vineri, aprilie 26, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticUSR Dolj caută parteneri politici în vederea schimbării administrației pesediste din Craiova

USR Dolj caută parteneri politici în vederea schimbării administrației pesediste din Craiova

USR Dolj anunță că e pregătit să formeze un pol de dreapta cu toate partidele democratice, în vederea schimbării administrației conduse de Olguța Vasilescu în Craiova. Ca atare, în cadrul unei conferințe de presă, liderii filialei locale a partidului au declarat că se află în căutare de parteneri politici împreună cu care să intre în lupta de la localele din 2024 cu șanse reale de a învinge PSD-ul local.

Liderii formațiunii politice susțin că orașul Craiova putea să ajungă la performanțe unice în România, însă, sub conducerea PSD, s-au ratat oportunități în mod continuu. Astfel s-a ajuns ca orașul să sufere probleme economice majore și o pierdere constantă a populației în ultimii ani. Nici investițiile nu se prefigurează a fi prea numeroase în zonă în următoarea perioadă.

De aceea s-a ajuns la concluzia că e necesară coalizarea partidelor democratice din zonă în vederea formării unui pol politic de dreapta care să aibă șanse reale de a învinge PSD-ul și influența construită în ani întregi de Olguța Vasilescu și de acoliții ei.

Conduse de PSD, Doljul și Craiova au ratat oportunitate după oportunitate. Puteam sa fim un hub IT. Puteam să fim polul industriei automotive. Puteam sa fim un competitor in industria aeronautica, însă PSD și-a demonstrat de nenumărate ori lipsa viziunii pentru dezvoltarea județului și modernizarea Craiovei. Nu progresăm deloc.

USR Dolj cheamă partidele de dreapta la discuții pentru formarea unui pol de dreapta care să aibă ca prioritate îmbunătățirea vieții cetățenilor din Craiova prin propunerea unui program de guvernare locală clar, cu un singur obiectiv: un nivel de trai mai ridicat și servicii publice de calitate.„, declară Cezar Drăgoescu, președintele USR Dolj.

USR Dolj consideră că este timpul ca în Craiova să aibă loc o schimbare și să devină un oraș mai atractiv și prosper. De aceea caută acum susținere în rândurile membrilor societății civile și a partidelor democratice de dreapta care își doresc înlăturarea PSD din administrația locală.

Craiova a pierdut în zece ani peste 35.000 de locuitori, mai mult decât voturile obținute de Olguța Vasilescu la ultimele alegeri. Și dacă tot vorbim de voturi, Olguța Vasilescu a fost aleasă de doar 30% din voturile exprimate și de doar 13% din totalul alegătorilor cu drept de vot, o nedreptate făcută posibilă de sistemul de vot într-un singur tur. Vedem din cifre că electoratul craiovean își dorește o schimbare, iar această schimbare poate fi realizată printr-un un pol de dreapta unit, cu scopul asumat de a schimba administrația PSD din oraș.

Deși suntem singurul partid care a făcut opoziție în Craiova în ultimii 6 ani și suntem partidul care nu și-a trădat electoratul așa cum au făcut consilierii locali PNL, în vederea alegerilor locale din 2024, suntem pregătiți să luăm o decizie într-un mod altruist și să începem discuțiile cu toate partidele democratice care își doresc înlăturarea PSD.

Credem cu tărie că aceasta este o alegere empatică pentru Craiova și pentru toți craiovenii și că este un pas necesar în schimbarea balanței electorale din Craiova.”, declară Ion Belu, președintele USR Craiova.

În concluzie, USR Dolj invită toți locuitorii Craiovei, toate partidele democratice de dreapta și toți cei interesați din societate civilă, să se alăture luptei împotriva corupției și ineficienței din administrația craioveană.

Nota Redacției: Acesta este un comunicat de presă și reprezintă unilateral punctul de vedere al organizației USR Dolj.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare