miercuri, iulie 24, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăExterneComisia Europeană înființează Oficiul pentru Inteligență Artificială

Comisia Europeană înființează Oficiul pentru Inteligență Artificială

Potrivit unui comunicat de presă, oficiul are un rol important în aplicarea Regulamentului privind inteligența artificială și va acționa pentru promovarea cercetării și inovării în domeniu.

Comisia Europeană a inaugurat astăzi Oficiul pentru Inteligență Artificială (IA), care își propune să „permită dezvoltarea, implementarea și utilizarea viitoare a IA într-un mod care să stimuleze beneficiile sociale și economice, precum și inovarea, atenuând în același timp riscurile”. Potrivit unui comunicat de presă, oficiul are un rol important în aplicarea Regulamentului privind inteligența artificială și va acționa pentru promovarea cercetării și inovării în domeniu.

„Oficiul pentru inteligența artificială inaugurat astăzi ne va ajuta să asigurăm o punere în aplicare coerentă a Regulamentului privind inteligența artificială. Împreună cu dezvoltatorii și cu o comunitate științifică, acest oficiu va evalua și va testa inteligența artificială de uz general pentru a asigura faptul că aceasta ne servește pe noi, ca oameni, și că sprijină valorile noastre europene”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

Oficiul va angaja mai mult de 140 de specialiști în tehnologie, asistenți administrativi, avocați, specialiști în politici publice și economiști.

„Prin intermediul noului Oficiu pentru inteligența artificială și al celor 140 de femei și de bărbați talentați din cadrul acestuia, Comisia va dispune de expertiza necesară pentru a stimula punerea în aplicare a Regulamentului privind inteligența artificială și pentru a consolida rolul Europei de stabilire a standardelor la nivel mondial în domeniul inteligenței artificiale. Oficiul va promova un ecosistem european în domeniul inteligenței artificiale care să fie inovator și competitiv și care să respecte normele și valorile UE”, a adăugat Thierry Breton, comisarul pentru piața internă.

Prima întâlnire a noii instituții ar trebui să aibă loc până la sfârșitul lunii iunie. În prezent, sunt pregătite ghiduri pentru definirea sistemului de inteligență artificială și privind interdicțiile, ambele urmând a fi finalizate în șase luni de la intrarea în vigoare a Legii privind Inteligența Artificială. De asemenea, se pregătesc coduri de practică pentru obligațiile referitoare la modelele de inteligență artificială cu scop general, termenul limită fiind de 9 luni de la intrarea în vigoare.

În aprilie 2021, Comisia a propus Legea UE privind Inteligența Artificială, iar în ianuarie 2024 a lansat un pachet de măsuri pentru a sprijini startup-urile și IMM-urile europene. Ca parte a acestor măsuri, a fost adoptată deciziea de înființare a Oficiului pentru inteligență artificială.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare