În orele dinaintea concertului, în mediul online au început să circule imagini și videoclipuri prezentate drept scene de violență din București, asociate direct cu evenimentul. Imaginile au fost distribuite rapid pe Facebook și alte platforme, însoțite de mesaje alarmiste despre haos, lipsa de control și pericol public. Jandarmeria Română a intervenit public și a transmis că materialele nu aveau legătură cu evenimentul și proveneau, de fapt, de la un meci de fotbal desfășurat în Franța. Povestea nu s-a oprit acolo.
La doar câteva ore după încheierea concertului, au început să circule alte imagini care sugerau că Arena Națională fusese distrusă și că participanții ar fi provocat incidente grave. Din nou, autoritățile au intervenit și au clarificat că imaginile nu erau reale și că spectacolul s-a desfășurat fără incidente majore.
Uitându-mă la postări și comentarii, am observat că oamenii nu discutau despre concert, ci despre războiul din Ucraina, despre refugiați, despre autorități și despre sentimentul că România este un spațiu în care „se permite orice”.
„România este coșul de gunoi al tuturor țărilor.”
„Parcă era război în Ucraina. Cum de sunt tinerii la concert?”
„Noi trimitem bani și ei se distrează.”
Aceste reacții nu au apărut din imaginile false, ci doar au ieșit la suprafață (din nou). Dezinformarea nu creează întotdeauna emoții noi; de multe ori doar identifică frustrări deja prezente și le oferă o fotografie, un videoclip sau un context aparent credibil. În cazul de față, concertul a devenit un vehicul pentru narațiuni care circulă de ani de zile: neîncrederea în instituții, oboseala față de războiul din Ucraina, percepția că refugiații primesc tratament preferențial și ideea că autoritățile ascund adevărul.
Mai interesant este că aceste narațiuni au fost alimentate și de intervenții publice care au mutat discuția din zona faptelor în zona suspiciunii. Au apărut „întrebări”, în special din zona suveranistă, despre cum este posibil ca mii de tineri ucraineni să participe la un concert dacă există război în „țara lor” sau de ce România găzduiește un astfel de eveniment când alte state nu o fac.
Este clar că, pentru o parte din public, simpla vedere a unor ucraineni care călătoresc sau participă la evenimente devine incompatibilă cu ideea de război. Se ignoră faptul că nu toată populația este mobilizată, că milioane de persoane au părăsit legal țara sau că viața civilă continuă chiar și în timpul conflictelor. Dar dezinformarea nu are nevoie de context.
Un concert, respectiv cel de sâmbătă, a fost suficient pentru a reactiva teme despre război, identitate și neîncredere, fără ca nimeni să mai aibă nevoie de un eveniment real.
Și așa se va întâmpla și la următorul eveniment similar. Și la următorul. Și tot așa.
