„Nu-l mai spălați pe Pahonțu. A FOST SECURIST, nu «jandarm», și a crescut la umbra unui kaghebist”, scrie istoricul.
Afirmația vine după investigația Recorder publicată pe 26 august, care a reconstituit, pe baza unor documente din Dosarul Revoluției și a unor mărturii, începutul carierei lui Lucian Pahonțu. Potrivit investigației, Pahonțu a fost comandant de pluton la UM 0305 Băneasa, unitate din Trupele de Securitate, între 1987 și 1990. CV-ul său public menționează pentru această perioadă doar „diverse funcții în cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, fără să precizeze unitatea.
Oprea își construiește argumentația pornind de la însăși natura Trupelor de Securitate. El respinge ceea ce consideră o echivalare artificială între acestea și Jandarmeria de după 1989.
„Am văzut multă confuzie, în multe postări. Ele pornesc dintr-o acțiune de spălate a Trupelor de Securitate după 1989, transformate în «jandarmerie», cu care în trecut n-au avut nimic în comun”, afirmă istoricul.
În interpretarea lui Oprea, Trupele de Securitate reprezentau componenta militară de intervenție a aparatului represiv comunist. El citează efectivele existente în decembrie 1989 și insistă asupra rolului acestora în reprimarea protestelor împotriva regimului Ceaușescu.
Investigația Recorder confirmă că unitatea în care activa Pahonțu făcea parte din Trupele de Securitate și că aceasta a fost mobilizată în București în zilele Revoluției. Documentele consultate de jurnaliști îl plasează pe Pahonțu în dispozitivul din zona Intercontinental în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989. (Digi24)
Este însă importantă o distincție: faptul că Pahonțu a fost ofițer într-o structură a Trupelor de Securitate și că s-a aflat într-un dispozitiv de represiune nu înseamnă automat că există o probă că el însuși a tras asupra manifestanților sau că a comis personal acte de violență. Chiar în declarația sa depusă în Dosarul Revoluției, Pahonțu a susținut că plutonul său nu a avut contact cu manifestanții.
Pentru Marius Oprea, această distincție nu schimbă însă problema de fond.
„PAHONȚU A FOST LOCOTENENT ÎN ACEASTĂ STRUCTURĂ DE REPRESIUNE”, scrie istoricul, cu majuscule.
Investigația Recorder ajunge la o concluzie similară în ceea ce privește apartenența instituțională: Pahonțu a activat ca ofițer în Trupele de Securitate între 1987 și 1990, iar în decembrie 1989 era comandant de pluton. Documentele prezentate de Recorder îl plasează în dispozitivul din centrul Bucureștiului în timpul represiunii din 21 decembrie.
Controversa nu este, prin urmare, dacă Pahonțu a fost sau nu ofițer într-o structură militară care aparținea sistemului comunist de securitate. Documentarea recentă indică faptul că a fost. Disputa privește mai ales semnificația acestei apartenențe, responsabilitatea concretă a ofițerului în timpul represiunii și felul în care această perioadă a fost reflectată ulterior în biografia sa oficială.
Miza polemicii este și una de memorie istorică. A spune că Trupele de Securitate au fost, pur și simplu, „Jandarmeria de atunci” poate crea impresia unei continuități instituționale neutre. Oprea contestă tocmai această interpretare.
Trupele de Securitate făceau parte din sistemul de forță al regimului comunist și au fost implicate în operațiuni de reprimare. În cazul lui Pahonțu, investigația Recorder arată că unitatea sa era deja mobilizată înainte de 21 decembrie și că el a ajuns în dispozitivul din zona Intercontinental, unul dintre punctele centrale ale represiunii din București. În acea noapte, în zona respectivă au fost uciși manifestanți, iar sute de persoane au fost arestate.
Prin urmare, termenii folosiți pentru descrierea trecutului nu sunt deloc lipsiți de importanță. O parte mult mai controversată a postării lui Marius Oprea privește însă perioada de după Revoluție și rolul lui Dumitru Penciuc. Oprea susține că, în timpul Mineriadei din iunie 1990, Penciuc a coordonat acțiunile fostelor structuri ale Trupelor de Securitate și afirmă că acesta fusese superiorul lui Pahonțu.
„Penciuc, fostul superior al lui Pahonțu, a studiat la Moscova la Institutul Felix Djerjinski, a absolvit cu gradul de căpitan”, scrie istoricul.
Tot el îl descrie pe Penciuc drept „fostul ofițer KGB” și afirmă că Pahonțu „a crescut în umbra sa”.
Aceste afirmații trebuie însă tratate cu mai multă precauție decât partea referitoare la apartenența lui Pahonțu la Trupele de Securitate. În documentarea publică recentă consultată pentru acest articol nu am găsit suficiente surse independente și solide pentru a prezenta drept fapte stabilite toate afirmațiile lui Oprea despre Penciuc, în special calificarea acestuia drept „ofițer KGB” și lanțul exact de comandă invocat de istoric.
Cu alte cuvinte, acestea sunt afirmații ale lui Marius Oprea și trebuie prezentate ca atare, nu transformate automat în concluzii istorice definitive.
Unul dintre cele mai importante aspecte scoase la iveală de investigația Recorder este discrepanța dintre realitatea documentată și modul în care este prezentată oficial cariera lui Pahonțu. CV-ul public al șefului SPP indică pentru intervalul 1987–1990 doar funcții în cadrul Ministerului de Interne. Nu este menționat explicit faptul că a fost comandant de pluton în Trupele de Securitate. Recorder a identificat însă documente și mărturii care îl plasează la UM 0305 Băneasa, unitate a Trupelor de Securitate.
Iar această omisiune este, probabil, cheia întregii controverse. Nu este vorba doar despre trecutul unui militar care a servit un regim dispărut. Este vorba despre trecutul unui om care conduce SPP din 2005 și care a rămas în fruntea instituției inclusiv după ce a fost trecut în rezervă în 2024.
În finalul postării sale, Marius Oprea extinde critica spre succesiunea politică de după 1989.
„Generalul Pahonțu a crescut în umbra sa, iar Băsescu, Iohannis și Dan sunt matrioșcele lui”, afirmă istoricul.
Este, evident, o formulare polemică și o interpretare politică a traseului ulterior al generalului, nu un fapt demonstrat prin simpla citare a postării.
În cazul lui Lucian Pahonțu, informațiile apărute în ultimele zile mută discuția de la zvonuri la documente: apartenența sa la Trupele de Securitate înainte de 1989 este susținută de documentarea jurnalistică recentă, iar prezența sa în dispozitivul din zona Intercontinental în noaptea de 21 decembrie este, de asemenea, documentată. Restul — gradul exact al responsabilității sale pentru represiune, relațiile de comandă din perioada Mineriadei și influența pe care diferite personaje din vechiul aparat de securitate ar fi avut-o asupra carierei sale — trebuie stabilit prin documente și surse verificabile, nu prin cosmetizare, dar nici prin acuzații lăsate neverificate.
Adevărata miză a controversei nu este, astfel, doar trecutul lui Pahonțu, ci felul în care România își asumă trecutul propriilor instituții de forță.
