Cristi Danileț ar fi putut fi, probabil, un judecător ca orice altul, implicat exclusiv în soluționarea propriilor dosare. A decis, însă, să fie diferit. Să se implice civic, să fie activ în societate, pentru că, încă de când era un tânăr judecător la Vatra Dornei, și-a dorit să poată “traduce” limbajul Dreptului pentru oamenii simpli.
Apoi și-a dorit să-i învețe pe copii că au drepturi și că pot pleda pentru ele. A organizat astfel procese simulate cu tineri din multe școli, a scris cartea “Elevul și Legea”, pentru care a consultat 500 de legi și ordonanțe pentru a explica legea pe înțelesul elevilor și a discutat cu sute de copii despre importanța respectării normelor într-o societate.
De ce a făcut toate astea? Ei bine, pentru a elimina frica unei societăți dominate de spaime comuniste cronice și pentru a oferi tinerei generații șansa de a fi cu adevărat verticală. INVESTIGATORIA a discutat cu judecătorul Cristi Danileț despre activitatea lui în domeniul educației juridice acordate elevilor din România, aflând astfel că, în continuare, problemele românilor cu legea derivă din faptul că trăiesc într-un stat în care legile se scriu zilnic, în care nimeni nu poate invoca necunoașterea legii și în care nimeni nu te învață ABC-ul legislativ.
INVESTIGATORIA: Puteați fi un judecător ca atâția alții, care nu se implică foarte mult sau chiar deloc în problemele societății. De ce ați ales să fiți altfel?
Cristi Danileț: Eu am intrat în magistratură în anul 1998. Chiar în 1999, în orășelul acela mic de munte unde mi-am început eu cariera (n.r. – Vatra Dornei), un ziarist de acolo a început să mă întrebe câteva lucruri despre cum se desfășoară procesele. Și atunci am început un serial în presă – ABC-ul procesului, parcă, nu-mi amintesc exact cum se numea – și nu aveam curajul atunci să semnez cu numele meu, că-mi era frică, nu știam dacă pot judecătorii să scrie la gazetă, era ceva total neobișnuit. Și așa am scris 10 episoade sub pseudonim despre ce înseamnă procesul civil, penal. Bineînțeles, asezonate cu situații pe care eu le întâlneam în instanță. Asta a plăcut foarte acolo. Ulterior, am ajuns la Cluj și acolo mă așteptam ca lumea să fie mai familiarizată cu ce înseamnă dreptul, fiind oraș mare, centru universitar. Însă, eu la judecătorie, aveam cazuri cu oameni obișnuiți chiar de la țară, care nu înțelegeau nimic din ce se întâmpla în sala de judecată. De exemplu, vine o băbuță cu papornița, trezită de la 5 ca să prindă autobuzul care o aducea la instanță și tu îi spui: “Aveți cuvântul în dezbatere! Am invocat excepția de prescripție, aveți cuvântul!” Păi femeia aia nu înțelegea… Și atunci mi-am pus problema, ca magistrat, dacă nu ar trebui să facem ceva pentru ca oamenii din fața noastră să ne înțeleagă. Cei mai mulți colegi aveau impresia că oamenii trebuie să ne înțeleagă și să se ridice la nivelul nostru, iar avocații să le explice. Eu am fost de o altă părere: că noi trebuie să coborâm la nivelul oamenilor și să le traducem ceea ce facem noi în sală. Așa s-a născut ideea unei comunicări cu oamenii, pe care am început-o prin intermediul unor interviuri în presă. Chiar în 2003 am fost primul magistrat din provincie care a dat un interviu în presa din provincie, să explic ce probleme sunt în județ, după care am început să mă îndrept către copii, spre mediul educativ, pentru că ei sunt mai organizați, poți să mergi la o școală să le explicit lucruri la ore și așa să ai mai mult succes. În 2011 am fost în SUA într-un schimb de experiență în Texas, judecătorul a zis la un moment dat că se grăbește să plece la școală și asta m-a surprins. Așa am aflat că preda Constituția imigranților din Mexic. Așa mi-a venit ideea. M-am întors în România și am început să gândesc această idee sub forma unui proiect. Acum avem 100 de școli în România, unde profesorii pregătiți în asociația noastră predau educația juridică, am scris un manual “Elevul și legea” pe care îl distribuim gratuit în fiecare an, avem prezență mare în online, pe cam toate canalele, acțiuni pe care eu și colegii mei le facem cu copiii, procese simulate, tabără de educație juridică și multe altele…
I: De ce e importantă educația juridică pentru copii?
C.D. Răspunsul e foarte simplu: să scăpăm de frică. Noi suntem dominați de o frică moștenită din perioada comunistă. Frică de ăla care e la putere, frică de șef, de cel cu autoritate. Cred că învățând care îți sunt drepturile, dar, mai ales cum să le aperi, scapi de frică. M-am săturat de subordonarea asta! Cu cât sunt mai sus în funcții, cu atât oamenii au mai multe obligații, nu drepturi. Eu cred că, dacă copiii, care vor deveni tineri și apoi adulți, își vor cunoaște nu doar drepturile, ci și modalitățile concrete prin care să le apere, atunci generația care va urma va fi una verticală și curajoasă.
I: Am văzut că-i duceți pe copii inclusiv în instanță. Cum e, pentru ei, experiența asta? Cum percep ei actul de justiție?
C.D. Copiii sunt fascinați de universul acesta al justiției. Vedeți, multă lume percepe justiția ca pe un sistem represiv. Copiii încă nu au prejudecățile astea ale adulților, așa că e mult mai ușor să comunici cu ei. Mulți cunosc deja proiectul acesta de pe internet, alții sunt aduși de profesori sau de asociațiile de părinți. Când intră într-un tribunal, sunt fascinați de cum arată sala de judecată, locul în care stau cei arestați, când le explici un caz cu un copil de vârsta lor, când își pun pe ei roba și se urcă la tribuna judecătorului, e absolut fascinant pentru ei… Am avut ocazia de câteva ori chiar să fac procese simulate cu copiii, îmbrăcați în robă…
I: Și cum judecă copiii?
C.D. Vai! Deci nici nu vă închipuiți! Sunt mult mai serioși decât s-ar putea crede, chiar își iau rolul în serios. Acum doi ani am făcut o tabără pentru adolescenți, în care eu le-am dat doar formatul procesului, dar le-am spus să aleagă ei speța de judecat. Au ales un viol homosexual petrecut cu un tânăr, asta au ales ei! Și eu le-am spus normele, limitele pedepsei, prevederile Codului penal, circumstanțele. Interesant e că am primit două sau trei telefoane anul acesta de la foști elevi la care m-am dus la școală, actuali studenți, care mi-au spus că au intrat la Drept, decizia luând-o după ce au participat la un proces simulat sau după o vizită a mea la școală. Pe mine nu mă interesează ca acești copii să ajungă la Drept, dar nu pot să ascund că mă bucură asta.
I: Credeți că programul acesta de educație juridică pe care îl susțineți de atâția ani credeți că e suficient pentru o țară întreagă?
C.D. Am plecat de foarte jos. Am luat-o de la o școală din zona Bucureștiului, pentru că atunci lucram în CSM, și încetul cu încetul, am reușit să ne împânzim în 28 de județe. Vreau să spun că sunt județe în care nici nu vor să audă de noi.
I: De ce?
C.D. Vă spun că sunt unele județe din sudul țării și cred că are legătură cu politica, cu culoarea politică a inspectorilor și a directorilor. Mi s-a întâmplat chiar ca într-o școală să mi se interzică să intru pe motiv că nu vor “să-i învățăm pe copii prostii Rezist”. Așa mi-au spus. Asta e! Politica ajunge să influențeze fundamental în școli, iar eu cred că legea și justiția trebuie învățate de cât mai devreme. De ce? Sunt copii care au mari probleme în familie, sunt abuzați sau le divorțează părinții și nu știu ce se va întâmpla cu ei, copii care sunt bătuți în școală, care sunt victimele unor infracțiuni violente, inclusiv sexuale și nu știu cui să se adreseze. Sunt și copii care intră în anturaje nepotrivite și se apucă de furat, de droguri, de violat și, din păcate, am avut și copii pe care i-am judecat ca fiind criminali. După cum avem copii care sunt victime și n-au încredere în părinți, în profesori. Când vin ei să vadă cu ochii lor un judecător care nu este deloc bătrân, când văd că li se vorbește pe limba lor, că primesc o cărticică în care le sunt explicate drepturile, ajutăm la o comunicare ce nu s-ar lega altfel. Dreptul în viața cotidiană, ca să zic așa, nu ți-l explică nimeni, pentru că profesorii nu au pregătirea necesară. Și, mai mult decât atât, la liceu nu se studiază nimic de felul ăsta, al dreptului. Ori, asta e marea problemă în România, că tu, ca cetățean la 14 ani, răspunzi penal și contravențional. Deci faptele tale pot duce la consecințe juridice. Dar, după ce primești buletinul în România, toată lumea te lasă în pace. Nimeni nu te instruiește ce ai și ce nu ai voie să faci.
I: Și nu poți să invoci necunoașterea legii…
C.D. Nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, iar în România nimeni nu te învață legea. În România avem 10.000 de legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență, toate publicate în Monitorul Oficial, toate obligatorii pentru toată lumea. De exemplu, eu ca să scriu acea carte “Elevul și Legea”, pe care chiar am primit-o de la editură în format electronic, am studiat 500 de legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență și le-am scris pe limbajul copiilor. Inflația asta de legi ne arată că suntem un stat slab, un stat în care morala nu mai are nicio importanță…
I: Și legile se și schimbă constant, nu doar că sunt multe…
C.D.: Foarte des. În fiecare zi apare o lege nouă și o dată la trei zile apare o ordonanță de guvern sau de urgență. Este mult prea des. Eu, ca magistrat, nu pot ține pasul cu schimbările legislative. Ce să mai spui de omul de rând? Până la urmă, destinatarul legilor nu este profesionistul în Drept, ci cetățeanul simplu. El este înlăturat din ecuația asta. Lui i se adresează legea, dar nimeni nu vorbește cu el.
I: Mi-ați povestit despre acești copii aflați în situații dificile. Voiam să vă întreb dacă în urma programului de educație juridică pe care îl desfășurați au venit ulterior copii la dumneavoastră să vă ceară sfaturi în problemele lor?
C.D. Din păcate, au existat câteva cazuri. După orele de educație juridică am fost contactați în privat. A fost un tânăr care a venit la mine și mi-a spus că o colegă de-a lui este traficată de niște adulți, pusă să întrețină relații intime cu mai mulți adulți din localitate și că el vrea să spună lucrurile astea cuiva, dar să fie protejat. O altă situație a fost cea a unei fetițe care după ore a venit la mine și mi-a spus așa: „Aseară tata a bătut-o foarte rău pe mama și a venit poliția la noi acasă, pe el l-a ridicat, mama e la spital. Cu mine ce se întâmplă acum? O să ajung la orfelinat?” Vă dați seama că astea sunt niște chestiuni dureroase. Violența domestică este mult mai răspândită în România decât ne închipuim, consumul de droguri și etnobotanice, violența sexuală inclusiv în familie. Eu sunt oripilat de ce văd în unele dosare de ce fac unii părinți cu copiii minori. Cineva trebuie să stea de vorbă cu copiii ăia, să-i încurajeze, să le spună că nu trebuie să îndure. A fost chiar o fată pe care am avut-o într-un caz care a îndurat un abuz sexual din partea concubinului mamei timp de trei ani de zile. Și cum s-a descoperit? La un moment dat, a venit o prietenă la ea și concubinul mamei sale și-a invitat și el prietenul, au băut și a chemat și au decis să le violeze pe copile. Invitata a reușit să fugă, a anunțat poliția și așa a început investigația. Timp de trei ani de zile, copila aceea a îndurat abuzurile, dar îi era frică să spună. Copilul gândește foarte simplu: “Mama nu mă crede sau e plecată în străinătate, bărbatul cu care trăiește mama trebuie să aibă grijă de mine. Dacă e arestat, cine are grijă de mine?” E foarte simplu. Astea sunt niște tragedii și noi nu știm decât vârful unui aisberg…
Da !
Cunoașterea și aplicarea Legii ,ne scapa de frica. Si de greseli ,dacă avem suficientă forță în interiorul nostru ,pentru a trăi moral .
