Lucrurile păreau să decurgă lin pentru Karina, însă totul s-a cutremurat în iarna anului trecut. În decembrie, înainte de Crăciun, ea afla că are cancer limfatic. De atunci, ea duce o luptă continuă cu boala, dar și un proces constant de împăcare cu o situație gravă, deși abia împlinește 18 ani.
Deși are încă înfățișarea unui copil, o discuție cu Karina se simte ca o discuție cu om matur, trecut printr-o viață de experiențe de tot felul. Spune că s-a împăcat cu situația în timp și asta se citește pe chipul ei. Procedurile medicale, tratamentele, chimioterapia – toate par, pur și simplu, o parte din rutina vieții ei. Și, dincolo de ele, știe că va veni o zi în care va învinge. În ciuda bolii, continuă să muncească, să învețe și tratează fiecare zi ca pe un dar neprețuit. Trecerea bruscă și dureroasă de pe podium la chimioterapie a fost, însă, pentru ea, începutul unei speranțe noi: să devină, într-o bună zi, psiholog. Și să-i ajute pe cei nevoiți, ca și ea, să înfrunte unul dintre cele mai grele diagnostice.
INVESTIGATORIA: Presupunem că erai destul de mică atunci când ai început să faci modelling. Cum ai ajuns tu să-ți dorești asta?
Karina: Eram în clasa a șaptea și făceam Taekwondo. Aveam tot felul de probleme medicale, lipsă de calciu, vitamine, îmi curgea sânge din nas și mama mea era foarte panicată și s-a gândit să mă scoată din acest domeniu. Așa că mi-a propus să devin model. A contactat apoi agenția First Models și a urmat să merg la casting, pe care bineînțeles că l-am luat, de vreme ce eram înaltă și slăbuță. Am fost în grupa de copii timp de un și jumătate, iar din iulie 2019 am intrat în grupa fetelor mari, am început să câștig bani, să merg la defilări, să am ședințe foto și să colaborez cu designeri.
I: Recent, ai aflat că ai și niște probleme de sănătate destul de grave…
Karina: În decembrie anul trecut am descoperit că sufăr de cancer limfatic, a fost foarte greu la început. Am realizat că nu este ceva în regulă cu corpul meu atunci când stările de oboseală, mâncărimile de piele foarte agresive și lipsa apetitului urmate de mici grețuri, mă dădeau peste cap. La un moment dat, credeam ca sufăr de boala celiacă, care se manifestă prin mâncărimi de piele atunci când corpul primește gluten, dar totul a fost doar în mintea mea. Nu am mers la nicio investigație, am stat așa până pe 22 decembrie anul trecut, zi in care mi s-a schimbat viața. Diagnosticul pe care l-am primit a fost de Limfom Hodgkin. Viața mea s-a schimbat, bineînțeles, încă de la început, dar nu pot spune că în una rea, ci din contră. Sunt mult mai atentă în legătură cu produsele pe care le consum, toate fiind BIO, de la țară și proaspete. Evit cât de mult pot zahărul, făina albă, carnea roșie și mă axez foarte mult pe legume, fructe, sucuri proaspete, ciorbe, pește etc. Consum și carne, dar doar de cea albă, de pui sau de curcan. Cât din punct de vedere profesional, viața mea a luat mici schimbări pe ici-colo, dar încerc cât de mult pot să fiu puternică. Pentru mine, cel puțin, părul a fost o mare problemă, din cauza efectelor adverse ale chimioterapiei. Aveam părul lung înainte și țineam foarte mult la el, de fapt, cred că orice femeie se simte extrem de legată de părul ei. Încă fac tratament. A fost foarte greu de la început, dar pe parcurs am început să mă obișnuiesc să iau lucrurile așa cum sunt. Partea bună e că, financiar, nu e o apăsare, pentru că nu plătesc pentru tratament momentan, nu știu dacă o să fie așa mereu, dar fiind elevă, cred că n-o să fie asta o problemă.
I: Cum ai reușit să te împaci atât de bine cu situația, vedem că lucrezi, că ești în continuare implicată în activitățile profesionale…
Karina: A fost greu, foarte greu la început. Când am fost internată pe secția de “oncologie”, habar nu aveam ce înseamnă. Totul a fost un haos. Nu pot exprima în cuvinte trăirile, lacrimile vărsate și gândurile mai puțin plăcute. Dar mama mea a fost tot timpul alături de mine și m-a încurajat. Apoi eu am devenit mai puternică, chiar mai puternică decât mama și decât familia mea. Încerc să iau cancerul ca pe un lucru normal, pentru că în ziua de astăzi, cancerul este o boală foarte frecventă. Încerc să îmi trăiesc viața normal, în ciuda bolii. Sunt multe aspecte și cazuri reale în care mă încred. Capăt încredere și când văd copilași care suferă de această boală cumplită, prin asta vreau să fac referire la zâmbetul și starea lor de bine care domină în permanență pe coridoarele spitalului și faptul că ei sunt atât de puternici. Sunt foarte bine motivată să fiu și eu la rândul meu, un copil care nu încetează să spere și să se bucure de clipele pe care Dumnezeu i le dă. Consider că el știe cel mai bine ce are de făcut cu mine
I: Cum ți-a afectat munca?
