Amintim faptul că cele două filmulețe „incriminatoare”, care au determinat excluderea lui Danileț din magistratră, îl aratau pe judecător în ipostaze non-conformiste, dar nu indecente sau de altă natură.
După cum știm, Cristi Danileț este unul dintre „stâlpii” asociației VeDem Just, dedicată educării copiilor și tinerilor în materie de justiție, astfel că e firesc ca activitatea sa de pe un anumit cont de socializare să fie mai apropiată de preocupările pe care cei mici le au, în general. Ca atare, glumele și spiritul ludic sunt chestiuni esențiale în îndepărtarea barierelor în relația cu tânăra generația și astfel s-ar explica cele două filmulețe postate de judecător.
Danileț a formulat atunci recurs, iar acum lucrurile s-au clarificat de către ICCJ, care a decis că sancțiunea dată de CSM era greșită și au transformat-o în avertisment. Problema e să nici acum, Cristi Danileț nu se poate întoarce în magistratură, existând încă două sancțiuni de excludere, formulate de CSM ulterior.
Danileț a anunțat victoria sa în instanță și a povestit cum a ajuns să trăiască dintr-o chetă a colegilor, în urma acelei decizii vădit incorecte a CSM.

„Pe data de 13 dec 2021 eram sancționat de CSM la modul cel mai drastic: pentru două filmulețe ce țin de viață privată postate pe TikTok am fost sancționat cu EXCLUDEREA. Din cele 6 sancțiuni aplicabile unui magistrat, mi s-a dat cea mai aspră. Deși soluția nu era definitivă, am fost imediat suspendat din funcție: adică mi s-au luat dosarele penale (astfel că judecata a fost reluată de la zero de alți judecători), am fost oprit să mai merg la serviciu și am fost lăsat fără niciun fel venituri (deși am o mamă și o fiică în întreținere). Noroc cu bunii mei colegi care au făcut, lunar, chetă ca să mă pot descurca.
Legea spune că CSM trebuie să motiveze soluția în mod OBLIGATORIU în 20 de zile. Am primit motivarea după… 6 luni. Am declarat recurs, a venit vacanța de vară, apoi în toamnă a fost primul termen de judecată când mi-am angajat avocat, pe doamna Nicoleta Popescu, iar azi, 12 dec. 2022, s-a judecat definitiv recursul. Completul de 5 judecători al ICCJ a decis că sancțiunea dată de CSM este greșită și a schimbat-o în AVERTISMENT, adică cea mai puțin severă din cele șase sancțiuni posibile.
Interesant, pe 16 decembrie 2022 intră în vigoare o nouă lege privind statutul magistraților: fapte de genul celei comise de mine și pentru care am fost sancționat, totuși, NU VOR MAI FI ABATERI. Așadar, am fost suspendat degeaba. Și, totuși, nu pot să mă întorc la locul de muncă”, a scris Cristi Danileț pe Facebook.
Tot el arată faptul că, deși a fost suspendat fără motiv, el va fi în continuare obligat să trăiască cu sprijinul colegilor, pentru că CSM a dat ulterior primei sancțiuni și altele două care presupun ca el să fie suspendat pe tot parcursul soluționării recursului.