După părerea mea, încă de prin anii 2000 asistăm la o manipulare rusească a știrilor din România. Desigur, în funcție de foarte mulți factori, aceasta a fost mai puternică sau mai dispersată. Dar cum românilor le curge suveranismul în vene, de ce să ne lăsăm mai prejos și să nu ne manipulăm singuri între noi? Trecând peste concepte precum „presa cumpărată” sau curcubeul politic care ne înconjoară de la școala în care ne învață copiii până la spitalele care ne îngrijesc, România este un studiu de caz al unor viitoare teorii de comunicare.
Dacă Melvin Vopson susține că trăim într-un Matrix, eu susțin că trăim într-un experiment social cu același scenariu, în care se schimbă doar distribuția. România nu duce lipsă de „dușmani invizibili”, îi produce continuu, chiar din 1859 încoace.
Totul începe odată cu Unirea Principatelor, când modernizarea rapidă a fost atribuită nu reformelor logice, ci „masoneriei care controlează din umbră politica”. La începutul secolului XX, discursul conspiraționist schimbă ținta: „evreii” ar fi încercat, în imaginarul colectiv al vremii, toată paleta de influență, de la finanțe la presă și politică. Așa s-au născut, printre altele, legionarii, autoproclamații „apărători ai neamului”, alimentați de mituri și spaime.
Câțiva ani mai târziu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, orice opozant era etichetat rapid „agent sovietic”. Dar terminarea războiului și instaurarea comunismul aduc un nou palier de amenințare: „chiaburii”, „sabotorii”, „spionii americani”, „cosmopoliții” și „elementele decadente” sunt doar câteva dintre categoriile inventate pentru a justifica teroarea și controlul social.
Odată cu venirea lui Nicolae Ceaușescu la putere, România devine oficial „singură împotriva lumii”. Regimul face apel la „cercuri oculte internaționale” și „securiști externi” care complotează împotriva statului, transformând izolarea politică într-un avantaj național.
În ’89, povestea atinge apogeul: apar „teroriștii nevăzuți”. Un inamic atât de misterios, încât nici după 35 de ani nu l-a văzut nimeni. Dacă nu s-ar fi tras în toate direcțiile, am fi zis că e un personaj imaginar; așa, doar pare unul.
Anii ’90 nu sunt mai liniștiți. Brusc, din nou „ungurii vor Ardealul”, iar „serviciile secrete maghiare” ar lucra la ruperea Transilvaniei sau cel puțin asta era mesajul perioadei. Apoi vin anii 2000, cu un val de iluminați, globaliști, masoni și Noua Ordine Mondială: UE ar vrea să ne ia resursele, încălzirea globală este un mit și Vaticanul controlează totul din umbră.
Din 2010 intrăm într-un nou palier: „soroșiștii”, multinaționalele malefice și oricine ar sta în calea ambițiilor politice fac parte din „statul paralel”. Sunt noii dușmani care l-au enervat rău pe Dragnea.
Astăzi trăim în alt sezon al aceluiași experiment. Avem „laboratoare globale”, „resetarea lumii”, 5G, cipuri în vaccin și un nou complot geopolitic numit „proiectul NATO: Ucraina”. Personajele se schimbă, povestea rămâne aceeași.
Ce vreau, de fapt, să subliniez în acest text este faptul că România se află într-o realitate paralelă fabricată intern, în care adăugăm cu fiecare ocazie încă un nou membru în familia „dușmanilor” care ne amenință liniștea. Ar fi ipocrit din partea noastră să credem că amenințările de la începutul secolului trecut nu mai sunt de actualitate.
Cei de la Veridica.ro prezentau în toamna anului trecut de ce o știre pe cât de hilară, pe atât de rău intenționată este un mare fake news: „Astăzi, în Galați! Asta după ce au trecut pe acolo slugile jidanilor – Simion cu Ciolacu pentru a pune planul la cale, după ce s-au asigurat de distrugeri! Ați văzut și la Bacău evreii în aeroport zilele trecute, exact după inundații! Au produs inundațiile în zonele cheie pentru a depopula regiunile cu români ca să aducă evreii, cu noile lor construcții în loc!”
Toate aceste metode prin care se încearcă „marcarea” unor persoane din spațiul public, sau, mai nou, din spațiul online, sunt menite pentru a forma cercuri de influență, apelând la originea psihologică primordială: binele și răul. Și indiferent de nivelul de educație, starea materială, originea geografică, interesele politice sau credințele religioase, mereu se vor găsi noi „dușmani” care vor să ne destrame poporul „dacic” și care vor căuta neobosit cum să ne subjuge.
Problema apare abia în momentul în care jurnaliști, oameni de comunicare și alte organizații adună zeci de dovezi reale și palpabile că Rusia ne manipulează, că partidele controlează presa de mainstream, că diferite persoane politice abordează un discurs populist, că biserica este o mafie îmbrăcată frumos sau că corupția a devenit prima putere în stat.
Teoriile conspirației, la fel precum conceptul de religie, au apărut ca răspuns la lucruri care nu își pot găsi o explicație simplă și rațională. Din aceste considerente, s-a ajuns în punctul actual, în care este mai ușor să etichetăm o cercetare menită să ne ajute ca fiind „finanțată” de un mogul maghiar, decât să o înțelegem și să începem să punem la îndoială informația de pe „toate gardurile”.
Cu părere de rău, mă întorc din nou la cel mai bun exemplu de manipulare prin orațiune pe care l-a avut România vreodată: Călin Georgescu. Acesta (mă refer la întregul aparat din jurul său) a înțeles mai bine ca oricine cât de important este cuvântul, identificarea verbală a „dușmanului” și, mai presus de toate, alocarea acestuia în rândul unei grupări „temute”. Din nenumărate exemple am învățat că degeaba prezinți o problemă, căci pentru România cea mai importantă întrebare este: „Cine a făcut asta?”. Prea puțin ne pasă de problemă, de rezolvare, de ceea ce implică ea, de cauze. Important este să aflăm care putere mondială stă în spatele ei.
Însă, cel mai trist aspect este că în România de astăzi toate tragediile care ne-au marcat nu și-au găsit adevărații vinovați. „Soros a finanțat Revoluția din ’89”, „Soros a vrut să dea jos guvernul Ponta prin incendiul de la Clubul Colectiv”, „Soros finanțează protestele”, mai pe scurt, Soros e de vină pentru tot.
Dar fie că vorbim despre „evrei care conduc lumea”, despre „teroriști” sau despre veșnicul vinovat, Soros, concluzia este una singură. Încă de peste 100 de ani se încearcă dezvoltarea și menținerea unui sistem bazat pe frică, îndoială și continuă stare de alertă, menit să reducă încrederea poporului în orice din jur.
Să fim înțeleși, există o diferență enormă între asocieri fictive, motivate și manipulatorii. De exemplu, Anca Alexandrescu este unul dintre cele mai importante motoare ale conceptului de „sorosism”, dar ea a absolvit o școală finanțată de George Soros. Călin Georgescu, „președintele ales”, care vrea să scoată „soroșiștii” din țară, a condus mai mulți ani un ONG finanțat de mogulul maghiar. Cristian Popescu-Piedone chiar este mason, după cum chiar el declară în repetate rânduri. Conform unor dosare desecretizate ale CIA, în România au existat mai multe grupări de spioni. Unii agenți sovietici chiar s-au regăsit pe meleagurile noastre în perioada interbelică și a celui de Al Doilea Război Mondial. Este important să înțelegem și să facem diferența dintre „soroșiștii” care strigă „soroșiștii” și cei a căror muncă este discreditată instant prin asocierea lor cu aceste apelative ce au căpătat sens negativ.
Nu, nu este de râs, oricât de amuzante ar părea unele teorii ale conspirației sau oricât s-ar vehicula în media că toată lumea este plătită de Soros. În contextul actual, toate acestea reprezintă un punct de slăbiciune major. Pentru încercările Rusiei de a dezinforma, pentru încercările unei mase cu educație precară de a destabiliza liniștea, toate acestea sunt „călcâiul lui Ahile”. Și îmi este teamă că, de data asta, se trag mai multe săgeți.
„Un popor fără cultură e un popor ușor de manipulat” (Immanuel Kant)
