sâmbătă, noiembrie 9, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneUniCredit Bank acordă o finanțare de  39,3 mil. euro dezvoltatorului centralei fotovoltaice...

UniCredit Bank acordă o finanțare de  39,3 mil. euro dezvoltatorului centralei fotovoltaice Șărmășag 

Odată finalizat, proiectul aproape că va dubla capacitatea fotovoltaică a Enery din România.

UniCredit Bank România a acordat o finanțare, în valoare totală de 39,3 milioane de euro, Comcris Energy SRL, o subsidiară a companiei de producție din surse regenerabile, Enery, pentru dezvoltarea, construcția și exploatarea centralei fotovoltaice Șărmășag de 51,4 MW DC, din județul Sălaj.

„Prin strategia adoptată în 2022, UniCredit și-a asumat și și-a menținut un rol central în facilitarea tranziției către o economie durabilă pe piețele în care își desfășoară activitatea banca. Prin urmare, suntem mândri că am participat în calitate de Creditor Unic la această tranzacție structurată pentru clientul nostru, Enery. Noi o considerăm o finanțare de referință pentru sectorul energiei verzi din România și o tranzacție de finanțare durabilă semnificativă pentru obiectivele ESG ale UniCredit”, a declarat Raluca Popescu, Vicepreședinte Executiv Divizia Corporate & Invesment Banking UniCredit Bank.

Odată finalizat, Proiectul Șărmășag va crește portofoliul operațional existent de energie regenerabilă al Enery în România, în prezent de 117 MW, potrivit unui comunicat de presă emis marți. De asemenea, proiectul va beneficia de un Acord Corporate de Cumpărare a Energiei pe termen lung cu producătorul de bere Ursus Breweries (parte a Asahi Group).

Lucrările de construcție ale proiectului sunt în derulare, lucrările la stație fiind deja finalizate din luna noiembrie 2023.

“Închiderea financiară a proiectului PV de 51,4 MW, Șărmășag, marchează o nouă piatră de hotar în dezvoltarea Enery în România. Odată finalizat proiectul aproape că va dubla capacitatea noastră fotovoltaică existentă în țară. Proiectul urmează strategia noastră de a vinde energie electrică verde accesibilă și pe termen lung clienților noștri. Suntem recunoscători partenerului nostru de finanțare Unicredit Bank România pentru sprijinul puternic și încrederea acordată în proiect (…)”, a adăugat Cong Ta, Vicepreședinte M&A și Business Development Enery.

UniCredit Bank a fost asistată de CMS România, în calitate de consilier juridic de drept englez și român. 

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare