Piesa centrală a expoziției era un exemplar original al volumului „Malleus Maleficarum”, scris de Heinrich Kramer și publicat în anul 1487, considerat unul dintre cele mai influente texte ale Europei medievale și moderne. Cartea face parte din patrimoniul Muzeul Național Brukenthal și fusese împrumutată în premieră pentru o expoziție organizată în afara muzeului sibian.
Potrivit organizatorilor RCW, în seara zilei de 18 mai, după închiderea programului de vizitare, reprezentanții FEPIC au constatat că traseul expozițional fusese modificat, iar mai multe obiecte din expoziție fuseseră mutate fără informarea sau acordul curatorilor. Printre acestea s-au aflat cartea de patrimoniu „Malleus Maleficarum”, stativul special conceput pentru protejarea acesteia de artista Bianca Mann și alte elemente de securizare a spațiului expozițional.
În urma verificărilor, organizatorii au decis închiderea expoziției, motivând că aceasta nu mai respecta condițiile de securitate, conservare și asigurare în baza cărora fusese autorizată și deschisă publicului.

Cartea fusese adusă la Iași pe 13 mai 2026, sub escorta Jandarmeriei, în baza unui protocol de colaborare dintre Muzeul Național Brukenthal și FEPIC. Exponatul a fost predat oficial curatoarei expoziției, Marlene Herberth, după ce muzeograful care a însoțit transportul a confirmat că toate condițiile de expunere și securitate erau respectate.
Într-o adresă transmisă organizatorilor în data de 19 mai, „colectivul Muzeului Municipal Regina Maria Iași” a precizat că mutarea cărții a fost realizată la inițiativa muzeului, invocând necesitatea unei paze mai bune pentru exponat. FEPIC contestă însă această justificare și susține că măsurile de protecție erau deja conforme, fiind validate inclusiv de reprezentantul muzeului sibian.
Palatul Braunstein, locul unde era găzduită expoziția, aparține Municipiului Iași și este administrat de Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, instituție aflată în subordinea Consiliului Local Iași.
Organizatorii mai spun că nu cunosc, în acest moment, cine a manipulat efectiv cartea de patrimoniu și celelalte obiecte din expoziție, în ce condiții au fost mutate și unde au fost depozitate ulterior.
Expoziția „Malleus Maleficarum” a generat încă de la deschidere numeroase reacții și dezbateri în spațiul public. În weekendul 16–17 mai, sute de persoane au stat la coadă pentru a vedea la Palatul Braunstein rarul volum medieval expus în cadrul Romanian Creative Week.




