Amintim cititorilor că în cursul zilei de 1 noiembrie, USR a primit din partea Comisiei de Etică a UBB răspunsul legat de abaterile sesizate de partidul politic în cadrul tezei de doctorat a ministrului de Interne, răspuns prin care admite existența unor simple „erori de citare” și a unor „fragmente plagiate”. Nu suficient de multe, însă, pentru ca UBB să-și asume public o poziție fermă în privința unei lucrări de calitate îndoielnică și care să vină la pachet cu niște măsuri.
Asta i-a dat lui Lucian Bode teren de speculație, ministrul Internelor punctând faptul că salută publicarea raportului Comisiei de Etică a UBB și susține că rezultatul acestuia nu schimbă cu absolut nimic evaluările inițiale ale tezei.
Jurnalista Emilia Șercan, care a demascat furtul academic și în cazul altor persoane publice din România, susține că prin decizia luată, UBB a picat testul de integritate și transparență, iar decizia a fost una eminamente politică.
Decizia Comisiei de Etică este una politică: a fost împachetată astfel încât să îi salveze imaginea publică ministrului liberal Lucian Bode și coordonatorului său de doctorat, rectorul Academiei SRI, dar și pentru a nu da satisfacție USR. Cu alte cuvinte, decizia UBB a ales să împace și capra, și varza.
Emilia Șercan
Jurnalista a anunțat că va publica și un text de presă cu concluziile ei legate de subiect, însă a dat câteva argumente pe contul său de socializare, explicând astfel în ce constă lipsa de transparență și integritate a celor de la UBB.
„1. Teza de doctorat nu a fost analizată integral de către Comisia de Etică a UBB, care a verificat strict abaterile sesizate de USR.
Teza putea fi analizată integral și trebuia analizată integral din cel puțin două motive:
*(1) exista o cerere explicită a conducătorului de doctorat a lui dr. Bode, prof. Adrian Ivan;
*(2) într-o chestiune de interes public, controversată, universitatea avea obligația publică, academică și morală de-a își apăra reputația, chiar și cu prețul unei decizii dureroase.
2. Paragraful indicat în hotărâre ca fiind “eroare de citare” este un plagiat prin traducere din limba engleză. E adevărat că autorul din nota de subsol este indicat greșit, dar asta nu schimbă faptul că acel paragraf este plagiat.
3. În cazul punctelor 2 – 4 din hotărâre se specifică, în mod repetat, următoarele: „[…] nu rezultă însă cu certitudine dacă plagiatul pe fragmentele identificate a fost intenționat sau a derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare”.
Să le luăm pe rând:
(a) Intenția de a plagia nu poate fi stabilită ca urmare a analizei unui text, iar bunele practici internaționale în materie de evaluare a plagiatului nu iau în calcul intenția sau lipsa ei.
(b) “Necunoașterea tehnicilor de citare” – această formulare, invocată de 4 (patru) ori în hotărâre, este un nonsens raportat la teza lui dr. Bode.
Când într-o teză ai zeci de citate corecte, cu ghilimele și indicarea autorului, cum e cazul tezei lui dr. Bode, NU poți să afirmi că autorul – dr. Bode sau cine i-o fi scris-o – nu a cunoscut tehnicile de citare.
Nu poți, ca membru al Comisiei, să observi în teză zeci de citări corecte, cu ghilimele și atribuire, iar pentru situațiile identificate ca plagiate să invoci “necunoașterea tehnicilor de citare”.
Dincolo de aceste observații, mai e una, importantă, care pleacă de la o declarație pe care prof. Dacian Dragoș, președintele Comisiei de Etică a UBB, a dat-o jurnalistei Anca Grădinaru de la Europa FM.
Prof. Dacian Dragoș, pe care de altfel îl apreciez, a afirmat că „[…] nu ai cum să analizezi întreaga lucrare pentru că […] n-ai cum să găsești surse pe care softul anti-plagiat nu le identifică. Ar fi o muncă titanică fiecare teză să o analizezi așa, nu există capacitate pentru așa ceva”.
De șapte ani de zile, de când verific teze de doctorat, în foarte puține situații m-am folosit de softul anti-plagiat – și cu toate acestea am găsit întotdeauna surse în zeci de teze, cărți, articole etc.
Prof. Dragoș a continuat declarația referitoare la munca titanică astfel: „[…] este imposibil pentru că trebuie să ai o bănuială că s-a copiat un text de undeva, n-ai cum să cauți fiecare text, fiecare propoziție, adică nu ai cu să faci lucrul acesta […]”.
Dovezile de plagiat descoperite de mine în acest șapte ani le-am făcut fără să am vreo bănuială „că s-a copiat de undeva” și fără să am drept premisă de verificare vreo “sesizare scrisă”.” – a punctat Emilia Șercan.
