Am ascultat recent TED-Talkul lui Barry Schwartz, „The Paradox of Choice” (Paradoxul Alegerii), din 2007, și mi-a rămas în minte această idee simplă: deşi libertatea de alegere este considerată esenţială pentru autonomia şi bunăstarea noastră, excesul de opţiuni poate produce contrariul: paralizie (mentală, imposibilitatea de a alege), anxietate și nemulţumire. El oferă un exemplu foarte simplu: într-un supermarket există sute de tipuri de sosuri de salată; cu cât opţiunile cresc, cu atât decizia devine mai complicată şi consumă mai multă energie mentală. Odată ce ai ales, începi să te întrebi dacă ai făcut alegerea „perfectă”, dacă nu există ceva mai bun, ceea ce poate duce la regret, comparaţii, nemulţumire. O alegere înseamnă automat renunţarea la alte variante. Cu cât opţiunile sunt mai multe, cu atât conştientizăm mai mult ce am fi putut alege, iar asta poate „fura” din satisfacţie. De asemenea, mai spune el, în societatea actuală suntem constant expuşi la comparaţii (ce au alţii, ce ar fi putut fi) ceea ce creşte presiunea. Unde vreau să ajung cu acest exemplu, căci nu îmi propun să povestesc un discurs? În contextul ultimei analize a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), m-am gândit că „paradoxul alegerii” explică o parte importantă a nostalgiei după comunism în România.
Cercetez nostalgia aferentă regimului comunist și o privesc cu îngrijorare; de aceea am pornit proiectul „Stimate tovarășe… / Tu ce i-ai fi spus lui Ceaușescu?”, tocmai pentru a aduce la lumină realitatea regimului, nu distorsiunile de după. Analiza IICCMER, publicată pe 24 noiembrie, arată că tinerii sunt expuși masiv pe TikTok la postări prin care se răspândesc nostalgii pro-totalitare și idei extremiste. Mesajele propagandistice ajung să fie promovate de conturi generate de boți și trolli printr-o grafică „cool” care captează atenția și creează o percepție pozitivă asupra acestora în mintea utilizatorului. Analiza, realizată de Didona Goanță, consultantă în comunicare strategică și colaboratoare IICCMER, scoate în evidență că doar 200 de astfel de postări de pe TikTok au înregistrat aproximativ 130 de milioane de vizualizări.
Și acum, să legăm TED-Talk-ul de analiza IICCMER. După 1989, România a trecut de la un sistem cu puține alegeri (job, școală, produse, stil de viață) la un sistem cu foarte multe alegeri. Iar pentru foarte mulți oameni, asta a însemnat: confuzie și presiune („Ce carieră să aleg?”, „De unde cumpăr?”, „Cum fac față schimbărilor?”), frică de eșec (în comunism nu exista conceptul de „aleg greșit”, pentru că nu prea aveai ce să alegi) și oboseală mentală, exact cum spune Barry Schwartz. În mod ironic, oamenii idealizează perioadele în care era „simplu”, chiar dacă era mai rău. Simplitatea deciziilor creează o falsă siguranță… este vorba, de fapt, despre nostalgia pentru predictibilitate.
Acum, nu spun că asta explică întregul fenomen al nostalgiei, spun doar că este un element pe care trebuie să îl luăm în considerare. Dacă s-au făcut studii, eu nu am văzut până acum, dar cu siguranță voi căuta mai atent. Bineînțeles, trebuie să luăm în considerare și că memoria e selectivă și e natural să păstrăm doar partea „blândă” a trecutului… oamenii își amintesc excursii la mare, de exemplu, sau socializarea între vecini, dar uită frigul din casă, lipsa alimentelor, frica de stat și cenzura.
Nu e vina lor, în marea majoritate, întrucât vorbim și de eșecul instituțiilor care nu au știut și apoi nu au vrut să fie democratice. Dacă după 1989 România ar fi avut servicii publice bune, spitale moderne și administrație eficientă, ca să dau câteva exemple, nostalgia ar fi fost aproape zero. Dar cum multe reforme au eșuat, oamenii compară: „înainte era mai rău, dar măcar funcționa ceva”.
Și, în lipsa unei memorii colective sănătoase, în lipsa educației despre comunism, în lipsa unui stat care să livreze servicii de bază, social media completează golul, iar uneori, nostalgia nu este despre trecut, ci despre prezentul care nu funcționează.
