Așa cum anunțam în urmă cu câteva săptămâni, Asociația „Mihai Murar”, fondată de Vera Mitran în memoria profesorului și omului politic trecut fulgerător în neființă, a inițiat o acțiune de donare de carte, urmând ca volumele strânse să fie duse, de Paște, la copiii defavorizați ai județului Teleorman.
Acțiunea a pornit de la ideea că hrana nu este doar materială, ci și spirituală și că oamenii din mediile defavorizate nu au nevoie doar de sprijin material, și ci de cărți, pentru a se putea dezvolta și în acest sens. În plus, donatorii de carte care au răspuns provocării Asociației „Mihai Murar” au putut scrie pe fiecare carte donată un mesaj personalizat, care să ofere copilului care urma să primească darul și un sfat sau îndemn care să-l însoțească pe tot parcursul dezvoltării sale.
În toată această perioadă, la sediul Librăriei din Alexandria, locul în care s-au putut face donațiile, au venit mulți oameni dornici să ofere. Fabulos a fost cazul fetiței Maya, care a selectat cărți din biblioteca personală și a scris cu mânuța ei mesaje motivaționale cu o caligrafie impecabilă. De altfel, Vera Mitran a și publicat imagini cu mesajele scrise de fetița din Alexandria.
În cursul zilei de ieri, 29 aprilie, Vera Mitran și Cristina Szabo, împreună cu o echipă de voluntari au mers în teren și au oferit cărți și daruri dulci copiilor despre care aflaseră că au probleme financiare sau dificultăți familiale. Dar un caz deosebit a fost cel al unei copile din Drăgănești de Vede care a scris Asociației „Mihai Murar” că e interesată de cărți și că ea însăși scrie poezie.
„Cristina ne-a scris acum câteva zile că este o mare iubitoare de lectură. Astăzi, am plecat spre Drăgănești de Vede să o cunoaștem și să îi facem o surpriză. Am găsit un copil sensibil, iubitor de frumos. Scrie poezii. Nu știu să spun a cui a fost mai mare bucuria, a ei sau a noastră, că am descoperit că mai există copii care citesc. Cu această ocazie i-am întâlnit și pe Alex, fratele ei, dar și pe prietena ei, Cătălina. Atunci când simți că efortul a meritat, parcă nici timpul alocat și nici distanța nu mai par așa de mari.”, a scris Cristina Szabo despre întâlnirea cu micuța.
Fetița care a primit cărțile a reacționat și ea la scurt timp pe o rețea de socializare și a mulțumit echipei de voluntari și fondatoarelor Asociației pentru implicare, mărturisind că darul primit a fost cea mai frumoasă surpriză din viața ei.
„Vă mulțumesc din tot sufletul pentru gestul nobil pe care mi l-ați făcut! Pot spune că este cea mai frumoasă surpriză din viața mea! Nu am crezut că niște oameni pe care nu i-am văzut niciodată pot da dovadă de atâta dăruire, dragoste, compasiune și empatie.„, a scris Cristina pe Facebook.
Cărțile donate de oameni, dar și darurile dulci făcute prin intermediul Asociației „Mihai Murar” au ajuns atât în Alexandria, cât și în zone rurale ale județului Teleorman, după ce au fost identificate de către voluntari cazurile care realmente ar fi prețuit o carte în dar. Și inițiativa s-a dovedit a fi unul dintre puținele lucruri extraordinare care se întâmplă câteodată în Teleorman.