vineri, mai 17, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneDezvoltatorii au livrat anul trecut 11 proiecte de retail, aproape 215.000 mp,...

Dezvoltatorii au livrat anul trecut 11 proiecte de retail, aproape 215.000 mp, un record al ultimilor ani

La finalul anului trecut, stocul de spații de retail, la nivel național, se situa la nivelul de 4,45 milioane de metri pătrați, din care 54% reprezintă facilități de tip mall, 40% parcuri de retail și 6% galerii comerciale.

În 2023, au fost livrate 11 proiecte de retail, cu o suprafață totală de aproximativ 215.000 mp, un nivel record al ultimilor 7 ani, arată un studiu al companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. 

”Dezvoltatorii au livrat anul trecut 11 proiecte de retail, totalizând aproximativ 215.000 de metri pătraţi, un nivel record al ultimilor 7 ani, 60% din această suprafaţă reprezentând parcuri de retail, Craiova, Alba Iulia, Arad, Bucureşti, Giurgiu, Vaslui fiind printre oraşele care au beneficiat de astfel de investiţii. Intenţiile de investiţii pentru următorii cinci ani sunt de asemenea consistente, în condiţiile în care proiecte cu o suprafaţă de peste 500.000 de metri pătraţi se află în diverse stadii de planificare sau de construcţie”, scrie compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Potrivit studiului, în următorii ani, dezvoltatorii vor adăuga noi scheme de retail sau vor extinde proiectele deja construite în afara Bucureștiului, în orașe precum Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Pitești, Bacău sau Galați. Cei mai activi jucători, din punct de vedere al planurilor anunțate pe termen scurt și mediu, sunt Prime Kapital, NEPI Rockcastle și Iulius Group.

În ultimul trimestru din 2023, au fost livrate proiecte de retail cu o suprafață cumulată de 144.000 mp, iar la finalul anului, stocul de spații de retail, la nivel național, se situa la nivelul de 4,45 milioane de metri pătrați, din care 54% reprezintă facilități de tip mall, 40% parcuri de retail și 6% galerii comerciale. Cel mai mare proiect livrat în perioada octombrie-decembrie, dar și la nivelul întregului an, a fost Promenada Craiova, de 80.000 mp (53.300 mpm reprezentând un proiect de tip mall și un retail park de 26.400 mp) deținut de NEPI Rockcastle și Dedeman. 

”După o perioadă de 3-4 ani în care atenţia dezvoltatorilor a fost exclusiv pentru parcurile de retail, acestea cumulând peste 80% din noile livrări şi în oraşe cu o populaţie de sub 50.000 de locuitori, în 2023, investiţiile s-au mutat în oraşe mai mari, tendinţă care va continua şi pe termen mediu. Retailerii sunt mai exigenţi ca niciodată în ceea ce priveşte spaţiile în care îşi deschid noi magazine, focusul acestora fiiind în special pentru locaţii prime. În acest context, un nou val de dezvoltări de centre comerciale ar putea atrage şi un nou val de noi retaileri care să intre în România, dar şi reluarea planurilor de expansiune a unora existenţi deja pe piaţa locală, planuri care au fost încetinite de oferta redusă de spaţii care să acomodeze nevoile acestora”, spune Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Tot anul trecut au intrat pe piața românească branduri internaționale precum Lefties, Wittchen, Jimmy Key, Kiko sau Happy Group.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare