Pe 29 octombrie, la Ateneul Român, Fundația Inovații Sociale „Regina Maria” organizează o gală dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea suveranei care a întruchipat, mai mult decât oricine, curajul, credința și iubirea de țară.
Despre sensul profund al acestui eveniment, despre misiunea de a redescoperi și de a „remândri” România prin personalitatea electrizantă a Reginei Maria, am stat de vorbă cu Oana Ursache, lector universitar doctor la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – implicată în organizarea și pregătirea acestui amplu proiect cultural.
Într-un dialog sincer și plin de emoție, Oana Ursache vorbește despre Regina Maria nu ca despre o figură istorică, ci ca despre o prezență vie, care continuă să unească inimile, să inspire și să ne arate ce înseamnă să iubești o țară până la sacrificiu.
Carmen Dumitrescu: Cum s-a născut ideea acestui eveniment dedicat Reginei Maria și care este mesajul central pe care doriți să-l transmiteți în cadrul Galei Recunoștinței din acest an?
Oana Ursache: Ideea aceasta a existat dintotdeauna în sufletul dr. Wargha Enayati, președintele Fundației Inovații Sociale Regina Maria. Uite, nu l-am întrebat niciodată, dar de ce am oare impresia că i-a încolțit acest vis în suflet de prima dată când va fi participat la un spectacol la Ateneu și a văzut fresca în care este reprezentată Regina noastră? Și ce moment mai potrivit ar putea fi decât ziua în care Regina noastră împlinește 150 de ani, pe 29 octombrie? Scopul nostru este acela de a readuce în memoria colectivă personalitatea absolut fabuloasă a acestei adevărate Electric Queen, și de a provoca interesul și curiozitatea pentru opera ei, moștenirea și lecțiile ei. Pentru că – din perspectiva mea de filolog trăitor în cetate – Regina Maria are în continuare potențialul de a ne uni și mai are și carisma cu care ne poate ajuta pe toți să ne remândrim de România.
Ce momente artistice sau culturale pregătiți?
Spectacolul acesta este gala noastră caritabilă anuală și se compune din două momente: un pre-eveniment la ora 18, pentru invitații speciali și spectacolul de la ora 20. Pre-evenimentul unde vom vernisa expoziția Chipurile Mariei, Regina tuturor Românilor. O expoziție subiectivă, care de data asta va include cele mai valoroase piese din colecția privată a familiei Enayati: cea mai vastă colecție privată de tablouri pictate de Regină, obiecte de mare valoare care i-au aparținut, sau i-au fost dedicate, cel mai vechi obiect făcut de Regină pe vremea când era o copilă la Eastwood și la palat se primeau vederi și ea le lua și fugea cu ele sus unde le lipea într-un album pe care îl primise cadou. Piesele cele mai interesante sunt o invitație la botezul Reginei (obiect care împlinește, iată, 150 de ani) și permisul ei de conducere. Atât de generos este dr. Enayati cu aceste piese, pe care își dorește să le arate lumii, să se poată bucura de ele toți iubitorii Reginei, încât am învățat și eu ce înseamnă să spui povestea unor opere într-o expoziție, iar experiența aceasta m-a fascinat cu asupra de măsură. Iar bucuria pe care am simtit-o în dialogul cu tinerii, pentru că fiecare expoziție a prilejuit dialoguri cu elevii de liceu, m-a făcut să alerg mai departe prin țară.
Este o expoziție itinerantă, din luna aprilie, când am vernisat-o la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (fac aici o paranteză, o fac de fiecare dată când vorbesc despre experiența noastră la Deva, acolo e cea mai frumoasă statuie a Reginei Maria, făcută de fabulosul sculptor Ștefan Bințințan, invit pe toată lumea să bea o cafea la terasa de lângă Regină, minunat așezată în fața Cetății Deva), am tot umblat prin țară cu ea. Pentru mine, fiică rătăcitoare abia întoarsă în țară din străinătate, experiența a fost cu totul revelatoare, dialogurile pe care le-am avut în licee și școli generale, a fost chiar un dialog transgenerațional. Expoziția a fost și la Cluj în cadrul TIFF, și nu vom putea niciodată să îi mulțumim suficient lui Tudor Giurgiu pentru colaborare. Cea mai spectaculoasă experiență pe care am avut-o cu expoziția a fost la Chișinău, unde am vernisat-o pe 19 septembrie. Poate dacă vom avea mai mult timp vreodată, ar fi fain să vorbim despre minunile de copii pe care i-am cunoscut prin aceste popasuri. La vernisaj va fi invitată doamna Academician Georgeta Filitti să vorbească despre Regina Maria și nu cred că am întâlnit un cercetător mai îndirituit să o facă, mai ales că tocmai a ieșit de sub tipar ultimul volum, Jurnalul Reginei din anul 1933, la Editura Omnium. Cu acest prilej vom dezveli un panou cu colițe și timbre variate care i-au fost dedicate de-a lungul timpului Reginei, care a fost realizat de Romfilatelia special pentru această Gală.
