Cercetarea „Discursurile de legitimare în narațiunile strategice: cazul războiului Rusiei împotriva Ucrainei” a fost realizată de Sten Hansson, Andreas Ventsel și Mari-Liis Madisson.
În urma analizei mesajelor publicate în limba engleză de guvernul rus pe rețelele sociale în timpul invaziei Ucrainei din 2022, cercetătorii au identificat patru tipuri principale de narațiuni: cele despre ținta agresiunii, despre agresor, despre aliații țintei și despre aliații agresorului.
În cazul Ucrainei, Rusia construiește narațiuni care o prezintă drept un stat „nazist” sau „terorist”, justificând astfel agresiunea militară și descurajând sprijinul internațional pentru Kiev. În paralel, Kremlinul își construiește propria imagine ca actor aflat în legitimă apărare, susținând că luptă împotriva nazismului, apără voința poporului și își protejează securitatea.
Studiul arată că o altă direcție importantă de comunicare vizează delegitimarea Occidentului. Statele Unite, NATO și Uniunea Europeană sunt prezentate drept actori „coloniali”, „mincinoși” sau responsabili pentru escaladarea conflictului, în timp ce Rusia este portretizată ca victimă a „rusofobiei”.
Autorii evidențiază și o categorie distinctă de narațiuni prin care Rusia și aliații săi sunt prezentați drept apărători ai unei „lumi multipolare”, ai păcii și ai drepturilor tuturor popoarelor, încercând să își construiască o superioritate morală și să atragă sprijin în rândul statelor din așa-numitul „Global South”.
Cercetătorii identifică trei mecanisme principale prin care aceste narațiuni sunt construite: autorizarea, prin invocarea autorității liderilor politici precum Vladimir Putin și Serghei Lavrov; moralizarea, prin apelul la valori precum lupta împotriva nazismului sau anti-colonialismul; și raționalizarea, prin argumente care prezintă agresiunea drept o necesitate pentru apărarea Rusiei.
Autorii subliniază că aceste strategii sunt adesea combinate în aceeași narațiune și pot fi activate chiar și prin postări scurte pe rețelele sociale, unde anumite cuvinte-cheie funcționează ca „declanșatori” ai unor cadre narative mai ample.
