Aici poate fi regăsită înregistrarea.
Într-un mesaj video public, Demeter a declarat că nu își amintește să fi făcut afirmațiile respective și a anunțat că va solicita verificarea autenticității înregistrării de către autoritățile competente.
„Mi s-au atribuit nişte afirmaţii pe care nu îmi amintesc să le fi făcut, mi s-au atribuit nişte afirmaţii de o gravitate care sunt contrazise de actele şi faptele mele, realizările mele de pe scena publică, din 1993 încoace. Mi se atribuie o conduită care nu mă caracterizează. Nu îmi amintesc să fi avut loc o astfel de afirmaţie, din partea mea. Nu îmi amintesc să fi spus acele cuvinte. Nu cred că eu sunt acea persoană care spune că nu-l interesează interesul naţional”, a transmis ministrul Culturii, într-un mesaj video.
Demeter András István mai afirmă că „nu crede că el este acea persoană care afirmă că interesul Rusiei este deasupra intereselor Moldovei sau ale României”.
Acesta precizează că nu are altă explicaţie decât aceea că „cineva are alte interese şi cineva doreşte să discrediteze pe toată lumea, prin el, printr-o exprimare băgată în gura sa, cu sau fără tehnologie modernă, cu sau fără ajutorul inteligenţei artificiale”.
„Rămâne de văzut. Va trebui şi voi face demersurile pentru că autorităţile competente în materie de a face analizele respective să spună dacă într-adevăr acea înregistrare este autentică sau nu, şi, dacă acest lucru s-ar adeveri, atunci sunt dispus să fac tot ceea ce trebuie şi nu trebuie să fac mare lucru. Trebuie să mă retrag din funcţia pe care o deţin, trebuie să cer scuze tuturor pentru greşeala pe care aş fi făcut-o”, a mai declarat ministrul.
Demeter a precizat că, dacă autenticitatea înregistrării va fi confirmată, este pregătit să își asume consecințele și să își ceară scuze public.
În același timp, a anunțat că va renunța la funcția de ministru pentru a evita tensionarea suplimentară a contextului politic.
Anterior publicării mesajului video, Uniunea Democrată Maghiară din România a cerut demisia ministrului. Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a transmis că formațiunea se delimitează atât de limbajul folosit în înregistrare, cât și de conținutul afirmațiilor, pe care le consideră incompatibile cu exercitarea unei funcții publice.
Videoul ministrului, AICI.




