marți, iunie 30, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneExpert Forum cere guvernării să reducă subvențiile pentru partide și să asigure...

Expert Forum cere guvernării să reducă subvențiile pentru partide și să asigure transparența finanțării politice

Expert Forum (EFOR) solicită liderilor principalelor partide de la guvernare să adopte măsuri urgente pentru „a reconstrui încrederea în integritatea și echitatea finanțării politice”, avertizând că lipsa de acțiune după alegerile din 2024 riscă să submineze încrederea publicului.

„Noi, la Expert Forum, suntem profund dezamăgiţi că partidele politice nu au făcut nimic după alegeri pentru reducerea în mod real a subvenţiilor politice şi vă solicităm să vă asumaţi măsuri ferme pentru a creşte integritatea şi echitatea finanţării politice şi a campaniilor electorale. După criza generată de anul electoral 2024 este vital să tranşăm chestiunea integrităţii banilor în politică şi să întărim capacitatea de a investiga neregulile. E urgent să facem toate acestea înainte de a intra într-un nou ciclu electoral. Dacă Republica Moldova a demonstrat că se poate în plin război hibrid pre-electoral, e inacceptabil ca în România să nu rezolvăm nici măcar după alegeri chestiunea integrităţii şi echităţii banilor partidelor”, transmite, joi, organizația, într-o scrisoare deschisă. 

Organizația critică faptul că guvernul nu a respectat promisiunile privind scăderea subvențiilor pentru partide și că liderii politici refuză să facă publice contractele pentru presă și propagandă.

„În primul rând, guvernul trebuie să reducă odată subvenţiile pentru partidele politice. Banii pentru partide sunt pur şi simplu prea mulţi şi îi favorizează clar pe cei care se află deja la putere. Nu vedem nicio scădere a subvenţiilor la rectificarea bugetară, contrar promisiunilor premierului Ilie Bolojan şi deşi acum câteva zile se vorbea de o posibilă tăiere de 10% din buget. Chiar şi această reducere ar fi fost minoră. Dar este inacceptabil că nici măcar atât nu s-a putut, în ciuda promisiunilor şi în pofida aşteptării electoratului. Chiar dacă nu se face mare economie la buget, e urgent să daţi un semnal că austeritatea nu e doar pentru noi, ceilalţi.

În acelaşi timp este regretabil că tocmai liderii de partide refuză să facă publice informaţiile privind contractele pentru presă şi propagandă şi au o atitudine netransparentă faţă de jurnalişti, când vine vorba de întrebări legitime. Legea 334/2006 este defectuoasă şi trebuie modificată, dar aceasta nu înseamnă că partidele nu pot publica informaţii din proprie iniţiativă sau ca răspuns la cererile pe baza Legii 544/2001, mai ales acum, când suspiciunile şi neîncrederea publicului în instituţii şi partide au ajuns la un nivel fără precedent. Vă solicităm să renunţaţi la secretomanie şi să deschideţi aceste informaţii către societate. E ofensator să vă ascundeţi după clauze de confidenţialitate când vorbim despre bani publici”, mai arată EFOR.

Printre măsurile pe care organizația le cere se numără:

  • reducerea imediată a subvențiilor și stabilirea unor criterii clare pentru alocarea banilor;
  • transparență totală privind cheltuielile pentru presă și propagandă, cu marcarea explicită a publicității politice;
  • plafoane pentru anumite tipuri de cheltuieli, precum cel legat de presă şi propagandă, iar publicitatea politică trebuie marcată ca atare;
  • consolidarea mecanismelor de verificare a sursei fondurilor;

„În schimb, observăm că prin rectificarea bugetară se alocă încă 169 de milioane pentru rambursările de la alegerile prezidenţiale. Sistemul de rambursare a devenit unul prea generos, iar cei mai mulţi actori politici trăiesc pe bani de la stat – acest sistem trebuie regândit. Deşi partidele au înregistrat finanţări private substanţiale în 2024 şi 2025, aproape toţi aceşti bani au fost rambursaţi de la buget”, se mai arată în scrisoare.

EFOR atrage atenția și asupra sistemului de rambursare a cheltuielilor electorale, care a dus la situația în care „cei mai mulți actori politici trăiesc pe bani de la stat”. Organizația avertizează că lipsa unor reguli clare privind rambursarea donațiilor și împrumuturilor poate genera vulnerabilități serioase pentru integritatea procesului electoral.

„Nici regulile de rambursare nu sunt foarte clare – de exemplu, legea nu detaliază în ce condiţii se returnează banii de la competitori către persoane şi firme sau dacă şi donaţiile ar trebui rambursate. Care mai este atunci susţinerea autentică a partidelor din partea societăţii, dacă în esenţă niciun privat nu-şi mai mizează propriile resurse pentru a susţine un competitor sau altul? Nu în ultimul rând, rambursarea acestor fonduri, fără un mecanism solid, eficient şi asumat de verificare a originii fondurilor de către instituţiile relevante, poate genera vulnerabilităţi serioase pentru integritate, prin finanţarea politicii din surse care nu sunt transparente sau legale, respectiv returnarea de fonduri din bugetul public.”

Parlamentul ar trebui să corecteze şi să consolideze legislaţia privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, mai arată EFOR. 

„Trebuie eliminate vulnerabilităţile majore observate în ultimele luni şi consolidată capacitatea de monitorizare şi investigaţie, demonstrând alegătorilor că s-a înţeles ceva din anularea alegerilor în toamna anului trecut.

Între chestiunile care trebuie corectate de urgenţă în lege intră: publicarea numelor finanţatorilor campaniilor electorale; impunerea unor limite maxime anuale pentru donaţii şi împrumuturi pentru o persoană fizică şi/sau juridică şi corelarea cu veniturile acestora; impunerea raportărilor obligatorii săptămânale în campanie; consolidarea capacităţii şi a mecanismelor de colaborare instituţională pentru a verifica sursa veniturilor sau reglementarea terţilor în campaniile electorale.

Nu în ultimul rând, parlamentul ar trebui să reglementeze – pornind de la experienţa electorală din 2024 şi cea mai recentă din Republica Moldova – în ce condiţii poate fi eliminat un partid sau un candidat din competiţie pentru abateri grave, care prejudiciază integritatea alegerilor”, mai arată sursa citată.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare