Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins ieri, în Senat, inițiativa legislativă a deputatului USR Stelian Ion, prin care se corectează Legea avertizorului de integritate, astfel încât aceasta să îndeplinească toate cerințele din Directiva europeană, fără a sabota protejarea deplină a persoanelor care fac publice încălcări ale legilor în instituții.
Inițiativa legislativă USR a fost respinsă cu 64 voturi PENTRU raportul de respingere, 16 senatori au votat împotriva raportului de respingere, iar nouă senatori s-au abținut.
Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, spune că, după ce Parlamentul a votat deja trei variante ale legii avertizorilor de integritate propuse de Predoiu și Coaliția PSD-PNL-UDMR, tot mai este nevoie de îmbunătățirea legii. Dar coaliția de guvernare se opune cu toate forțele unei legi bune, pentru că nu vrea să existe instrumente eficiente de combatere a corupției.
Inițiativa legislativă a deputatului Stelian Ion are ca obiect reglementarea cadrului general în materia protecției persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat, în vederea transpunerii Directivei (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 305 din 26 noiembrie 2019.
Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa urmând să intre la dezbatere și vot final la Camera Deputaților, care este for decizional.