De cine? De Guvernul Bolojan, responsabil desigur pentru toți anii în care Marcel Ciolacu a devalizat bugetul țării și a sponsorizat extremiștii cu argumente și voturi. În esență, se insinuează că vine iadul peste noi, că INS pregătește un anunț dramatic al intrării României în recesiune, emițătorii mesajului alarmist sugerând că suntem aici pentru că… guvernul Bolojan.
Și sigur că atunci când omul aude de recesiune, îl apucă panica. Pentru că noi știm ce e recesiunea, că am mai trecut pe acolo și nu ne-a plăcut deloc. Ca să nu spunem și faptul că anunțarea unei recesiuni generează efecte în comportamentul populației. Căci e normal să cheltui mai puțin, să investești mai puțin și să îți asumi mai puține riscuri, când știi că după colț e recesiunea tehnică.
Personal nu mă pricep prea mult la economie, dar am mai vorbit zilele astea cu oameni care se pricep. Și înțeleg că nu e nici pe departe dracul atât de negru cum ni-l prezintă pesediștii de câteva zile prin postări. Și, dacă nu știu economie prea bine, totuși PSD-ul îl știu. Și cunosc aceste strategii de imagine care au efecte crunte asupra comportamentului populației, chiar dacă scopul acestui joc de umbre e acela de a discredita total guvernarea Bolojan, care, dacă e să fim totuși sinceri, a avut niște rezultate. Care nu se simt acum pe de-a-ntregul, dar nici nu ne-a promis cineva că va repara dezastrul lăsat de Ciolacu într-un an calendaristic.
Spuneam că am vorbit zilele astea cu oameni care știu economie. Și mi-au zis, într-un mod care nu m-a șocat prea tare, că realitatea e mult mai puțin spectaculoasă decât narativul.
Ce este, de fapt, recesiunea tehnică? Două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului. Atât. Nu înseamnă colaps. Nu înseamnă criză sistemică. Nu înseamnă faliment național. Este un indicator statistic. Atât.
Un indicator care, însă, e folosit acum ca armă în discursul public fix de către cei care ne-au adus aici, și anume pesediștii. Pentru că „recesiune” sună a prăbușire. Iar când folosești cuvântul acesta în conversația publică, fără context, fără explicații, nu faci altceva decât să creezi panică. Creezi anxietate. Creezi percepția de haos. Și cine câștigă din asta azi? Numai PSD-ul și prietenii lui extremiști. Căci nu trebuie să separăm PSD de AUR nicio secundă. Căci PSD a făcut posibile condițiile care să aducă AUR-ul în punctul de popularitate în care e azi. Să nu uităm asta nicio secundă!
Dar revenind la “recesiunea tehnică”, trebuie spus că, dacă există o încetinire economică, ea vine în principal din temperarea consumului – în special a celui alimentat artificial în ultimii ani prin creșteri masive de cheltuieli publice. Exact acel consum care: a împins inflația la două cifre, a ridicat prețurile pentru toată lumea, a creat un deficit istoric și a a golit fonduri de rezervă sub pretextul „investițiilor”.
Nu poți reduce inflația fără să retragi excesul de masă monetară din piață. Nu poți opri spirala prețurilor fără să frânezi consumul. E economie de manual. Și da, ajustarea doare. Dar alternativa era o criză reală, nu una „tehnică”.
Dar dacă repeți suficient „recesiune”, oamenii aud doar „e rău”. Antreprenorii se sperie. Investitorii devin prudenți. Piețele reacționează emoțional. Plus că ne facem și o imagine de neuitat pe plan extern. Și asta vrem cu toții în timpurile astea: să fim oaia neagră pe toate palierele de analiză.
Ironia? Cei care se declară apărători ai „poporului sărăcit” sunt primii care amplifică un mesaj care produce exact sărăcire prin neîncredere și instabilitate.
„Pe vremea noastră nu era recesiune.” – spun azi pesediștii. Poate. Dar era inflație accelerată, deficit record, cheltuieli explozive și promisiuni fără acoperire.
A compara un vârf artificial de creștere bazat pe cheltuială publică excesivă cu o perioadă de ajustare este ca și cum ai spune că e mai bine să continui petrecerea pe datorie decât să plătești nota. Pe termen scurt, da, te bucuri de muzică. Pe termen lung, e mai complicat.
Momentul ales, sincronizarea discursului, amplificarea lui pe rețele – toate sugerează că „recesiunea tehnică” devine armă politică. Mesajul subliminal este: „Reformele nu funcționează. Haideți înapoi la ce știm noi – consum, pomeni, liniște mediatică.” Este vechea tehnică: creezi confuzie, amplifici emoția, oferi o soluție „salvatoare” – care seamănă suspect de mult cu modelul care a generat dezechilibrul.
Specialiștii cu care am discutat subiectul spun că inflația raportată pare mare, dar stagnarea din ultimele luni indică o posibilă scădere abruptă în perioada următoare. Și, mai mult decât atât, România nu are nevoie de panică indusă strategic chiar de pesediști. E ironic, e de prost gust și e spune multe despre nivelul de inteligență al acestor politicieni.
Recesiunea tehnică, dacă va fi confirmată, este un indicator statistic al unei ajustări. Căci din dezastrul în care ne-a trimis Ciolacu și al său PSD nu se iese prin miracol. Și nu e vina celor care încearcă să rezolve. Însă cei care încearcă să manipuleze ar trebui să aibă azi o problemă de credibilitate foarte serioasă. Dacă nu, înseamnă că nu am înțeles nimic din tot ce ni s-a întâmplat în ultimii ani.
