Sigur, tu, fiind o țară mare și cu arsenal militar ai putea, desigur, să intri cu tancurile peste ea. Să-i distrugi orașele, să îi pustiești satele, să îi ucizi oamenii, să îi distrugi fabricile. Dar atunci ai fi stăpână peste un pământ pârjolit. Și tu nu vrei asta.
Sun Tzu zicea că “adevărata artă a războiului e să îți învingi dușmanul fără să-l distrugi militar”, ba mai mult, că agresiunea militară e o formă inferioară de război.
Războiul mișto, care arată că tu ești deștept, nu ieșit din grotă, e ăla în care o iei pe România cu toate frumusețile ei și o convingi să facă lucrurile de care tu ai nevoie, fără ca ea sa înțeleagă de ce face atâtea chestii împotriva propriului interes. Războiul mișto e ăla care o va face pe România să joace fix cum îi cânți tu.
Și asta se face fără arme. Se face, însă, cu trădători. Cel mai simplu îți învingi dușmanul folosindu-te de trădătorii și scelerații lui. Cauți veriga slabă a societății și îi dai niște putere, niște notorietate. Lucruri la care partea asta a societății visează de mult.
Cauți o Silvia Dumitrescu, pe care nu o mai ascultă nici bunica, cauți o Oana Zăvoranu, despre care nu le mai pasă nici prietenilor personali, cauți un Dan Diaconescu, proaspăt ieșit dintr-un dosar cu minore, cauți un Robert Turcescu, despre care nu mai vorbea nimeni nimic, că singur s-a declarat agent secret, cauți un Cristoiu, care nici la Biblioteca Națională nu mai e recunoscut când se duce să caute fișa, cauți un Bobidi despre care nu știa nimeni nimic, dar el visa la celebritate în fiecare noapte, etc…
Și găsești gașca asta veselă. Și îi dai niște resurse. Și îi dai niște relevanță. Și o pui să cânte narativele tale. Și ea le cântă bucuroasă. Și nația începe să se rupă. În două sau mai multe bucăți.
Pe tine te interesează ca rupturile să fie cât mai adânci și mai dureroase. Ca să nu se poată reface ușor. Te interesează să se certe mama cu copilul ei, sora cu fratele ei, iubita cu iubitul ei, prietenii între ei.
Dacă joci bine jocul ăsta, o să ai la dispoziție o nație destrămată. Care nu își înțelege puterea. Și nici interesul propriu. Și vei fi stăpân peste un pământ mișto, cu oameni muncitori și fabrici funcționale, care va cânta fix după muzica ta. Și pe care o poți distruge oricând și militar. Dar nu ai avea de ce. Oricum ea face ce vrei tu și așa.
De asta, dragii mei, o nație nu poate fi nimicită cu adevărat fără trădătorii din interior. Și cam asta e, simplă și ușor explicată, esența războiului informațional.
Cu plăcere!
