marți, ianuarie 31, 2023

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

spot_img
AcasăAvocatul DiavoluluiExercițiu de empatie: despre drame și dureri

Exercițiu de empatie: despre drame și dureri

Un copil de 5 anișori își scapă înghețată pe jos. Ochii i se umplu de lacrimi mari și izbucnește într-un plâns de neoprit. Un alt copil cade de pe bicicletă și își rănește genunchii, izbucnind imediat în plâns. Un al treilea copil de aceeași vârstă ca primii doi este respins de colegii din grupul de joacă din parc și de asemenea, izbucnește în plâns. Toți cei 3 copilași plâng la fel de tare și mult, doar sursa dureri lor diferă. Poate am fi tentați să credem că unii dintre copilași au mai multe motive decât alții să plângă. Poate că am empatiza mai mult cu situația copilului cu genunchii loviți pentru că putem observa în mod obiectiv, cantitativ durerea sa (doi genunchi juliți și roșii) dar oare durerea se măsoară doar cantitativ?

Oare suferim în raport direct cu nivelul în care am fost răniți?  Sau poate suferim mai mult sau mai puțin pentru aceleași dureri în funcție de capacitatea fiecăruia de a depăși situațiile stresante și emoționale? Contează poate modul în care trecem prin filtrul personal ceea ce ni se întâmplă și resursele interne pe care le avem? Contează experiențele similare prin care am trecut anterior cu bine?

Vi s-a întâmplat vreodată să fiți alături de un prieten/ă care suferă pentru un motiv care vouă vi s-a părut nesemnificativ? Poate că ați fost umărul pe care acea persoană a plâns iar voi ați încurajat-o de fiecare dată, însă ați considerat că “face dramă din nimic”. Poate i-ați și spus cu calm că exagerează, că voi ați trecut prin mai rele fără să vă plângeți și dacă erați în situația persoanei nu ați fi vărsat nicio lacrimă.

Pentru mare parte dintre noi drama personală, indiferent de cât de mare sau mică e singura ce ne afectează. De exemplu, într-o zi de muncă care începe cu o ședință importantă la 9 dimineața ați ratat metroul și ați întârziat. Ați simțit cum vă înfuriați, iar apoi ați fost triști toată ziua, deși nu era nimic ce nu se putea repara. În aceeași dimineață  ați trecut pe lângă bătrâna suferindă care cerșea chiar la gura de metrou, însă nu ați simțit nicio emoție, nici un strop de tristețe. Poate că nu v-ați simțit responsabili de drama bătrânei, poate că aveți prejudecăți față de cei care cerșesc, poate că dacă nu erați stresați că veți întârzia…orișicum nu v-a afectat.

Nu vă acuz de insensibilitate! Doar subliniez faptul că dramele personale sunt cele care ne impactează și probabil că este normal să se întâmple astfel… pentru că aceste drame se află tot timpul cu noi, în mintea noastră.  Chiar dacă alții trec prin situații mai grave sau mai triste decât noi, putem doar să empatizăm…să ne gândim cât de triști am fi în acea situație, dar nu putem simți ce simt ceilalți.

Se poate argumenta că desensibilizarea noastră la vederea durerii altora are loc din pricina obișnuirii noastre  cu stimulii cu impact emotional negativ la care suntem expuși precum știri despre catastrofe, tragedii, războaie, crime… Poate că în ciuda faptului că avem informații peste tot în jurul nostru care au scopul să ne conecteze la realitate, mintea noastră alege să se deconecteze emoțional, pentru că altfel am simți durere permanent.

În general, putem fi altruiști și empatici cu durerea celorlalți doar dacă noi suntem bine. Dacă noi suferim, indiferent cât de puțin, este mult mai dificil să ne rupem de drama proprie și să acordăm atenție și sprijin dramelor celorlalți. Putem spune că dacă avem spațiu în bazinul nostru emoțional să suferim la drama celor cu care nu avem nicio legătură personală că suntem niște norocoși…că nu avem probleme personale atât de mari încât să fim acaparați total de acestea.

Un licean poate să sufere, să simtă rușine și excludere dacă părinții nu îi cumpără ultimul model de telefon pe care toți prietenii lui au. În aceeași măsură un alt licean poate suferi, simți  rușine și excludere dacă părinții au dificultăți în a-i cumpăra abonamentul de transport lunar. Din nou suntem tentați să judecăm, însă emoțiile asociate cu tristețea proprie sunt subiective și aproape imposibil de controlat. Poate că privilegiile ne transformă în mici drama queen /kings care nu sunt capabili să vadă mai departe de tronul pe care stau.

Ca persoană de etnie romă care lucrează într-un ONG ce se centrează pe comunitatea romă  mă simt afectată personal de dramele prin care trec romii. Preocuparea zilnică a muncii pe care o fac îmi permite să ofer sprijin etniei de care îmi pasă și din care fac parte. Emoțiile pe care eu și colegii mei le simțim față de discriminare se manifestă la un nivel mult mai mare decât al celor care nu se confruntă personal cu astfel de situații. Deseori suntem acuzați că ne victimizăm, însă cei care acuză nu știu ce simțim, cum ne-am confruntat cu discriminarea în mod direct, cum am suferit, cum am fost respinși și judecați greșit. Acei oameni care acuză au dramele, frustrările lor și compară drama discriminării cu alte drame pe care ei le consideră a fi mai mari.

Cred că lumea ar deveni un loc mai bun dacă am învăța să respectăm durerile celorlalți fără să le diminuăm însemnătatea comparându-le cu dureri mai mari.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare