luni, aprilie 29, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneCarmen Uscatu: "Noi am făcut un spital, dar nu ne putem opri...

Carmen Uscatu: „Noi am făcut un spital, dar nu ne putem opri aici!” – Spitalul construit exclusiv din donații a fost finalizat

Asociația Dăruiește Viață a reușit să finalizeze spitalul de 53 de milioane de euro, strânși exclusiv din donații de la oameni și din sponsorizări. E o reușită extraordinară a unui ONG într-o țară în care ONG-urile reușesc, de multe ori, să facă treaba statului român. Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, cele două fondatoare ale Asociației Dăruiește Viață spun, însă, că nu se opri aici. Și vor continua să construiască și un campus medical.

Proiectul „Noi facem un spital” al Asociației Dăruiește Viață a însemnat o inveștiție în valoare de 53 milioane de euro strânși din donații de la persoane fizice și sponsorizări. Vineri, 24 noiembrie, acest nou spital a fost inaugurat în cadru festiv și de acum urmează să se facă relocarea secțiilor din actualul Spital Marie Curie și tratarea pacienților, în primele luni ale anului 2024.

Realitatea este că, prin acest proiect, pentru prima dată în ultimii 34 de ani, în România, Dăruiește Viață a construit un Spital de Copii pentru a le oferi pacienților condiții de tratament la standarde vestice. Spitalul a fost inițial gândit sub forma unei clinici cu trei etaje, dar ulterior, proiectul s-a transformat și astfel vorbim acum despre un spital veritabil care se întinde pe o suprafață de 12.000mp, 9 niveluri și +140 paturi. În iunie 2018, a fost turnată fundația Spitalului, iar în noiembrie 2023 au fost finalizate: prima clădire, o centrală termică și o stație de ozonare.

Foto Credit: Ștefan Banu

Dăruiește Viață a anunțat finalizarea Spitalului vineri, 24 noiembrie, în cadrul unui eveniment dedicat sponsorilor, donatorilor, susținătorilor, cadrelor medicale și reprezentanților mass-media. Totodată, Dăruiește Viață transmite că va continua proiectul cu a doua clădire pentru a crea un adevărat campus medical la Spitalul Marie Curie, cu aceleași condiții de tratament pentru toți copiii. El va cuprinde spații de cercetare, de training, locuri de cazare pentru părinți etc.

Pentru a marca momentul, Dăruiește Viață a aprins simbolic luminile în interiorul Spitalului și a evidențiat, printr-o proiecție de lumini, spațiul pe care va fi construită cea de-a doua clădire a campusului medical. Luminile au fost aprinse de Vlădut, unul dintre copiii-veterani, care a făcut parte din campaniile de strângere de fonduri ale Asociației.

Pe lângă spectacolul de lumini și proiecția multimedia, participanții au avut șansa să facă un tur ghidat al Spitalului și să asiste la un live performance din partea artistului Dan Perjovschi, care a folosit ca suport peretele care va uni cele două clădiri construite de Dăruiește Viață cu susținerea societății civile.

Foto credit: Cătălin Georgescu

Mulțumim tuturor celor care au avut încredere în #Noi. Sunt peste 350.000 de donatori și peste 8.000 de companii care au arătat că se poate. Le mulțumim celor care au fost alături de noi la eveniment: Paula Herlo, Alex Dima și Tudor Chirilă, tuturor ambasadorilor proiectului, donatorilor, sponsorilor, dar și celor care ne-au urmărit live pe Facebook. Sperăm să continuăm împreună.” – Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață   

„Noi Am Făcut Un Spital. Dar nu ne putem opri aici. Continuăm proiectul cu a doua clădire pentru a construi un adevărat campus medical unde toți copiii vor putea fi tratați în aceleași condiții moderne. Le mulțumim tuturor și îi invităm să ne susțină în continuare printr-o sponsorizare, folosind facilitatea fiscală Declarația 177 până pe 25 decembrie, detalii pe www.daruiesteviata.ro, sau printr-o donație de 4 euro lunar, dacă trimit SMS cu textul SPITAL la 8864.”Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață

Pe lângă construcție, #NoiFacemUnSpital a adus o serie de premiere în sistemul medical din România: primul Departament de Radioterapie Pediatrică dintr-un spital de copii public, primul bloc operator construit exclusiv din sticlă pentru a reduce riscul de infecții nosocomiale, saloane ATI individuale, saloane de două paturi, cu paturi pentru părinți și grupuri sanitare proprii, saloane ATI individuale, spații dedicate copiilor (locuri de joacă, cinema, studio radio, observator astronomic, sală de sport și recuperare) și spații dedicate părinților și cadrelor medicale.

Dăruiește Viață continuă printr-o campanie națională de strângere de fonduri și îi invită pe toți cei care vor să se implice în continuare sau care vor să înceapă să susțină proiectele Asociației să sponsorizeze sau să doneze prin următoarele modalități:

DONATORI PERSOANE FIZICE

COMPANII:

  • folosind Declarația 177 și completând un contract de sponsorizare cu sumele rămase nealocate în 2022, dacă sponsorizările făcute anul trecut nu au atins plafonul maxim stabilit prin lege (până pe 25 dec)
  • redirecționarea a 20% din impozitul pe profit / venit (până pe 31 dec).

Toate detaliile pe www.daruiesteviata.ro/sponsorizeaza

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare