Astăzi, granița dintre dezinformarea externă și cea generată pe plan intern a dispărut. Narațiunile rusești sunt frecvent „reambalate” de politicieni locali și instituții media aservite, care exploatează frici profunde ale societății: teama atragerii într-un nou conflict armat, pierderea suveranității sau amenințările la adresa valorilor tradiționale și ale Bisericii. Această rețetă a polarizării și a fricii nu este un fenomen izolat în Caucaz, ci un manual de tactici aplicat activ în întreaga regiune a Mării Negre, cu ecouri puternice și în Republica Moldova sau Ucraina, dar chiar și România.
În acest peisaj complex, vocea lui Nikoloz Khatiashvili, cercetător principal la GEOCASE, fost diplomat și cofondator al Institute of Western Democracy and Leadership (IWDL), este una dintre cele mai lucide și mai echilibrate din regiune. Cu o experiență de aproape două decenii în politică externă, securitate și diplomație, Khatiashvili a fost martor direct la felul în care Rusia a transformat dezinformarea într-un instrument de politică de stat.
Khatiashvili cunoaște mecanismele acestei mașinării: a analizat cum rețelele media, trolii digitali, „experții” locali și partidele populiste se intersectează într-un ecosistem informațional menit să slăbească democrațiile emergente. Specialistul explică cum funcționează astăzi dezinformarea în Georgia, ce rol joacă actorii interni în propagarea mesajelor Kremlinului, cum reacționează instituțiile, presa și societatea civilă și ce putem învăța din experiența georgiană. Mai mult, explică de ce cenzura sau dezmințirile oficiale nu mai sunt suficiente, cum algoritmii premiază furia în detrimentul adevărului și de ce responsabilitatea civică a devenit ultima linie de apărare a democrației.
Nikoloz Khatiashvili este cercetător principal în domeniul politicii externe și de securitate la GEOCASE, un important centru de analiză georgian, și cofondator al Institute of Western Democracy and Leadership (IWDL). De asemenea, el predă la Universitatea de Stat din Tbilisi și la Business and Technology University (BTU). Are o experiență de 18 ani în sectorul public și privat, dintre care șase ani în serviciul diplomatic și alte funcții de rang înalt în administrația publică. A fost implicat activ în proiecte internaționale dedicate promovării democrației, combaterii dezinformării, consolidării parteneriatului transatlantic, întăririi securității regionale la Marea Neagră și sprijinirii integrării Georgiei în Uniunea Europeană și NATO.
Este bursier al McCain Institute în cadrul programului Global Leadership Fellows, membru al IRI Generation Democracy (GenDem), al Warsaw Security Forum Democracy Network și al comunității de absolvenți GMF Alumni. Face parte, de asemenea, din consiliul director al U.S. Government Exchange Programs Alumni Association of Georgia (EPAG).
Cum ai descrie peisajul actual al dezinformării în Georgia și în regiune? Ce factori fac ca Georgia să fie deosebit de vulnerabilă sau, dimpotrivă, rezilientă la campaniile de dezinformare străine?
În ultimii ani, Rusia a fost principala sursă de informații false care au afectat Georgia. Moscova a folosit o gamă variată de canale și metode pentru a răspândi dezinformare și propagandă, cu scopul de a schimba orientarea pro-occidentală a politicii externe a Georgiei, de a bloca procesele democratice și de a adânci diviziunile din societate. Din păcate, Georgia se confruntă și astăzi cu aceleași probleme, însă acestea sunt acum mai periculoase, mai complexe și mai greu de identificat.
Dezinformarea din Georgia nu mai vine doar din surse externe sau din narațiuni legate de Kremlin (inclusiv mesaje anti-occidentale), ci și din partea unor actori politici și instituții media interne care propagă știri false. Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este faptul că aceste narațiuni locale se suprapun adesea cu cele rusești, le susțin sau chiar le copiază. Cred că una dintre cele mai mari provocări de astăzi este să putem distinge între dezinformarea provenită din exterior și cea generată intern. Linia de demarcație dintre ele devine din ce în ce mai neclară. În multe cazuri, politicieni și instituții media locale preiau o narațiune falsă venită din afara țării și o „reambalează” sub forma unei povești „autohtone”. Fenomene similare pot fi observate în Armenia și în alte state din regiunea extinsă a Mării Negre. Rusia aplică același „manual” de propagandă în Caucazul de Sud și în alte părți ale spațiului post-sovietic. Kremlinul a construit o rețea complexă de influență soft, bazată pe instituții media, ferme de troli și canale de propagandă menite să modeleze percepțiile publice. Aceste eforturi sunt adesea sprijinite de ONG-uri, „experți” și actori politici pro-ruși care activează în țările-țintă.
Unul dintre factorii principali care sporesc vulnerabilitatea societății georgiene este diviziunea socială și politică profundă. Dezinformarea are un efect deosebit de puternic în societățile polarizate, unde oamenii tind să perceapă evenimentele printr-un filtru binar, nu prin analiză rațională. Un alt element de vulnerabilitate îl reprezintă teritoriile ocupate ale Georgiei și faptul că țara se află de mult timp într-o stare de conflict latent cu Rusia. Teama constantă de o posibilă nouă agresiune rusă creează un context favorabil pentru narațiuni manipulative emoțional. În acest cadru, povești precum „Occidentul vrea să atragă Georgia într-un război cu Rusia”, „stabilitatea este mai importantă decât orice altceva” sau „Occidentul are doar propriile interese, nu și pe cele ale Georgiei” devin ușor credibile. Politicienii – inclusiv cei aflați la guvernare, uneori – folosesc aceste mesaje pentru a influența opinia publică și pentru a-și urmări propriile scopuri politice, lucru vizibil mai ales în timpul alegerilor parlamentare din 2024.
O altă problemă majoră este răspândirea rapidă a informațiilor false pe rețelele sociale. O mare parte a populației georgiene își ia știrile de pe aceste platforme (aproximativ 57%). Într-un astfel de context, conținutul emoțional, senzațional și neverificat circulă mult mai rapid decât cel echilibrat și bazat pe fapte, ceea ce face ca campaniile de dezinformare să fie extrem de eficiente. Nivelul scăzut de educație media și obiceiurile limitate de verificare a informațiilor amplifică problema: o parte semnificativă a populației nu verifică sursele, ceea ce crește riscul ca informațiile false să fie acceptate drept adevărate, mai ales atunci când sunt propagate din mai multe direcții. Diferențele lingvistice și regionale sporesc, de asemenea, vulnerabilitatea: în unele zone populate de minorități etnice, accesul limitat la surse diverse și credibile de informare facilitează manipularea.
Cu toate acestea, societatea georgiană are și resurse de reziliență importante. Una dintre ele este orientarea pro-occidentală a majorității populației. O parte semnificativă a georgienilor continuă să sprijine integrarea în structurile occidentale, ceea ce împiedică narațiunile anti-occidentale să domine complet spațiul public. De asemenea, în pofida presiunilor politice și a polarizării, în Georgia există încă instituții media pro-occidentale puternice, care joacă un rol crucial în verificarea informațiilor, jurnalismul de investigație și formarea unei agende publice alternative. Aceste instituții sunt esențiale în combaterea dezinformării și a propagandei anti-occidentale.
Este important de menționat și rolul pe care îl au organizațiile societății civile și centrele de cercetare. Acestea, inclusiv instituția în care activez, monitorizează constant narațiunile pro-ruse și anti-occidentale, demontează știrile false și derulează programe de alfabetizare media pentru a întări reziliența socială.
În cele din urmă, un alt factor de protecție îl reprezintă scepticismul față de informațiile de pe rețelele sociale. Oamenii care nu cred automat tot ce văd online sunt mai predispuși să caute surse alternative și să verifice informațiile înainte de a le accepta. Iar în contextul în care rețelele sociale sunt o sursă principală de dezinformare, această atitudine critică devine o formă importantă de autoapărare.
Cum își desfășoară Rusia operațiunile de influență în Georgia? Există narațiuni sau metode care s-au dovedit deosebit de eficiente? Ai putea oferi exemple privind impactul acestora asupra opiniei publice sau asupra politicilor publice?
În Georgia, Rusia folosește metode hibride pentru a răspândi dezinformare, combinate cu instrumente politice, economice și de informații, într-o manieră coordonată. Obiectivul strategic este clar: reducerea orientării pro-occidentale a Georgiei și împiedicarea aderării sale la Uniunea Europeană și NATO. În această direcție, Moscova este sprijinită de rețele de informare controlate din exterior, grupuri locale și actori politici, de anumiți membri ai clerului, de campanii publicitare țintite pe rețelele sociale și de narațiuni emoționale legate de cultură, identitate și securitate.