Se vede din avion faptul că Danielț vorbește despre perioada de dinainte de ’89 fiind total în eroare . Sub ce formă ? În justiție sau mai exact , cu justiția , nu puteai avea contact atunci decât în ipostaze ce țineau de comportamentul tău . Trebuie precizat că discutăm despre un regim cvasitotalitatar în materie de justiție . Pentru un delict minor nu ai fi avut contact cu justiția niciodată și asta deoarece suportai exclusiv rigorile , discutabile uneori , ale miliției . În ce sens discutabile ? În sensul că , în principiu , amenda era amendă . Puteai contesta evident doar că , superiorul care analiza contestația , ori era la fel de troglodit ca și cel care aplicase sancțiunea , ori îți înțelegea rațional nevinovăția sau naivitatea , ori partidul intervenea pentru a fi iertat sau chiar sancționat mai drastic pentru „învățare de minte” . De aici nu te oprea nimeni să acționezi în justiție „organul” care aplicase definitiv sancțiunea sub rezerva faptului că într-adevăr se săvârșise un abuz major asupra ta . În condiția în care problema nu îmbrăca o tentă politică aveai , posibil obiectiv câștig de cauză . Poezia lui Danielț cu tarele comuniste moștenite privind cunoașterea modului în care se desfășoară actul de justiție era identică cu cea actuală sau a unui cetățean oarecare din Germania , Franța sau aiurea în țări care n-au pupat comunism în veci . De ce ? Păi și aici îi dau dreptate , cutumele sociale , morala , pe care teoreticienii actuali o despart aberant de educația religioasă înlocuind-o cu termeni de gen etică pildă etc. , stăteau și stau la baza comportamentului social al individului . Individul nu are , în principiu , nevoie de a avea contact cu actul de justiție decât dacă el sau lui comite sau îi sunt aduse prejudicii ce țin de drepturile convenite în comunitatea în care trăiește . Trebuie să repet pentru a fi înțeles corect că , într-un regim totalitar (vezi regimul partidului unic de oriunde) , protestul individual este un risc asumat , deasemenea și actele comportamentale ce contravin normelor (aberante cum sunt ele) stabilite pentru acest sistem social politic . De asemenea , trebuie să îi spun onorabilului Danielț că în anii ’60 ai regimului comunist se studia în liceu Constituția României (aia care era) și niciodată excepție făcând un articol de preambul care preciza că forța conducătoare în România este Partidul Comunist , în rest nu se pomenea despre imixtiunea politicului în legea fundamentală . Ce vreau sa spun este faptul că aparent , constituția avea un caracter profund democratic . Accept orice contrazicere și asta cu absolut oricine care citește Constituția aia (1965) , rumegă și apoi vine cu argumente la discuție .
Demersul lui Danielț de a face cunoscute începând din anii de dinainte de a deveni majori ai copiilor , deci prin disciplină de studiu în școli a principiilor de funcționare ale justiției precum și acelea de cunoaștere a Legii Fundamentale nu este deci o noutate însă îl consider lăudabil și îl felicit pentru preocuparea aceasta . Și , insist , aceasta cu atât mai mult cu cât statul de drept aduce din ce in ce mai des cetățeanul in fața justiției ori din cauza unui arbitru absent prin caracterul formal al existenței lui – vezi mediatorii aceia care alimentează nesiguranța actului în sine prin însăși nivelul lor promiscuu – ori dat fiind stufărișul creat de către făuritori de lege ignoranți , incompetenți sau profund sălbatici și dăunători intenționat societății create după ’89 , ori dată fiind impunerea unei armonizări cu o legislație (zis europeană) improprie poporului român din motive pe care nu le mai dezvolt dar care , în știința făuririi legilor stau drept piloni esențiali , cutumiari , ai existenței unei comunități naționale oricare ar fi aceasta . Și acum voi spune , de fapt voi întreba ceva care s-ar putea să împiedice apariția comentariului meu . „Investigatoria” și Carmen Dumitrescu sunt plătite și fac propaganda USR PLUS ? Se vede ! Se prea vede !
[…] Citește și: Judecătorul Cristi Danileț: “Inflația asta de legi ne arată că suntem un stat slab, în care … […]