Cosmin Marinescu susține că România are un avans economic superior mediei la nivel european și crede că pentru perioada următoare, așteptările în materie de performanță se bazează, într-o măsură semnificativă, pe investițiile din fonduri europene, realizarea reformelor structurale și rezultate sustenabile ale politicilor fiscal-bugetare. Discursul susținut în cadul Forumului Forbes se vrea a fi o privire specializată asupra stării României din punct de vedere economic și îl redăm în integralitate.
“România și-a asumat, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, reforme structurale importante, investiții de anvergură, obiective clare privind reducerea evaziunii fiscale, îmbunătățirea guvernanței întreprinderilor de stat, digitalizarea și modernizarea administrației publice – pentru a ține astfel pasul cu vremurile. Toate aceste obiective, cu realizările, întârzierile sau nerealizările lor, se reflectă mai devreme sau mai târziu în bugetul statului.
În condițiile în care ținta de deficit bugetar de 4,4% din PIB devenise incertă, încă din primele luni de execuție bugetară, consolidarea finanțelor publice este cea mai serioasă provocare a deciziei de politică economică din prezent.
Nevoia de ajustare bugetară este reală, cu implicații semnificative pentru stabilitatea macroeconomică și financiară. România se confruntă cu riscuri și vulnerabilități structurale ale cadrului fiscal-bugetar, acumulate în timp, la care se adaugă și posibile efecte de contagiune economică în plan european și regional, deși contextul economic actual nu este comparabil cu criza financiară din 2009-2010, atunci când România a apelat la asistența Fondului Monetar Internațional.
Sunt însă ajustări care se impun, iar statul trebuie să fie primul care să treacă prin filtrul disciplinei și al raționalității, pentru ca economiile bugetare să aibă impact nu doar ca cifre în buget, ci și ca exigență în utilizarea cu chibzuință a banilor publici, ca responsabilitate majoră de bună guvernare.
Să luăm ca exemplu companiile cu capital majoritar de stat. Unele au avut rezultate excepționale, au contribuit chiar și la dinamizarea pieței bursiere. Altele însă, mai mult de jumătate, au obligații fiscale restante de aproape 20 de miliarde lei în total, din care aproape 70% de la companii aflate în insolvență sau administrare specială. Această situație reflectă nevoia unei intervenții de fond, cu viziune economică, dincolo de guvernanța corporativă și calitatea managementului.
Pe de altă parte, în planul veniturilor bugetare, trebuie să recunoaștem că, de-a lungul anilor, sistemul fiscal a fost continuu ciopârțit, prin tot felul de intervenții punctuale de relaxare fiscală, prin favoruri și excepții acordate unor activități și sectoare, sau prin mutarea poverii fiscale de la un segment de contribuabili la altul.
Toate acestea generează inechități și frustrări în mediul antreprenorial, dar și oportunități de evaziune fiscală, șubrezind astfel și principiul cotei unice de impozitare, care a asigurat competitivitate fiscală și atractivitate investițională pentru România.
De-a lungul anilor au fost adoptate sute de măsuri fiscale, multe disparate și disproporționate, iar României i-a lipsit o politică fiscală în adevăratul sens al cuvântului, adică un sistem de taxe și impozite coerent, articulat, care să respecte principiul echității fiscale și să stimuleze performanța economică și disciplina financiară – atât în economie, cât mai ales în relația dintre stat și contribuabil.
Din aceste motive ne confruntăm, de atâta timp, cu o colectare slabă a veniturilor fiscale, în jurul a 27% din PIB, procent care pare să fi devenit un blocaj pentru veniturile fiscale în România. De aceea modernizarea ANAF trebuie privită ca interes strategic pentru sustenabilitatea noastră fiscală.
România are nevoie de reforme fiscal-bugetare autentice, care să emane din principii și obiective naționale de dezvoltare, mai puțin din calcule electorale ce pot sfârși în contrapunerea unor sectoare sau segmente de contribuabili împotriva altora, a întreprinzătorilor mici contra companiilor mari, sau în perpetuarea unor măsuri fiscale preferențiale – toate acestea fiind incompatibile cu principiul echitații fiscale și al șanselor egale la dezvoltare.”
