Cât de periculos e omul pentru urs

Cât de periculos e omul pentru urs

De o vreme a crescut considerabil numărul de filmări care demonstrează că ursul și omul nu se mai pot înțelege. Televiziunile nu ratează nicio ocazie de a arăta cât de periculoși sunt urșii pentru om și cât de gravă devine problema existenței lor pentru copii neajutorați, pentru adolescente curajoase sau pentru oamenii nevinovați care circulă cu mașina prin zonele montane.

Un val de evenimente care pare să nu mai poată fi oprit, de vreme ce, nu-i așa, numărul urșilor devine copleșitor și bietul om nu se mai poate apăra în niciun fel de agresiunea asta susținută. Și totuși…

Recoltarea unui exemplar de urs poate ajunge și la 30.000 de euro. Poate cu asta ar fi trebuit să începem, nu? Dincolo de interese politice, dincolo de ONG-uri, dincolo de programe guvernamentale, e important să știm că uciderea unui urs echivalează cu prețul unei mașini bune și că e foarte profitabil să susții o astfel de activitate, de vreme ce ea nu presupune decât un grad anume de psihopatie.  Și atunci e cumva explicabil faptul că există destule voci care strigă foarte tare că e importantă scoaterea de sub protecție a acestor animale sălbatice și uciderea lor, ori de câte ori este nevoie.

Dar cum s-a ajuns să fie “nevoie” să ucidem urși? O fi cumva de la utilajele care au împânzit pădurile, de la arborii măcelăriți în păduri seculare, de la vizitele prea dese ale oamenilor înarmați cu drujbe și topoare în zonele naturale protejate? Există oare posibilitatea ca vizitele urșilor în zonele locuite de oameni să aibă vreo legătură cu faptul că habitatul lor este distrus și perturbat constant de mâna omului? Probabil că da…

Se vorbește despre o evaluare a populațiilor de urși din România, idee susținută fervent de ministrul udemerist al Mediului. Ideea manipulatoare, susținută de multe televiziuni, ar fi aceea că urșii sunt tot mai numeroși și atacurile lor tot mai periculoase pentru om.

De fapt, ursul brun este în continuare o specie protejată. În Europa mai există aproximativ 18.000 de urși, iar pădurile României adăpostesc aproximativ 7.000 de exemplare. Asta înseamnă că fiecare exemplar este prețios și că fiecare trofeu înseamnă un pas mai departe în exterminarea unei specii care a fost și poate încă mai este, un simbol al rezistenței și forței.

Spunea același ministru al Mediului că e nevoie de vânători și avea dreptate. Numai că rolul vânătorului de azi nu mai are nimic în comun cu cel al vânătorului de ieri. Puțină lume știe că vânătorii adevărați aveau rostul de a duce mâncare animalelor sălbatice din inima pădurilor și că singurul motiv pentru care împușcau un urs, un râs, o pisică sălbatică era acela că animalul suferea în urma unei boli sau a vreunei răni care nu se vindeca ușor. Vânătorul nu organiza evenimente distractive împreună cu politicieni sau prieteni de sânge albastru, ca să sperie animale și să le aducă în bătaia puștii vreunui colecționar de cranii și blăni. Vânătorul era cel care rezolva conflictul dintre om și urs, pentru că avea grijă ca ursul să aibă hrana necesară în habitatul lui și să nu aibă motive s-o caute în habitatul omului.

Acum ne aflăm în fața unei acțiuni de propagandă și manipulare, susținută din pure interese financiare. Numărul de urși nu a crescut, habitatul lor s-a diminuat. Din acest motiv, pot fi realizate desele filmulețe care demonstrează, pentru cei mai puțin mobilați la mansardă, cât de periculos e ursul pentru om. De fapt, tot ce vedem în ultima perioadă arată cât de periculos e omul pentru urs și cât de mici sunt ambițiile care-l mână pe om în această tentativă de a distruge ireversibil tot ce mai e prețios în natură.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.