„Pentru ce-am ieșit noi în stradă pe vremea lui Dragnea? Ca să vină alții ca el și să-i ia locul?” – întreba, cu tristețe, unul dintre tinerii participanți la protestele anticorupție din perioada 2017-2019. Răspunsul a venit în context pandemic, pe o rețea de socializare: „Dacă-l compari pe Dragnea cu liberalii, atunci nu poți fi decât un pesedist sub acoperire!” Și totuși, tânărul nu era pesedist, nici acoperit, nici descoperit. Nu era decât un român pentru care principiul dublei măsuri nu funcționează.
Principiul dublei măsuri presupune posibilitatea individului de a evalua diferit aceeași „speță” (ca să folosim un termen prezidențial), în funcție de simpatia sau antipatia personală față de protagoniștii ei. Adică, dacă fură hoțul din partidul lor, situația e gravă, iar vina aparține în întregime tuturor celor care împărtășesc valori comune cu respectivul. Dacă fură hoțul din partidul meu, acolo e mai complicat, e necesar timp pentru evaluarea gravității situației și, de obicei, vina e împărțită cu sistemul, are conotații socio-culturale, reflectă niște deziluzii la nivel personal, adică hoțul meu e, în cele din urmă, scuzabil…
Dar, pentru a înțelege mai bine principiul dublei măsuri, e necesară o exemplificare corectă. Liviu Dragnea de la PSD a favorizat, prin influența politică și socială pe care o exercita la nivelul județului Teleorman, două femei în procesul de angajare într-o instituție publică, pe niște funcții de execuție, recompensate cu un salariu minim pe economie. Astfel, cele două aveau posibilitatea de lucra la partidul pe care Liviu Dragnea îl conducea și de a câștiga bani de la statul român, scutind astfel PSD-ul de plata salariilor pentru două angajate contractuale, care se ocupau de documentele și de imaginea partidului.
Posturile ocupate prin abuz de către cele două femei ar fi putut fi locul de muncă a două persoane specializate în domeniul protecției copilului și asistenței sociale. Dar cele două persoane ipotetice n-au avut niciodată această șansă, pentru că partidul și Liviu Dragnea au considerat că nu meritele personale și profesionale sunt un criteriu bun la angajare, ci serviciile prestate la partid.
A venit apoi Recorder și a prezentat harta județelor în care PNL a numit oameni fideli partidului în funcții de conducere la Apele Române, afectând astfel posibilitatea ca respectivele funcții să fie ocupate de oameni realmente pregătiți în domeniu.
De altfel, jurnaliștii au și prezentat cazul particular al lui Ovidiu Ianculescu, care ocupase funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș până când liberalul Ervin Molnar l-a obligat să își dea demisia pe o coală albă, urmând ca locul său să fie ocupat de un consilier fără nicio pregătire pe linia aceasta profesională.
Materialul a făcut vâlvă, poate la fel de multă ca și angajările fictive făcute de Dragnea la DGASPC cu ani buni în urmă. Și atât.
Internetul, care, pe vremea lui Dragnea, explodase, acuzând comportamentul hoțesc și tiranic al fostului politician, acum s-a comportat cumva rezervat. Poate Ianculescu e și el pila cuiva? Poate e o răzbunare personală? Poate e material comandat de PSD?
Cu alte cuvinte, liberalilor li s-au pus pe tavă atâtea circumstanțe atenuante, încât devenea și penibil să te arăți revoltat de repetarea practicilor lui Dragnea la PNL. Așa funcționează, de fapt, principiul dublei măsuri.
Cât timp hoții noștri sunt întotdeauna mai spălați decât hoții lor, România va continua să fie condusă de hoți. E, de fapt, singurul motiv pentru care nu ne putem elibera de această clasă politică coruptă până în măduva oaselor.
De fapt, unii dintre ei sunt atât de obișnuiți să fure, încât nici măcar nu știu că fură. Au impresia că ei așa muncesc. Și pentru că aplicăm această dublă măsură în evaluarea hoției, nu avem cum să ne eliberăm de hoție. Ea rămâne, într-o formulă mai gravă sau mai puțin gravă, în funcție de numărul de oameni pe care-l afectează, o stare de spirit a tuturor.
Abia când vom înțelege că ce a făcut Molnar la Apele Române Mureș este identic cu ce a făcut Dragnea la DGASPC Teleorman și că nu e corect s-o numești pe prima „o numire nepotrivită” și pe a doua „infracțiune”, atunci ne putem da șansa de a fi conduși de o altfel de clasă politică. Când hoțul va fi numit „hoț”, indiferent că e al lor sau al nostru, abia atunci hoțului îi va putea fi rușine și poate se va abține să fure și altădată. Dar dacă el știe că ai lui îi vor găsi tot timpul scuze, ce motive ar avea să lase pentru altădată ce poate fura azi?