În Georgia, cele mai eficiente narațiuni sunt, de regulă, cele care ating teme legate de cultură, religie, tradiții și valori naționale. Aceste mesaje funcționează deoarece apelează la emoții și identitate, reușind să mobilizeze mai rapid decât argumentele geopolitice complexe. Una dintre metodele care s-au dovedit foarte eficiente în ultimii ani este crearea sau utilizarea așa-numitelor „imitări de presă locală” – site-uri online care par a fi instituții media independente, dar care, în realitate, fac parte dintr-un mecanism coordonat de influență. Postările sponsorizate și reclamele direcționate pe rețelele sociale s-au dovedit, de asemenea, foarte eficiente, deoarece pot viza grupuri de public extrem de specifice. Când politicieni, partide, posturi TV și „experți” promovează aceleași mesaje simultan pe canale diferite – inclusiv rețele anonime – efectul lor se multiplică.
Din păcate, în ultimii ani, numeroase narațiuni anti-occidentale au avut succes în Georgia, iar o listă completă ar fi foarte lungă. Iată câteva dintre cele mai evidente și recente exemple:
Una dintre cele mai „populare” teorii este conspirația „Global War Party”, care s-a transformat rapid în varianta georgiană a teoriei conspirației despre „statul paralel” („deep state”). Aceasta susține existența unui grup secret care conduce lumea – inclusiv Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană – și care ar manipula deciziile internaționale pentru a destabiliza Georgia și a deschide un „al doilea front” împotriva Rusiei în Ucraina. Această narațiune, combinată cu mesaje alarmiste despre un posibil război, a avut un impact major asupra scenei politice și a fost intens folosită înaintea alegerilor parlamentare din 2024. Partidul de guvernământ s-a prezentat drept singura forță capabilă să protejeze Georgia de acest presupus pericol, echivalând adesea Occidentul cu „statul paralel” care ar dori să provoace un război.
O altă narațiune eficientă a fost cea despre „amenințarea căsătoriilor între persoane de același sex”. Mesajul sugera că aderarea Georgiei la Uniunea Europeană ar duce inevitabil la legalizarea acestor căsătorii – prezentate ca o amenințare directă la adresa valorilor culturale și tradiționale georgiene. Într-un mediu social conservator, această temă a avut succes în propagarea sentimentelor anti-europene, mai ales în regiunile vulnerabile din punct de vedere informațional.
O altă poveste importantă afirmă că Occidentul vrea să declanșeze o revoluție în Georgia, să schimbe guvernul și să readucă la putere United National Movement (UNM), fostul partid de guvernământ. UNM rămâne o forță politică profund divizivă, iar perioada sa la putere este percepută de mulți ca una marcată de abuzuri grave, ceea ce face ca această narațiune să fie extrem de eficientă din punct de vedere emoțional. Partidul de guvernământ folosește adesea această teorie pentru a discredita opoziția și organizațiile societății civile, etichetându-le drept „agenți străini” care ar colabora cu forțe externe pentru a submina independența țării.
Un alt subiect foarte sensibil este Biserica Ortodoxă Georgiană. Narațiunile potrivit cărora integrarea occidentală ar fi dăunătoare Bisericii s-au dovedit de asemenea eficiente, în special în zonele rurale.
În Georgia, narațiuni precum „al doilea front”, „revoluție susținută din afară”, „interferență externă”, „căsătorii între persoane de același sex” sau „pierdere a suveranității” sunt utilizate constant. Ele funcționează pentru că exploatează frica, identitatea și demnitatea națională – factori cu un impact puternic asupra unei părți semnificative a societății.
Dacă în trecut narațiunile pro-ruse erau mai transparente și apelau direct la simpatie față de Rusia sau la schimbarea orientării externe a Georgiei, astăzi ele s-au rafinat. Nu mai este nevoie ca oamenii să aibă încredere în Rusia. Mesajele sunt mai bine disimulate și urmăresc, în principal, să erodeze încrederea în Occident. În realitate, însă, slăbirea legăturilor Georgiei cu Occidentul duce inevitabil la întărirea influenței Moscovei și la apropierea țării de sfera de control rusească.
Cum răspund instituțiile, mass-media și societatea civilă din Georgia acestor valuri de dezinformare? Ai spune că mecanismele oficiale de verificare și demontare a știrilor false sunt eficiente?
În ultimul deceniu, guvernul georgian a implementat o serie de reforme menite să întărească lupta împotriva dezinformării și a propagandei anti-occidentale. Cele mai importante instituții de stat și-au creat unități de comunicare strategică și au colaborat activ cu parteneri internaționali precum Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Un rol esențial l-a avut Centrul de Informare NATO și UE al Ministerului Afacerilor Externe al Georgiei, care a derulat campanii în zone vulnerabile prin întâlniri publice, prelegeri și programe educaționale menite să crească gradul de conștientizare asupra beneficiilor integrării euro-atlantice și să îmbunătățească alfabetizarea mediatică.
