Una dintre cele mai mari probleme ale statului român continuă să fie aceea că banii furați de marii corupți nu sunt niciodată recuperați integral. Numeroase cazuri de notorietate, precum cel al lui Dan Voiculescu sau Ioan Niculae, arată foarte clar această hibă a sistemului legislativ autohton, care stimulează infracționalitatea, obligând marii corupți să plătească doar cu detenția, nu și cu banii furați.
Comunitatea Declic a inițiat, în acest sens, o petiție adresată premierului Florin Cîțu, ministrului Justiției, Stelian Ion și președintelui țării, Klaus Iohannis, prin care cere eficientizarea sistemului de recuperare a banilor proveniți din infracțiuni, de vreme ce sunt sute de milioane de euro nerecuperate din decizii definitive ale instanțelor.
Ca atare, semnatarii petiției cer să fie înființat un singur serviciu de recuperare a banilor, în subordinea Ministerului Justiției, nu a Fiscului. Mai mult, atitudinea păguboasă a instituțiilor care au responsabilitatea recuperării prejudiciilor duce la această situație, pentru că, așa cum am arătat și noi în cadrul mai multor investigații de presă, instituțiile implicate în procesul de recuperare a banilor furați nu fac altceva decât să dea vina una pe cealaltă.
Declic mai arată că „doar în anul 2018 suma confiscată prin decizii judecătorești a fost de peste 400 de milioane de euro. Cu acești bani s-ar fi putut construi 16 spitale. Dar ei au rămas în buzunarele infractorilor.” Pornind de la această realitate, inițiatorii petiției cer transformarea sistemului, astfel încât situații de felul celei în care se află Dan Voiculescu să nu mai fie posibile pe viitor.
După cum știm, Voiculescu a fost eliberat după confiscarea a doar 9 milioane de euro din cele 60 datorate statului român, iar pentru recuperarea banilor, ANAF îi oprește lunar fondatorului Antenelor 700 de lei din pensie. INVESTIGATORIA a arătat și cum înflorește imperiul financiar al lui Ioan Niculae, în timpul în care acesta se află în spatele gratiilor, la fel cum și averea lui Liviu Dragnea a rămas neatinsă, deși acuzațiile dovedite împotriva lui au curs în valuri în decursul ultimilor ani.
Peste 30.000 de membri Declic le-au cerut, în 2019, candidaților la președinție să își asume că vor face o prioritate din problema recuperării prejudiciilor, iar Klaus Iohannis și-a asumat, în campania electorală, că recuperarea prejudiciilor va fi o prioritate în noul său mandat, dar până acum nu a întreprins niciun demers în acest sens. Petiția Declic poate fi semnată aici.
asta este legea in romania.
din cate stiu confiscarea averilor nu se poate face in romania.
romania este tara tuturor posibilitatilor si nu america.
atata timp cat cei care au facut fapte platesc nu vad de ce sa se confiste si averea.
de departe pare o tara fara justitie dar nu este asa atata timp cat exista legi si care se aplica nu vad nicio problema.
ramane la latitudinea magistratilor aceste aspecte de lamurit si de clarificat.
cu totii ramanem cu un ust amar,dar legea este respectata in acelasi timp