marți, aprilie 30, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InternePUNCTE-CHEIE: Pe termen lung

PUNCTE-CHEIE: Pe termen lung

Transelectrica a finalizat o investiție de 92 mil. lei pentru consolidarea securităţii energetice în Dobrogea, ARA Europe şi Gheorghe Iaciu au vândut cel mai longeviv parc comercial en-gros, cash & carry şi retail din România, iar IBB Holding Group SA a inaugurat o nouă staţie de betoane în Mogoşoaia, Ilfov.

Iată cum a arătat mediul de business românesc în săptămâna 1 – 7 aprilie:

O analiză realizată de compania Sierra Quadrant arată că numărul firmelor cu probleme ar putea depăşi borna de 150.000 în acest an, pe fondul efectelor negative generate de creşterea taxelor, inflaţie şi scăderea vânzărilor. Anul 2024 se anunţă a fi unul plin de incertitudini, iar multe business-uri au început un proces de restructurare, să se pregătească pentru vremuri de criză, să îşi reducă expunerile şi să caute soluţii financiare de backup în caz de nevoie. Peste 133.000 de firme au intrat anul trecut în dificultate: 16.335 de companii şi-au suspendat activitatea, 39.031 au fost dizolvate, 71.241 au fost radiate, iar 6650 au intrat în insolvenţă. Statisticile ONRC arată, totodată, că numărul firmelor radiate a crescut în acest început de an cu 67%, la 9.251 firme.

ARA Europe şi investitorul român Gheorghe Iaciu au vândut Expo Market Doraly, cel mai longeviv parc comercial en-gros, cash & carry şi retail din România, către dezvoltatorul de spaţii industriale şi logistice WDP. Valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită. Expo Market Doraly, situat în nord-estul Bucureștiului, acoperă o suprafață de aproximativ 110.000 de metri pătrați și cuprinde 37 de pavilioane, în care își desfășoară activitatea peste 400 de comercianți.

Danone România a finalizat o investiție în valoare de 7 milioane de euro într-un proiect socio-economic din Zimnicea ce are ca scop stimularea antreprenoriatului local în domeniul laptelui. „Prin proiectul socio-economic “O şansă pentru familia ta”, demarat în 2012, peste 220 de mici gospodari din oraşul Zimnicea au devenit antreprenori, laptele produs în gospodăriile lor fiind livrat zilnic către fabrica de iaurt Danone din Bucureşti”, precizează compania.

Valoarea totală tranzacţionată pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) anul trecut s-a ridicat la 38,04 miliarde de lei, un plus cu peste 58% comparativ cu nivelul înregistrat în anul precedent, arată un raport publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Numărul de tranzacţii derulate la BVB – pe piaţa reglementată şi SMT – s-a ridicat la aproape 1,98 milioane şi a crescut cu peste 18% faţă de nivelul consemnat în 2022. Capitalizarea bursieră de pe piaţa reglementată a atins, la finalul anului trecut, nivelul de 294,2 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 49,2%.

Societăţile de asigurare, autorizate şi reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), au subscris anul trecut prime brute subscrise (PBS) în valoare de aproximativ 18,2 miliarde de lei, în creştere cu 10% faţă de anul precedent. „Piaţa asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deţine o pondere de 84% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF, menţinându-se la un nivel similar cu cel înregistrat în anul 2022. Valoarea primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale a crescut cu aproximativ 10% în 2023 comparativ cu 2022, în timp ce valoarea primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viaţă a înregistrat un avans de 12%”, se arată în raportul instituției.

InteRo Property Development, deţinut de familia canadiană Topolinski, a anunțat că a primit autorizaţia de construcţie pentru proiectul rezidenţial Smart Home, Pajurei 3 Residence, urmând să demareze lucrările în următoarele săptămâni. În paralel, compania va finaliza curând şi achiziţia unui teren de 4,5 hectare din zona Otopeni, unde va dezvolta în următorii ani un proiectul rezidenţial cu peste 400 de apartamente, și aşteaptă să primească autorizaţia de construcţie pentru un alt proiect rezidenţial nZEB (nearly-zero energy buildings). Cele trei proiecte reprezintă o investiţie totală de peste 170 de milioane de euro în zona de nord a Capitalei, potrivit reprezentanților.

IBB Holding Group SA, jucător din industria de construcţii din România, a anunțat inaugurarea unei noi staţii de betoane în Mogoşoaia, zona de nord a Bucureştiului, după o investiţie de 7,5 milioane de lei. În prezent, grupul are 3 fabrici care produc beton pentru construcţii inginereşti, beton rutier şi agregate stabilizate cu ciment, în proximitatea Bucureştiului, în Pantelimon, Ciorogârla, Mogoşoaia, precum şi o staţie de producţie mixturi asfaltice în Pantelimon.

Transelectrica a anunțat finalizarea unei investiții de aproximativ 92 de milioane de lei pentru consolidarea securităţii energetice în regiunea Dobrogea, prin construirea a două noi racorduri dublu circuit 400 kV, cu o lungime totală de 55 de kilometri, în Staţia Electrică de Transformare 400 kV Medgidia Sud.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare