In memoriam: 113 ani de la nașterea lui Emil Cioran

Pe 8 aprilie 1911 se năștea la Rășinari cel care avea să devină unul dintre cei mai importanți moraliști de limbă franceză și unul dintre gânditorii de marcă ai lumii. „Omul este cel mai scurt drum între viață și moarte”, scria Emil Cioran, care privea existența ca pe o povară pe care numai darul uitării o face suportabilă. Astăzi marcăm 113 ani de la nașterea lui.

Formarea lui intelectuală e una de referință pentru ceea ce avea să devină mai târziu, după plecarea din această țară care nu i-a oferit toate cele necesare pentru a evolua așa cum își dorea. Și care, la un moment dat, nu i-a mai fost „acasă”.

După absolvirea studiilor la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, Cioran începe să studieze serios filosofia la Universitatea București, unde devine coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade și elev al lui Nae Ionescu și tudor Vianu.

Apetitul pentru învățarea limbilor străine i-au dat posibilitatea de a studia marii filosofi în limba lor nativă. Astfel, bun cunoscător al limbii germane, Cioran studiază în original pe Kant și Schopenhauer, dar și pe Nietzsche. Modul acesta de a studia și cunoaște filosofia i-a deschis porți noi către lume și astfel în 1933 obține o primă bursă la Berlin, unde îl cunoaște pe Ludwig Klages.

A publicat, desigur, și în România, înainte de a deveni apatrid. Prima lui carte, Pe Culmile Disperării, a fost premiată cu Premiul Tinerilor Scriitori Români. Au mai urmat și alte creații filosofice, precum Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, „pretențioase și stupide„.

Din perspectiva principiilor politice, se poate spune că Cioran a manifestat un anumit tip de extremism de dreapta, deși n-a făcut niciodată parte din Mișcarea Legionară, căreia nu-i agrea metodele violente.

Se întoarce de la Berlin în 1936 și ocupă un post de profesor de filosofie la Liceul Andrei Șaguna din Brașov.

Însă destinul său avea să se împlinească în afara României.

În 1937, Cioran obține o bursă la Paris din partea Institutului Francez din București. Acolo, în Franța, s-a simțit mai conforabil cu lumea și el însuși, așa că în 1945 s-a stabilit definitiv acolo. În 1949 îi apare la Editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol.

A fost ultimul premiu acceptat de filosof, pentru că ulterior Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.

După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid. Cioran a fost urmărit de Securitate în perioada în care a locuit în Franța până în 1990.

Cioran a murit pe 20 iunie 1995 la Paris. Râzând.