Pentru prima dată va putea fi admirat la Ateneu un spectacol de modă inspirat din ținutele Reginei, care a fost pregătit de Alin Gălățescu în colaborare cu mulți designeri români, iar toată această întâlnire cu decoruri ale corpului, va pregăti într-un fel spectatorii pentru întâlnirea cu Regina. La ora 20 începe spectacolul, din care nu vreau să dezvălui chiar toate surprizele, spun doar că Regina noastră va fi Maia Morgenstern, care îi va da viață printr-un monolog pe care l-am scris cu multă umilință, l-am scris tare temătoare, pentru că, vedeti dumneavoastră, nu e ușor să inventezi cuvinte pentru Reginei Maria. A fost un exercițiu de smerenie și respect, de imensă iubire, pe care sper că am reușit să o transmit.
Va vorbi și dr. Enayati, alături de Mitra Enayati, soția lui, dar va și cânta alături de fiica sa, Hoda Enayati. Violoncellissimo va susține un concert, iar pe Alex l-am invitat să interpreteze la pian o piesă compusă de Vanda Marie Khadem, o avocată din Boston, Statele Unite, care s-a așezat la un moment dat la pian și pur și simplu a lăsat să curgă din ea un album întreg. Între piese este și una dedicată Reginei Maria. Vedeți Dumneavoastră, Vanda este Bahá’í și ca orice Bahá’í din lumea asta știe mai multe despre Regina Maria decât mulți dintre români. Asta e fascinant la personalitatea Reginei: este prezentă în toate comunitățile de Bahá’í din lume și nu este cunoscută la ea acasă, pentru că, nu-i așa? nimeni nu este profet în țara lui.Puțină lume știe că în Regina Maria dormea o artistă, care, din când în când, avea curajul să iasă la suprafață: a pictat, a făcut fotografii, a desenat și chiar pirogravat piese de mobilier, a jucat teatru și mai cu seamă a scris enorm. Și aproape nimeni nu știe că Regina Maria a transformat un basm de-al său, Crinul Vieții, într-un scenariu de dans contemporan, la insistențele prietenei sale, Loïe Fuller, inventatoarea dansului modern, așa numita zeiță a luminii. Recent a fost publicat un studiu despre prietenia dintre cele două: Stanca Scholz-Cionca, Regina Maria și dansatoarea Loïe Fuller, apărută la Editura Humanitas, care face lumină în această ciudată prietenie, din care în lumea artelor a rămas un spectacol absolut memorabil: The Lilly of Life.
Cum va fi reflectată personalitatea complexă a Reginei Maria – suverană, mamă, artistă, infirmieră, diplomat – în structura evenimentului?
Nu vă pot dezvălui toată surpriza, vă spun însă că evocarea personalității Reginei o facem prin virtuțile ei, prin valorile care au făcut-o să joace toate rolurile pe care le-ați enumerat. Dintre toate, noi le-am ales pentru această comemorare doar pe cele mai importante: Curajul, Servirea, Credința, Modernitatea și apetitul ei nestăvilit pentru progres, că tot ne este frică de cuvântul ăsta.
Există o componentă caritabilă sau educativă asociată galei, presupun. Ce public țintiți prin acest eveniment? Este vorba despre o gală pentru cunoscători ai istoriei sau o ocazie de a o aduce mai aproape de tânăra generație?
Suntem o Fundație care are nevoie de sprijin pentru a ne realiza toate proiectele. Anul viitor va fi un an extrem de important, pentru că, pe lângă faptul că anul 150 de abia începe și continuă pe parcursul întregului an viitor, în 1926 Regina Maria cucerea America într-o călătorie fabuloasă, pe care ar fi păcat să nu o evocăm. În pregătirea Galei tinerii au participat fundamental, ca să spun așa: la licitația pe care o organizăm vor fi prezentate tablouri realizate de copiii din România și din Republica Moldova, unele dintre ele adevărate surprize. Gala însă a fost organizată pentru toți cei care își amintesc de dragostea Reginei.
