Deputatul Alexandru Muraru a sesizat CNCD cu privire la tentele rasiste din discursul premierului ungar pe teritoriul României, în cadrul unei școli de vară organizate de Băile Tușnad. Acesta a adus critici vehemente acestui discurs, pe care l-a considerat inacceptabil și cu posibile repercusiuni în sensul inflamării spiritelor pe teritoriul Transilvaniei, așa că a sesizat CNCD, în ideea că Orban nu e doar premierul Ungariei, ci și un cetățean european, care nu are dreptul să facă afirmații cu caracter rasist, mai ales într-un cadru public și dintr-o poziție de responsabilitate publică.
Amintim că, în discursul său, Orban a vorbit despre pericolul reprezentat de migranți și despre „amestecul raselor”.
„A doua provocare este fenomenul migraţionist, care a împărţit Europa în două. Pur şi simplu, Occidentul s-a destrămat, s-a împărţit în două. Într-o parte avem ţări, naţiuni, unde avem europeni şi non-europeni, care trăiesc laolaltă. Acele state nu mai sunt naţiuni, acolo sunt nişte conglomerate de popoare. Nu mai putem vorbi, zic eu, de Occident, este vorba despre o structură post-occidentală şi, conform regulilor matematicii, o să se întâmple acea mare schimbare demografică. În acea parte a continentului nostru, procentajul populaţiei non-europene va creşte peste 50%”,a susținut premierul Ungar în discursul său.
Ulterior, acesta a nuanțat afirmațiile, la presiunea mai multor lideri europeni și a susținut că și-ar dori ca opiniile sale să fie plasate într-un context cultural și nu într-unul politic.
Într-un comunicat de presă, CNCD anunță că a luat o decizie în privința acestei chestiuni și admite că realmente există toate elementele specifice ale unui discurs al urii în cele spuse de premierul Ungariei pe teritoriul țării noastre.
„Cu privire la declarațiile premierului Ungariei, Viktor Orbán, din data de 23 iulie 2023, de la Tușnad, România: condamnă public declarațiile în speță ale premierului Ungariei, pe care le califică ca fiind discurs de ură, și constată că prin mesajul transmis s-a creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa unor categorii de persoane pe criteriul de naționalitate și rasă.„, arată CNCD.
Cu toate acestea, premierul Ungariei nu va putea fi sancționat, pentru că în privința răspunderii juridice a părții reclamate, Colegiul director al CNCD a admis excepția imunității jurisdicționale a lui Viktor Orbán, având în vedere calitatea acestuia de premier al Ungariei, aflat într-un stat străin. Decizia CNCD a fost luată cu 5 voturi pentru, 3 împotrivă și o abținere.