropiați ei ar fi înlocuit sacii de voturi. toate aceste ipoteze au fost prezentate seară de seară în emisiunile unor televiziuni apropiate de PSD. Iată că lucrurile n-ar sta deloc așa și o spun chiar procurorii.
Clotilde Armand a avut și o reacție în această dimineață pe marginea subiectului, ironizând încercările PSD de a o discredita.
„Nenorocirile se țin lanț de PSD: Procurorii au început clasarea plângerii PSD (a câta oare?!) prin care m-au acuzat că eu aș fi furat voturi. S-a clasat ancheta în cazul Secției de votare nr. 117, iar concluzia este că nu a fost nicio fraudă electorală, iar eu am fost cea dezavantajată. Iată, oameni buni. Au țipat doi ani că alegerile de la Sectorul 1 ar fi fost furate, au făcut circ mediatic la televizor, completurile de analiști de la România TV și Antena 3, alimentate cu bani de la PSD, dădeau deja verdictele, dar iată că a venit ziua în care adevărul iese la suprafață.„, a punctat primarul sectorului 1 într-o postare de pe pagina sa de socializare.