Totuși, situația actuală este foarte diferită față de cea din anii anteriori. Centrul de Informare NATO și UE a fost închis, iar cooperarea cu partenerii externi a fost redusă semnificativ sau chiar suspendată. Georgia nu dispune nici acum de documente strategice și conceptuale esențiale, precum o versiune actualizată a Conceptului Național de Securitate al Georgiei sau o Evaluare Națională a Amenințărilor, care ar trebui să trateze explicit amenințările hibride – inclusiv dezinformarea – ca o prioritate centrală. În practică, lupta împotriva dezinformării și a propagandei anti-occidentale la nivel instituțional s-a slăbit considerabil. De fapt, multe dintre narațiunile anti-occidentale pe care guvernul georgian le combate în trecut sunt acum reluate și amplificate chiar de către reprezentanți guvernamentali.
Instituțiile statului continuă formal să nege dezinformarea și să ofere clarificări publice, însă încrederea populației în aceste comunicări oficiale a scăzut semnificativ.
Mass-media din Georgia prezintă, la rândul ei, o imagine extrem de fragmentată. Ecosistemul mediatic este profund divizat – ceea ce constituie o problemă majoră. Instituțiile media pot fi, în același timp, un instrument de combatere a dezinformării și un canal prin care se răspândesc narațiuni false ce amplifică polarizarea socială. Cu alte cuvinte, presa poate proteja publicul, dar poate și, involuntar, contribui la răspândirea dezinformării.
Un pilon esențial în lupta împotriva știrilor false și a propagandei îl reprezintă societatea civilă. Mai multe organizații georgiene se ocupă activ de verificarea faptelor, monitorizarea narațiunilor, promovarea educației media, dezvoltarea unor mecanisme coordonate de reacție, identificarea surselor de propagandă și desfășurarea de campanii publice și sesiuni de instruire. Totuși, modificările legislative din ultimii doi ani au avut un efect devastator asupra ONG-urilor. Multe dintre acestea întâmpină dificultăți majore în obținerea finanțărilor, deoarece noul cadru legal a îngreunat semnificativ accesul la sprijinul internațional.
În prezent, organizațiile societății civile și echipele independente de fact-checking rămân printre cei mai importanți actori în combaterea dezinformării din Georgia. Presa independentă are și ea un rol crucial, deși eficiența sa este afectată de gradul ridicat de polarizare din spațiul public. Eforturile oficiale de demontare a falsurilor pot fi în continuare utile, însă impactul lor este limitat, întrucât comunicarea instituțională este adesea politizată și, uneori, contradictorie.
Privind regiunea mai largă, cum se compară experiența Georgiei cu cea a țărilor vecine care se confruntă cu amenințări similare? Există lecții care ar putea fi împărtășite peste granițe?
Experiența Georgiei este, în mare parte, similară cu cea a țărilor vecine sau apropiate, deoarece tehnicile folosite sunt practic aceleași. Deși nu sunt vecini direcți, consider că Ucraina și Republica Moldova trebuie analizate în același context regional cu Georgia și Armenia, având numeroase asemănări importante. În toate aceste patru cazuri, propaganda și dezinformarea se concentrează pe teme precum valorile naționale, tradițiile, identitatea, frica de război și pierderea suveranității. Totuși, Georgia are o caracteristică distinctă: o parte considerabilă a narațiunilor menite să dezinformeze sunt generate pe plan intern – în special în contextul polarizării politice – și apoi propagate sau exploatate de actori externi, cum este Rusia.
În ceea ce privește lecțiile comune, prima prioritate este identificarea mai riguroasă a persoanelor și grupurilor care diseminează dezinformarea și urmărirea sursei originale, pentru a permite dezvoltarea unor contramăsuri direcționate. La fel de important este ca metodele și canalele folosite să fie detectate rapid și cu precizie, pentru a putea fi întrerupte sau neutralizate în timp util.
O altă lecție esențială este nevoia de a trece de la o abordare reactivă la una proactivă în combaterea dezinformării. Aceasta presupune investiții în prebunking și prevenție — adică pregătirea societății pentru narațiuni potențial manipulative înainte ca acestea să apară, astfel încât impactul lor să fie redus semnificativ.
De asemenea, verificatorii de fapte și mass-media independentă trebuie considerați piloni fundamentali ai securității democratice. Presiunile asupra acestora slăbesc grav reziliența statului și a societății. În cele din urmă, țările din regiune trebuie să își îmbunătățească abilitatea de a distinge între manipularea coordonată și critica legitimă — ambele fiind componente naturale ale unei democrații. Pentru aceasta, este necesară dezvoltarea unor sisteme capabile să identifice din timp operațiunile de influență coordonate și să elaboreze contramăsuri adecvate.
