USR, PMP și Forța Dreptei tocmai și-au lansat oficial alianța, cu listă comună la europarlamentare, care se dorește a fi o alternativă la PSD și PNL. Momentul a dezamăgit chiar pe o parte a membrilor și foștilor membri de partid, care s-au exprimat public în sensul acesta. Una dintre cele mai importante voci care și-au declarat dezamăgirea cu privire la acest pas controversat al USR este chiar europarlamentarul Renew Europe, Vlad Gheorghe.
Acesta a făcut o trecere în revistă a trecutului USR și arată că situația din partid a luat-o într-o direcție cel puțin îndoielnică, spunând că USR e vândut la piese și că a păstrat doar elementele identitare cu care a plecat la drum. Dincolo de formă, însă, fondul este, potrivit europarlamentarului, compromis.
„În 2016 se forma un partid nou bazat în principal pe integritate. Oameni noi, care nu mai făcuseră politică, și acesta era crezul. Era criticat că se intră prea greu, că nu au acces cei din partidele vechi, că are criterii dure de integritate.
În 2018, în mijlocul războiului lui Dragnea împotriva DNA și statului de drept, apărea Fără Penali. Partidul adera la acele valori, erau oricum deja ale sale, cauza era aceeași.
Apoi la primele alegeri, în 2019, stabilea candidații prin vot universal, transparent și iar cu criterii de integritate. Se forma și o alianță pe aceleași principii.
Azi vedem o noua alianță doar că fără criteriile de integritate. Cuvântul „penali” a devenit tabu. A apărut „lupta cu securiștii” în schimb. DNA câteodată e bun, altă dată nu e.
Sunt în noua alianță oameni care nu ar fi putut vreodată să intre în USR, ba chiar care au luptat împotriva valorilor sale. Printre exemple vedem pe unul de la Sectorul 6 înregistrat cumpărând voturi în 2012 și găsit incompatibil de ANI, altul e mini baron local de Vaslui și votant al legilor lui Dragnea împotriva justiției. Avem și Guvernul care a blocat legea DNA-ul Pădurilor, proiect cu care, culmea, USR face campanie azi.
Exemplele continuă, doar uitându-te la poza alianței găsești destule.
Conducerea actuală a USR, cinci inși practic, sacrifică orice pentru un loc în parlament, o imunitate. USR e vândut la piese, doar actele sunt păstrate.” – punctează Vlad Gheorghe într-o postare pe social-media.