Într-un secol dominat de bărbați, Regina Maria a fost o figură excepțională. Cum a reușit Regina Maria să îmbine feminitatea, curajul și rațiunea de stat în momente cruciale pentru România?
Tare scurt voi răspunde: După Primul Război Mondial, mai în glumă, mai în serios, Contele Charles Saint-Aulaire, care cunoștea foarte bine situația României, a spus că singurul bărbat care a condus România în timpul războiului a fost Regina Maria. Ceea ce pare cumva amuzant acum, privind în urmă la această femeie care ar fi trebuit de fapt să organizeze serate dansante și să facă frumos cu mâna atunci când își însoțea Regele. Ea era regină consoartă, iar rolul ei public era – teoretic – minim. Doar că, nepoatele Reginei Victoria și a Țarului Rusiei aveau o viziune de țară asortată cu o voință și un curaj pe măsură. A fost pe front, călărea ca o amazoană, alerga de la o unitate la alta, organiza spitale militare, scria mii de scrisori către țările aliate să ne ajute, apoi convingea femeile din înalta societate a Iașilor să o urmeze și acestea o urmau, apoi îl convinge pe Rege să le promită țăranilor pământ, se întâlnea cu generali, cu oameni politici. Viața ei în timpul războiului a fost de-a dreptul frenetică și așa a fost și după aceea, când a fost singura femeie de la Paris, în timpul negocierilor de pace. Marea ei artă a fost să transforme ceea ce pentru unii ar fi putut drept o vulnerabilitate (era și femeie și regină consoartă) într-un avantaj uriaș, bucurându-se de o libertate pe care ceilalți nu o aveau. Dincolo de frumusețea ei legendară, dincolo de o ascuțime a minții cu care nu se putea lăuda chiar oricine, mai presus de augustul ei ADN, Regina noastră era o prezența electrică, magnetică, pe care nu o putea nimeni ignora. Lua cu asalt privirile și simțurile și toți bărbații pe care îi menționați se îmblânzeau.
Se vorbește adesea despre carisma și forța ei morală. Aveți un episod sau o imagine simbol care, în opinia dumneavoastră, o definește cel mai bine?
Istoricii s-ar repezi să vă menționeze momentul în care a făcut fapte de vitejie, care sunt cu nemiluita. Eu însă am găsit în arhivele Universității de Stat din Kent o fotografie care mă obsedează și voi menționa ceea ce îmi evocă mie imaginea aceasta: avem mii de imagini ale reginei, care avea și această latură ușor histrionică, era foarte atentă ce tip de personalitate proiectează prin fotografii și își aranja cu mare grijă scenariul fotografierii, așa încât fotografia asta este foarte atipică și o prezintă pe Regină de la spate, îmbrățișând o femeie simplă, de la țară, peste un gard. Acesta este răspunsul meu la întrebarea dumneavoastră: forța ei morală era dragostea asta, care chiar cred că îi venea doar de la Dumnezeu, pentru că altfel nu avea cum să fie la fel de autentică în discuțiile cu premierul Franței, sau trecând în revistă garda de onoare și la fel de fericită și plină de dragoste îmbrățișând o femeie pe care istoria a pierdut-o din vedere. Regina noastră era la fel de strălucitoare când participa la o cină organizată de președintele Americii, sau când intra într-un bordei de lut și se așeza la o măsuță cu trei picioare, unde gusta cu o lingură de lemn dintr-o strachină cu borș. Și Regele Mihai povestea într-un interviu această fabuloasă dragoste netrucată. Poporul a iubit-o tocmai de aceea, pentru că ea le dădea toată iubirea lor.
Dar, ca să nu vă dezamăgesc și să credeți că ocolesc răspunsul, și ca să vedeți că totuși forța ei morală stătea în iubire, ne-a lăsat inima. Corpul ei aparținea Constituției și trebuie musai să stea la Curtea de Argeș. Dar inima ei era liberă și ne-a lăsat-o nouă. Ce am făcut noi cu ea este o altă poveste. Tristă și cumva simbolică. Nici acum nu e inima la malul mării, pentru că noi nu am găsit fonduri să facem o replică a Stellei Maris și să… în fine. Nu mai intru în polemică. Dar inima da, ne-a lăsat-o nouă, nu țării, ci poporului ei, între care și femeia pe care o îmbrățișa peste gardul care simbolizează tot ce o despărțea de fapt de acea femeie.
Ce credeți că ar fi gândit Regina Maria despre România de azi?