Cum schimbă noile tehnologii, precum algoritmii rețelelor sociale, inteligența artificială sau deepfake-urile, mediul informațional din Georgia? Ce tendințe emergente în dezinformare sau război informațional te îngrijorează cel mai mult pentru anii următori?
Tehnologiile moderne au adus beneficii semnificative societății și au simplificat viața de zi cu zi, dar au generat și provocări majore. Georgia nu face excepție. Progresele tehnologice au făcut dezinformarea mai greu de verificat, mai ieftin de produs și mult mai rapid de răspândit.
În special, algoritmii rețelelor sociale amplifică adesea polarizarea și reacțiile emoționale. În comparație cu informația echilibrată și bazată pe fapte, aceștia tind să promoveze conținutul bazat pe confruntare, furie și frică. Într-o societate deja profund divizată, acest fenomen este deosebit de periculos.
Inteligența artificială joacă un rol la fel de important în propagarea dezinformării. AI a făcut mult mai ușoară crearea de deepfake-uri, clonarea vocilor, generarea de imagini și videoclipuri false de înaltă calitate, postări și comentarii automate în masă, precum și dezvoltarea de „platforme media locale” false, adaptate publicului georgian. În prezent, pentru a realiza astfel de operațiuni, sunt necesare mult mai puține resurse decât în trecut. Cu alte cuvinte, AI a redus drastic costul desfășurării unor campanii ample de influență.
Aceasta reprezintă un risc serios pentru viitorul Georgiei. De exemplu, deepfake-urile ar putea înșela publicul în timpul alegerilor sau al crizelor politice, crescând tensiunile emoționale și influențând comportamentul electoral sau nivelul de anxietate socială. O altă amenințare în creștere este utilizarea rețelelor de troll-bots, conturilor false și campaniilor automate de comentarii pentru a crea o falsă „opinie publică”. Devine din ce în ce mai dificil să distingem între activitatea digitală manipulată și sentimentul public autentic.
Pe măsură ce AI evoluează, produsele sale devin din ce în ce mai realiste. Printre riscurile mai ample se numără folosirea deepfake-urilor în criminalitate organizată, fraudă și politică, precum și „spălarea” narațiunilor false prin mai multe platforme simultan. În plus, verificarea faptelor este în continuare un proces mult mai lent și mai costisitor decât crearea și răspândirea informațiilor false. Această asimetrie, în opinia mea, va rămâne una dintre cele mai mari provocări în anii ce urmează.
În cele din urmă, dacă ați putea oferi un singur sfat esențial cetățenilor, jurnaliștilor sau profesorilor din Georgia pentru a naviga mai bine prin dezinformare, care ar fi acesta?
A spune adevărul este cea mai bună modalitate de a combate dezinformarea — dar acest lucru trebuie făcut bine, rapid și eficient. Din păcate, în lumea de astăzi, informațiile false circulă mai repede și mai ușor decât cele adevărate. În prezent, informația corectă și imparțială este una dintre cele mai valoroase resurse pe care le poate avea publicul. În urmă cu câteva decenii, principala problemă a oamenilor era accesul la informație. Astăzi, situația este inversă: trăim într-o lume copleșită de cantități uriașe de informații, foarte diferită de ceea ce ne-am fi putut imagina acum 50 de ani. Provocarea reală nu mai este să găsim informația, ci să descoperim ce este adevărat din tot ce circulă.
Primul meu sfat pentru toți — fie că sunt jurnaliști, membri ai societății civile sau simpli cetățeni — este simplu: nu distribuiți informații până nu sunteți destul de siguri că sunt adevărate. Tehnologia actuală permite ca o singură postare să ajungă la zeci de mii de oameni și să le influențeze percepțiile înainte ca cineva să apuce măcar să verifice faptele.
Un prim pas util este să aflați cine transmite informația. Apoi, comparați conținutul respectiv cu alte surse independente și de încredere. Este, de asemenea, esențial să vă puneți o întrebare simplă, dar importantă: oferă această informație fapte verificate sau doar încearcă să provoace o reacție emoțională?
Dacă mai mulți oameni ar începe să aplice chiar și aceste reguli de bază, s-ar reduce semnificativ viteza și amploarea cu care se răspândește dezinformarea. Cred că lupta împotriva dezinformării nu trebuie purtată doar de instituții, ci și printr-o disciplină cotidiană a informării, pe care fiecare membru al societății ar trebui să o practice.
