marți, iunie 30, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticUna dintre casele lui Iohannis, scoasă la licitație de ANAF

Una dintre casele lui Iohannis, scoasă la licitație de ANAF

Fostul președinte al României, Klaus Iohannis, a intrat în procedură de executare silită, potrivit unor surse din ANAF citate de G4Media și Economedia. Una dintre casele sale urmează să fie scoasă la licitație, iar Statul român pregătește o acțiune în instanță pentru recuperarea sumelor încasate din chiria imobilului situat pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu.

Conform acelorași surse, imobilul a fost preluat cu proces verbal, ca parte a procedurii de executare. În august, G4Media a relatat că ANAF l-a notificat pe fostul președinte să achite suma de 4,7 milioane de lei, reprezentând veniturile obținute din închirierea spațiului comercial din Bălcescu 29.

Spațiul, aflat în proprietatea familiei Iohannis între 1999 și 2016, a fost închiriat către Raiffeisen Bank și a generat venituri de peste 260.000 de euro. Conform unei investigații publicate de Rise Project, cu acești bani familia Iohannis a achiziționat alte trei imobile, descrise de fostul președinte drept „căsuțe”, care la rândul lor aduc venituri din chirii.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a decis definitiv că imobilul din strada Nicolae Bălcescu a fost deținut în mod nelegal de familia Iohannis. În aprilie 2016, titlul de proprietate al soților Iohannis a fost radiat din cartea funciară. Ulterior, a urmat o dispută juridică privind înscrierea dreptului de proprietate în favoarea statului român.

Cazul viza două imobile din Sibiu, de pe străzile Nicolae Bălcescu nr. 29 și Gheorghe Magheru nr. 35, care au aparținut inițial soților Eliseu și Maria Ghenea (fostă Baștea) și au fost naționalizate în anii ’60.

După 1990, un prezumtiv moștenitor, Ioan Baștea, a contestat naționalizarea și, în 1999, a obținut o hotărâre judecătorească favorabilă. În baza acesteia, la 1 iunie 1999, soții Iohannis, prin intermediul notarului Radu Gabriel Bucșă, au intrat în tranzacția care le-a adus jumătate din imobilul de pe Bălcescu 29.

Potrivit Rise Project, Ioan Baștea a vândut soților Klaus și Carmen Iohannis, cu doar 3.200 de dolari, jumătate din spațiul comercial. Ulterior, această proprietate a generat venituri de aproape 1,3 milioane de lei în următorii 17 ani.

INVESTIGATORIA
INVESTIGATORIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare