joi, aprilie 25, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InternePetiția online “Alocație din prima zi!” devine inițiativă legislativă

Petiția online “Alocație din prima zi!” devine inițiativă legislativă

Petiția online „Alocație din prima zi!”, inițiată la începutul acestui an de Andrei Pătru, membru USR Dolj, a fost depusă sub forma unui proiect de lege, luni, în Parlament, de către senatorii USR Ștefan Pălărie și Anca Dragu.

Inițiatorul petiției, Andrei Pătru, membru USR Dolj: „Prin acest proiect, orice nou-născut va primi alocația care i se cuvine încă din primele zile de viață”

Proiectul de lege prevede ca statul să acorde alocație nou-născuților încă din prima zi de naștere.

Prin acest proiect, orice nou-născut va primi alocația care i se cuvine încă din primele zile de viață, reparându-se nedreptatea anterioară de a nu fi alocați acești bani de la stat pentru luna în care acesta a venit pe lume. Acest lucru va ajuta în plus părinții care se confruntă cu dificultăți financiare, mai ales în primele luni după nașterea unui copil”, spune Andrei Pătru, membru USR Dolj.

Andrei Pătru

Beneficiul direct şi imediat al unei asemenea modificări este creşterea veniturilor proaspeţilor părinţi cu o sumă de bani consistentă, care este reprezentată de perioada dintre ziua naşterii şi ultima zi a lunii respective.

”Propunerea depusă azi de mine și colega Anca Dragu spune ferm că alocația se cuvine din prima zi de viață a copilului și va fi plătită în maxim 30 de zile. E absurd să le ceri părinților să stea cu mâna întinsă cu hârtii, tocmai în acele zile, ca să nu piardă banii care li se cuvin.” declară Ștefan Pălărie, senator USR.

Proiectul de lege a fost depus la Senat, fiind prima cameră care se va pronunța.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare