duminică, iunie 28, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăAvocatul DiavoluluiPesimismul de stat: cum arată România în discursurile lui Nicușor Dan

Pesimismul de stat: cum arată România în discursurile lui Nicușor Dan

Pentru cine a uitat, pe 1 decembrie 2025, de Ziua Națională, președintele Nicușor Dan a ales să vorbească despre ceea ce el a numit „adevăruri” despre România. Discursul său a fost construit aproape integral pe un registru critic: românii trăiesc „mai prost decât anul trecut”, România este „o țară coruptă”, sistemul de învățământ este „slab spre foarte slab”, administrația publică este „depășită”. Chiar și atunci când a introdus nuanțe — cum ar fi comparația cu situația de acum 20 de ani — tonul general a rămas unul al problemelor.

A urmat 9 mai 2026, Ziua Europei, unde președintele a păstrat aceeași linie critică, de parcă ar fi dorit să se asigure că nimeni nu pleacă acasă cu impresia că Europa ar avea și părți bune. În locul unui mesaj despre rolul României în UE sau despre beneficiile apartenenței noastre la această nouă identitate, am primit încă o rundă de ”constatări severe”.

Pentru mulți observatori, aceste prime două momente simbolice ale mandatului său au părut să vorbească despre orice altceva decât despre stima de sine, unitate, valorizare sau încredere în viitor — elemente care, în mod tradițional, sunt asociate cu astfel de sărbători.

În plus, nu trebuie să uităm că la doar câteva luni după ”adevărurile” rostite în decembrie 2025, președintele a asistat — iar unele voci susțin chiar că a încurajat — schimbarea guvernului. Că au existat poziții ciudate privind holocaustul românesc și controverse legate de numiri în funcții cheie, inclusiv în justiție, unde au fost promovați oameni criticați pentru probleme de conduită morală sau profesională.

Pentru o parte a publicului, aceste decizii au părut în contradicție cu mesajele sale despre integritate și anticorupție. De asemenea, faptul că președintele pare să susțină acum exact partidul pe care îl critica cel mai dur în trecut a alimentat percepția unei rupturi între discurs și acțiune.

În acest context, devine firesc ca mulți cetățeni să aștepte acțiunile concrete care să confirme direcția pe care președintele spune că o dorește pentru România. Iar până acum, primele sale apariții publice de Ziua Națională și de Ziua Europei au lăsat impresia unei abordări centrate pe probleme, pe critică și pe distanțare. Adică exact tipul de discurs care i-a făcut pe mulți dintre cei care au votat în 2025 să se distanțeze de dl. Simion.

Gelu Duminica
Gelu Duminica
Gelu Duminică este sociolog și profesor în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. A contribuit ca expert și manager la zeci de proiecte de dezvoltare comunitară și incluziune socială în zone defavorizate. Totodată, a fost Membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice, membru al Consiliului Economic și Social (ca reprezentant al societății civile) și membru al consiliului de conducere a filialei București a Colegiului Național a Asistenților Sociali din România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare