luni, aprilie 29, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InternePrezentatorii emisiunii "Bună, România!", sancționați cu 10.000 de lei de CNA pentru...

Prezentatorii emisiunii „Bună, România!”, sancționați cu 10.000 de lei de CNA pentru emisiunile în care au discutat plagiatul lui Bode

Consiliul Național al Audiovizualului a decis sancționarea postului B1 TV, și mai precis a emisiunii "Bună, România!", pentru faptul că în cadrul mai multor ediții, difuzate în lunile octombrie, noiembrie și decembrie a anului trecut, s-a discutat despre Lucian Bode și plagiatul său, fără ca jurnaliștii să precizeze că au încercat să-l contacteze și pe Bode și pentru că n-ar fi asigurat "o distincție clară între fapte și opinii".

Potrivit CNA, decizia este motivată de încălcarea codului de reglementare a conținutului audiovizual, mai precis art. 40 – (2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. Art. 64 – În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; Art. 67 – În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.

Cu alte cuvinte, cei doi prezentatori ai emisiunii menționate, Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu, au fost amendați pentru că n-ar fi precizat că au încercat să-l contacteze și pe Lucian Bode, pentru a-i obține punctul de vedere, pentru că nu au precizat pentru telespectatorii lor cu exactitate care erau opiniile lor personale și care erau faptele discutate, precum și pentru că n-ar fi asigurat imparțialitatea în cadrul emisiunilor.

Facem precizarea că emisiunea TV „Bună, România!” este una dintre foarte puținele care au abordat subiectul plagiatelor dezvăluite de jurnalista Emilia Șercan și că cei doi prezentatori au o emisiune a cărei originalitate constă tocmai în dezbaterea cu amuzament a unor fenomene sociale sau acțiuni politice.

În aceeași ședință, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat și rapoartele de monitorizare deschise în urma autosesizării și a sesizărilor primite, pentru modul în care presa audio-vizuală din România a reflectat în spațiul audiovizual subiectul referitor la presupusa participare a lui Elon Musk și a Angelinei Jolie la petrecerea de Halloween organizată la Castelul Bran. Deși livraseră o informație total falsă, niciunul dintre posturile de televiziune care a livrat subiectul publicului lor nu a fost amendat, ci au primit doar somații publice și atenționări în scris.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

1 COMENTARIU

  1. Amendarea lui Radu şi Razvan a fost o demonstrație de forță a lipitorilor care formează CNA ! Mascaradă, nedreptate, impostură, la ce bun instituția asta care discriminează şi mănîncă bani de la budget?! Chiar e musai să existe ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare