Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat vineri, într-un comunicat de presă, că a dispus reținerea unui inculpat, cetățean român, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare. Începând din 2022, acesta a supravegheat obiective militare românești sau aparținând NATO, amplasate în proximitatea municipiului Tulcea.
„Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă”, transmite DIICOT.
Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, este vorba de Piscan Alexandru Dorin. El anunța în urmă cu două luni, pe Facebook, că dorește să candideze la alegerile locale pentru primăria Ploiești, în calitate de independent, însă nu apare ca și candidat admis la BEC.