Astfel, prin anul 2016 au apărut primele informații publice despre experimentele făcute de acest medic, și amintim în acest sens investigația de presă care arăta cum Burnei a făcut un experiment cu un implant neomologat pe o fetiță de un an. Însă Burnei este unul dintre beneficiarii deciziei CCR privind prescripția și acesta se va putea întoarce la muncă. Pe platoforma Declic s-a lansat o campanie nouă prin care se solicită eliminarea acestei posibilități.
Petiția, adresată Colegiului Medicilor, solicită interzicerea dreptului de a profesa în cazul acestui medic, acuzat de ucidere din culpă și experimente pe copii. Legea CCR privind prescripția în cazul dosarelor de dinainte de 2022 care trenează a deschis, însă, posibilitatea ca Gheorghe Burnei să se întoarcă la muncă și să opereze din nou. Faptele sale s-au prescris, iar interdicția de a profesa mai este valabilă doar două luni în cazul său. Așa că oamenii sunt îndemnați să semneze o petiție prin care să ceară Colegiului Medicilor să nu mai permită acestui medic dreptul de a profesa.
„Noi, semnatarii și semnatarele acestei petiții, vă cerem să îi aplicați interdicția de a profesa medicului Gheorghe Burnei. Acesta este condamnat definitiv pentru luare de mită și acuzat de omor din culpă și vătămare corporală, în dosare pentru care faptele s-au prescris. Nu vrem ca alți copii să mai fie mutilați de acest medic, acuzat că face experimente pe pacienți.„, se arată în petiția care poate fi semnată AICI.
Mai mult, există o intenție declarată a lui Burnei de a se întoarce să-și desfășoare activitatea, de vreme ce în anul 2022 acesta a solicitat instanței să-i permită să opereze din nou, în timp ce în anul 2017 acesta chiar a încercat să-și reia activitatea în cadrul unei clinici private, deși se afla în plin proces de cercetare penală. Ca atare, îngrijorarea celor care au inițiat această petiție este cât se poate de întemeiată.
Astfel, Colegiul Medicilor este solicitat să intervină, deși în trecut această instituție l-a susținut pe medicul care făcea experimente pe copii.
„Acuzațiile deosebit de grave, printre care că un copil a murit pe masa sa de operație, nu l-au oprit din dorința de a profesa din nou. Nici sutele de plângeri depuse de familiile altor copii care au avut de suferit. Anul trecut, el a a cerut instanței să-l lase să opereze. Iar în 2017, când cercetările erau în curs, a încercat să-și reia activitatea la o clinică privată. Deși, în trecut, Colegiul Medicilor l-a susținut pe chirurgul acuzat că face experimente pe copii, conducerea s-a schimbat în 2020. Cerem Colegiului Medicilor ca măcar în ceasul al 13-lea să acționeze în favoarea copiilor și a familiilor care au fost mutilate pe viață de activitatea lui Gheorghe Burnei. Acest chirurg este un pericol și trebuie oprit.„, se mai arată în petiția menționată.