Karina: Da, m-a afectat pentru că nu pot merge la ședințe foto, pentru că trebuie să stau în spital cât urmez tratamentul. Și mai sunt efectele adverse: greață, reflux gastresofagian, oboseală, vomă, instabilitate pe picioare, chiar și o dificultate la mers, amorțeala degetelor, incapacitatea de a mă alimenta și multe altele. Dar luna asta chiar a fost ok cu tratamentul, aș putea zice că e prima dată când mă simt cel mai bine. Cu toate că n-am putut să fiu prezentă la ședințe foto și alte evenimente, încă sunt chemată. Iar atunci când pot, fac efortul să fiu acolo. De asemenea, m-a bucurat nespus să le simt alături pe doamnele dragi sufletului meu, Alina Nechifor și Irina Schrotter. Ele mi-au fost alături necondiționat și nu au încetat sa mă încurajeze chemându-mă la ședințe foto și diverse probe vestimentare. Au crezut constant in mine și m-au susținut .
I: Privind retrospectiv, cum te-a făcut să simți cariera asta timpurie de model?
Karina: Viața de model e una normală, nu mă diferențiez cu nimic față de celalalte fete. Avem relații strânse și pot să spun că am păstrat legătura cu modele din anumite zone ale țării sau din alte țări, ne întâlnim la defilări, păstrăm legătura pe rețelele de socializare. Suntem destul de sudate.
I: Cum îți vezi viitorul acum?
Karina: Mi-ar plăcea să fac facultatea de Psihologie, pentru că, având în vedere că trec prin boala asta, aș vrea să ajut pe alții să treacă mai ușor prin ea. Eu n-am avut deocamdată nevoie de un specialist, mama mea e psihologul meu, dar înțeleg de ce e nevoie de o astfel de ancoră în această boală. Și eu aș vrea să ajut pe alții, pentru că și eu am fost ajutată. Am foarte mulți oameni care îmi sunt alături și, momentan, nu am nevoie decât de o încurajare și de o vorbă bună. Până la urmă, despre asta e totul: despre a ști că nu ești singur.
I: Se spune că evenimentele acestea grave din viețile noastre ne ajută să înțelegem mai profund lucrurile. Tu ce ai învățat de la aflarea diagnosticului și până acum?
Karina: Într-adevăr , personal, când am aflat că am cancer, am fost total demoralizată. Nu reușeam să concep acest verdict și cu atât mai mult, simțeam că nu am puterea de a putea accepta realitatea. Dar am început sa reflectez asupra propriei conștiințe și propriilor sentimente și am realizat că sunt o persoană curajoasă și puternică, si că am nevoie de încrederea în sine pentru a putea răzbate. Ulterior, așa s-a și dovedit a fi. Am regăsit speranța și puterea de a zâmbi, după multe zile în care am plâns, prinsă de deznădejde. Pentru persoanele care se confruntă cu această boală, vreau să le transmit faptul că, acolo unde se termină puterea lor, începe puterea lui Dumnezeu. Vreau să știe că, trebuie să fie încrezători, curajoși și puternici. Să fie conștienți de propriile forțe și să lupte cu toate puterile. Să fie cu sufletul curat și cu iubire în inimă, căci întodeauna la capătul tunelului se află lumină. Din punct de vedere al modului în care societatea percepe această boală, aș vrea doar să spun faptul că, lumea nu ar mai trebui să asocieze această boală cu un sfârșit tragic. Mai exact, oamenii trebuie să realizeze că nu totul se termină la cancer, și prin asta vreau doar să subliniez această frază, tare dragă mie “Cancerul nu te omoară, te face mai puternic”. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat de când mă confrunt cu această boală este acela că trebuie să pun pe primul loc atât pe mine cât și sănătatea mea. Spun acest lucru întrucât, nu am fost mereu atentă la semnele pe care corpul mi le dădea și deseori am neglijat starea mea fizică, iar acest lucru l-am realizat abia după ce am aflat că am cancer și mi-am dat seama că niciodată nu eram mulțumită de mine și nu mă iubeam îndeajuns încât să am mai multă grijă de sănătatea mea. Cititorii acestei povești, aș vrea să rămână în inimă și în minte cu gândul că, mereu există speranță și rezolvare pentru orice impediment care apare în viața noastră. Vreau să știe că toți cei care suferă de această boală sunt niște luptători. Vreau să știe că noi, deja am câștigat această luptă prin faptul că am ales să nu ne dăm bătuți.
