Un eveniment extraordinar, care pune în valoare patrimoniul cultural românesc, s-a întâmplat săptămâna aceasta într-un castel din Bordeaux, grație unor oameni implicați, parte a Centrului Franco-Român din Bordeaux, un ONG care promovează valorile culturale și patrimoniul cultural românesc, prin intermediul unei echipe multidisciplinare formate din specialiști în comunicare, relații internaționale, politici publice, etnografi, coordonată de Madalina Popescu, directoarea Bibliotecii Diocèse de Bordeaux, în grija căreia se află patrimoniul cultural-religios al Bordeaux-ului.

Ce reușesc să facă acești oameni e promovarea într-un mod constant și la un nivel ridicat a valorilor și patrimoniului cultural românesc, dezvoltând un concept clar în cooperare cu Muzeul Țăranului Român.
„Ne-am propus să punem în practică ce ne-au învățat francezii în marile lor școli. Am învățat cum transformă ei orice în diamant și ne-am propus să abordăm o mare provocare: aceea de a aduce în cel mai prestigios spațiu cultural din Bordeaux, un castel, – palat de cultură patrimoniul cultural românesc. Am reușit să facem marketing cultural de înaltă clasă. Am luat năframa, ia, casa țăranului român, sărmăluțele, mămăliga, le-am aranjat cu gust și rafinament și le-am așezat în încăperile unui castel din Franța. Francezii au rămas cu gura căscată și nu le venea a crede ca poporul acela despre care n-au o părere prea plăcută dispune de o asemenea bogăție culturală. Asemenea evenimente trebuie repetate și ar fi indicat să fie organizate de statul român prin organismele culturale din țară.” – a mărturisit Claudia Puiu, Senior Project manager la Centrul Franco Român din Bordeaux.

Expoziția, intitulată „Patrimoniul Cultural Românesc, o moștenire de mărturisit” s-a derulat în perioada 12-28 octombrie și a pus în valoare acele elemente de cultură și tradiție cu care românii se mândresc și despre care vorbesc cu drag atunci când vine vorba de țara lor.