După cum știm, Mihai Tudose a fost acuzat recent de faptul că și-ar fi hărțuit sexual o fostă asistentă, care a și plecat din serviciul europarlamentarului, fiind apoi ajutată de către departamentul HR al Parlamentului European să găsească un motiv pentru care deputatul să o concedieze, pentru că, dacă ar fi optat pentru demisie, nu mai primea plăți compensatorii. Europarlamentarul a reacționat public, spunând că este vorba despre frustrările unei foste angajate, despre care el susține că a fost concediată în urma unor activități ilegale de lobby și a unor cheltuieli nejustificate.
Într-un interviu acordat publicației Europa Liberă, fosta asistentă mărturisea lucruri extrem de grave.
„Îmi spunea să merg în fața lui și a recunoscut la un moment dat că vrea să se uite la fundul meu. I-am spus că este inacceptabil. Multe remarci fizice, «ar trebui să te îmbraci mai mult în fustă, știi că ai craci frumoși, ce mironosiță ești». Vorbea cu organele masculine tot timpul, îl rugam, «când mergi cu mine pe coridor nu-ți bagi alea în toate cele». I-am zis că aici oamenii nu se comportă așa.”
Din păcate, în urma acestor dezvăluiri, în PSD nu s-au sesizat reacții la adresa lui Tudose, mai puțin cele de blamare a victimei, atât de frecvente în societatea românească. Pentru a pune, totuși, presiune pe cei de la PSD în a avea o reacție dură la astfel de comportamente, comunitatea DECLIC a lansat o petiție, care poate fi semnată AICI.
În cuprinsul ei, inițiatorii cer excluderea lui Mihai Tudose din PSD și amintesc faptul că nu e singurul caz de politician social-democrat care se comportă astfel.
„În loc de sancțiuni, partidul acuză victima că a făcut public abuzul prea târziu. Fosta angajată a lui Mihai Tudose a explicat pentru ziarul Europa Liberă abuzurile la care a fost supusă. Ea spune că șeful său i-a bătut noaptea la ușa de la hotel, sub pretextul returnării unei cărți. Că a încercat să-i cumpere o mașină de lux și că i-a oferit un telefon sigilat ca să vorbească doar de pe el. De asemenea, femeia povestește că europarlamentarul a încercat să o convingă chiar să se mute în același bloc cu el. Politicianul nu s-a oprit aici. Tudose a continuat cu umilințe de tipul «ar trebui să te îmbraci mai mult în fustă, știi că ai craci frumoși, ce mironosiță ești»
Acesta nu este un caz izolat, ci un mod de operare în PSD.
Să ne amintim de alt membru social democrat important, actualul ministrul al Muncii, Marius Budăi. Acesta a fost acuzat de mai multe colege din partid că le suna noaptea, când erau în delegații prin țară. Într-unul dintre aceste incidente a fost nevoie de intervenția soțului unei victime, după cum au declarat mai mulți martori pentru ziarul Libertatea. Și în acest caz, PSD a apărat hărțuitorul. O astfel de atitudine față de agresiune din partea PSD, dar și din partea celorlalte partide, contribuie la un mediu perfect pentru viitoare abuzuri de putere. Dacă PSD nu ia măsuri împotriva europarlamentarului Mihai Tudose, ne vom trezi cu el iarăși în poziții de putere. Iar cercul hărțuirii se va repeta din nou, fără pedepsirea agresorului.” – se arată în cuprinsul petiției.