Inteligența artificială a încetat de ceva vreme să mai fie doar o poveste despre tehnologie. A devenit o poveste despre economie, despre investiții, despre productivitate, despre locurile de muncă ale viitorului și, inevitabil, despre inflație.
Progresele în domeniul inteligenței artificiale reprezintă astăzi o presiune asupra cererii și ar putea constitui, în viitor, un șoc pozitiv de ofertă, susține Leonardo Badea, de la Banca Națională a României. Astfel, dacă inteligența artificială poate accelera simultan investițiile, cererea și productivitatea, băncile centrale s-ar putea confrunta cu una dintre cele mai complicate transformări ale cadrului de politică monetară din ultimele decenii.
Tocmai de aceea este interesantă intervenția lui Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, într-un articol publicat în Central Banking, intitulat The implications of AI on monetary policy.
Ideea centrală este sintetizată chiar din subtitlul articolului: „AI advances represent a demand pressure today and a potential positive supply shock tomorrow” – progresul inteligenței artificiale reprezintă astăzi o presiune asupra cererii și ar putea deveni mâine un șoc pozitiv de ofertă.
Ce înseamnă asta? Ei bine, astăzi, pentru a implementa Inteligența Artificială în domenii relevante, trebuie să faci investiții. Mâine, însă, lucrurile se pot schimba. Și investițiile să se transforme într-o productivitate fără precedent.
În postarea sa din social media despre articol, Badea formulează foarte clar această perspectivă: „Dacă pe termen scurt investițiile asociate dezvoltării AI pot amplifica presiunile din partea cererii, pe termen mai lung câștigurile de productivitate ar putea genera un șoc pozitiv de ofertă.”
Astfel, pentru a construi infrastructura AI sunt necesare investiții uriașe: centre de date, cipuri, rețele, energie, software, cercetare și dezvoltare. Toate acestea înseamnă cerere suplimentară pentru bunuri, servicii, capital și forță de muncă. Mai multe investiții înseamnă mai multă cerere. Mai multă cerere poate însemna presiuni asupra prețurilor. Dacă economia funcționează deja aproape de capacitatea sa, efectul poate fi și mai puternic. Și de aici apare prima provocare pentru băncile centrale.
Cum trebuie reacționat la un val investițional care, în prezent, poate alimenta cererea, dar care are potențialul de a crește semnificativ oferta economiei peste câțiva ani?
În mod tradițional, banca centrală privește cu atenție presiunile asupra cererii. Dacă cererea crește prea repede în raport cu oferta, inflația poate accelera, iar politica monetară poate deveni mai restrictivă. Dar inteligența artificială complică această relație. Să presupunem că o economie trece printr-un boom investițional alimentat de AI. Companiile cheltuiesc masiv pentru tehnologie, infrastructură și capital uman. Cererea crește. În același timp însă, investițiile respective pot conduce, în câțiva ani, la o productivitate mult mai ridicată.
Pe termen scurt, AI poate apărea în statisticile macroeconomice exclusiv drept un factor de cerere, iar pe termen lung, poate apărea ca un factor de ofertă. Politica monetară lucrează tocmai la intersecția acestor două dinamici. Și asta analizează Leonardo Badea în articolul menționat anterior.
”Inteligența artificială este în prezent un subiect intens dezbătut de factorii de decizie în domeniul politicilor publice. Însă, pe măsură ce dezbaterea avansează și argumentele se conturează, devin tot mai evidente două direcții de gândire distincte și din ce în ce mai antagonice. Una dintre acestea anticipează o îmbunătățire majoră și rapidă a productivității la nivelul întregii economii, care poate fi considerată o transformare aproape „miraculoasă”. Cealaltă este mai puțin convinsă de beneficiile care vor apărea în cele din urmă pe termen mediu și lung.” – scrie acesta în analiza sa.
Badea observă că dezbaterea despre AI începe să se polarizeze în două direcții. Prima vede în inteligența artificială o transformare aproape „miraculoasă”, capabilă să producă o creștere rapidă și masivă a productivității la nivelul întregii economii. A doua este mult mai prudentă și pune sub semnul întrebării amploarea beneficiilor economice pe termen mediu și lung, fiind preocupată, în schimb, de evaluările foarte ridicate ale unui grup restrâns de companii. Ambele perspective sunt importante pentru politica monetară.
Dacă prima se dovedește corectă, economia mondială ar putea intra într-o perioadă de creștere a productivității pe care modelele economice tradiționale o anticipează cu dificultate. Dacă cea de-a doua se dovedește mai aproape de realitate, atunci o parte din entuziasmul actual ar putea reflecta mai degrabă așteptări financiare decât câștiguri reale de productivitate.
Unul dintre cele mai interesante efecte posibile ale AI este asupra productivității. Dacă un angajat poate realiza într-o oră ceea ce înainte necesita trei ore, economia poate produce mai mult fără o creștere proporțională a numărului de angajați. Dacă software-ul permite unei companii să automatizeze procese complexe, aceeași cantitate de capital și muncă poate genera mai mult output. Dacă cercetarea și dezvoltarea devin mai rapide cu ajutorul AI, atunci chiar și ritmul inovației se poate accelera. În termeni macroeconomici, toate acestea pot însemna creșterea productivității totale a factorilor de producție. Iar aici apare conceptul de șoc pozitiv de ofertă, despre care vorbește Leonardo Badea în analiza sa.
Cu alte cuvinte, AI poate deveni simultan obiectul politicii monetare și unul dintre instrumentele sale. Pentru băncile centrale, problema nu se rezumă la dobânda de politică monetară. O economie transformată de AI poate avea alte relații între productivitate, salarii, profituri, ocupare, investiții și inflație. Badea vorbește despre „transformările tehnologice” și despre modul în care acestea pot schimba „contextul în care băncile centrale își formulează și implementează politicile”. Și aici deja vorbim despre o posibilă schimbare a funcționării economiei.
Aici apare o ironie interesantă: inteligența artificială poate face economia mai greu de anticipat, dar poate, în același timp, să ofere băncilor centrale instrumentele necesare pentru a o înțelege mai bine. De aceea, provocarea pentru băncile centrale nu va fi să aleagă între economiști și inteligența artificială, ci aceea de a pune împreună în mod armonios judecata economică, modelele tradiționale, datele noi și instrumentele AI într-un mod care să permită o înțelegere mai bună a unei economii aflate ea însăși în transformare.