Dacă ați iubi cu toată ființa, ați putea fi dezamăgită de obiectul adorației dumneavoastră? Dacă ați avea un copil și l-ați iubi cu toată iubirea de mamă, ați fi tristă că a făcut o prostie, sau două? Eu, spre deosebire de restul vocilor din societatea noastră, nu cred că Regina ar fi dezamăgită de România de azi. Nu cred că se uită dojenitor la noi. Nu cred că ar fi tristă că nu am făcut aia sau cealaltă, cred că este tare mândră de noi că am făcut ceea ce am făcut. Poate că ne-ar certa că suntem înceți, pentru că nu prea avea răbdare cu noi. Și mai știu că ar fi foarte fericită văzând ce se întâmplă în Moldova. Pentru că Moldova, iată!, a putut.
Ce valori ale Reginei Maria considerați că sunt cele mai actuale astăzi – în societatea noastră aflată într-o permanentă căutare de repere?
Pe lângă cele enumerate anterior, aș adăuga-o și pe cea de mai sus: iubirea este valoarea supremă și Credința în unitatea omenirii. Dar iubirea practică, nu aia eterică și teoretică. Iubire aia care iartă, care nu cere nimic înapoi, care nu judecă, nu disprețuiește. Iubirea unui cal dacă vreți, că tot vorbeam despre faptul că era o neîntrecută călăreață, sau iubirea de cățel, că tot i-au plăcut câinii. Iubirea aia care doar dă și nu cere nimic înapoi. Responsabilitatea, dârzenia, disciplina, pe asta aș mai repeta-o de câteva ori, DISCIPLINA riguroasă, de la care nu s-a abătut până în ultimul său an.
Dacă ar fi să rezumați „lecția Reginei Maria” într-o singură propoziție, care ar fi aceea?
Visează mare și crezi în visul tău cu toată forța și el se va împlini. Femeia aceasta visat o țară, iar noi suntem chiar rezultatul visului ei.
Cum poate exemplul Reginei Maria să inspire liderii contemporani, mai ales femeile care își asumă roluri publice sau comunitare?
Asta e cea mai grea întrebare, la care chiar nu știu cum să răspund. Eu am întâlnit lideri din familia umană a Reginei. Nu mulți, dar am stat în preajma unui om de la care am învățat mai puțin politică și mai multă omenie. Îi spuneam la un moment dat că trebuie să facem ceva, că uite, ăla nu gândește ca noi, celălalt nu a citit o carte în viața lui, cum naiba să schimbă o țară cu astfel de oameni. Iar replica lui a fost: oamenii sunt diferiți și tocmai ăsta e farmecul umanității. Nu toți oamenii trebuie să gândească ca tine, pentru că sunt destui oameni care gândesc ca el. Și cred sincer că – inconștient sau poate conștient – ea a inspirat. Cele două femei din Guvernul României au curajul Reginei și au o viziunea asupra a ce trebuie spus și făcut. Poate că sunt eu exagerat de optimistă și o fi răspunsul meu la PTSD, nu știu, dar mie îmi crește inima cât bostanul văzând-o pe tânăra ministră de la Mediu, sau pe cea de la MAE. Dar nu sunt suficiente, e adevărat. Ca profă am o încredere uriașă în noile generații.
Într-o lume tot mai fragmentată, Regina Maria a reușit să unească. Ce putem învăța din felul în care ea a vorbit cu inima către oameni?
Iubirea e soluția unității. Ura și dezbinarea pot fragmenta o familie, de nu își mai vorbesc copiii cu părinții sau rubedeniile între ele. Orice ne poate dezbina, după cum absolut orice ne poate uni. Dacă vrem să ne certăm, avem un milion de motive: că Dumneavoastră sunteți mai înaltă și mai tânără, că eu vin din nord și Dumneavoastră din sud, că eu n-am, că eu vreau. Putem vedea dușmani în prieteni sau putem vedea prieteni în dușmani. Până la urmă asta e o opțiune. Mai spun doar că ura este mult mai complicată decât iubirea, cere mai multe resurse și nu oferă deloc recompensă. Este ca fumatul, că tot am aflat că v-ați lăsat de curând de fumat: țigările nu îți fac niciun bine, dar sunt scumpe. Cam așa e și cu ura: nu îți aduce niciun beneficiu, dar te secătuiește de puteri. Trebuie să învățăm de la Maria cea Mare să iubim și restul va veni de la sine. Și când începem să învățăm lecția asta, să îi fim atât de recunoscători că a ales să ne iubească pe noi și nu s-a căsătorit cu George V, să fi fost bunica Reginei Elisabeta a Marii Britanii și nu a Regelui Mihai. Ne-a ales pe noi și ăsta a fost norocul nostru!
