luni, octombrie 14, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneCampanie marca Agent Green pentru stimularea reciclării: "România se îneacă în plastic"

Campanie marca Agent Green pentru stimularea reciclării: „România se îneacă în plastic”

Organizația de mediu Agent Green a lansat zilele trecute o campanie națională, cu caracter necomercial, prin care urmărește creșterea gradului de conștientizare al populației cu privire la importanța reciclării. Sub deviza: "Plasticul nereciclat se întoarce la tine", campania arată felul în care fiecare cetățean ingerează plastic prin aerul pe care îl respiră, apa pe care o bea, mâncarea pe care o consumă.

Potrivit statisticilor, România reciclează doar 11% din deșeurile produse, ceea ce ne situează în coada clasamentului european pe această linie de preocupări. Și pentru că autoritățile nu se implică suficient în problemă, cei de la Agent Green consideră că e important ca fiecare cetățean să devină mai responsabil în privința reciclării deșeurilor, și cu precădere, a celor din plastic.

Planeta se îneacă în plastic. România se îneacă în plastic. Fiecare cetățean ingerează plastic prin aerul pe care îl respiră, apa pe care o bea, mâncarea pe care o consumă. Este timpul să schimbăm modul în care producem, consumăm și ne debarasăm de plastic.„, arată Agent Green în cadrul campaniei de stimulare a reciclării.

Deși plasticul de unică folosință a fost interzis în Uniunea Europeamă încă din anul 2019, România nu va scoate de pe piață produse de tipul pungilor, farfuriilor, tacâmurilor, paharelor sau șervețelelor umede înainte de anul 2030. Mai mult, sistemul Garanție-Returnare a fost amânat în mod repetat și încă nu este aplicat nici astăzi, deși vorbim despre un sistem care ar putea reduce gunoiul cu peste 80 de procente. Practic, orice cumpărător român ar putea primi, în cadrul acestui sistem, câte 50 de bani la ambalajele de până în 3 litri în momentul returnării la magazin a ambalajului din plastic.

Organizația de mediu oferă, în cadrul campaniei, un spot publicitar cu caracter necomercial, propunând întregii prese din România difuzarea lui în mod gratuit. Îl publicăm și noi, în speranța că el va contribui la creșterea gradului de conștientizare a problematicii și va determina o responsabilizare a oamenilor cu privire la reciclarea produselor care conțin plastic.

Amintim faptul că poluarea cu plastic este uriașă și e una dintre cele mai grave probleme planetare, de vreme ce plasticul nu se degradează în natură vreme de sute de ani.

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare