În urma deciziei de ieri a CJUE, judecătorul Cristi Danileț scoate în relief 4 probleme majore ale CCR, printre care faptul că instituția în cauză a devenit un actor politic, iar astfel își depășește adesea atribuțiile.
,,Prima problemă este aceea că CCR a devenit un actor politic: în loc să asiste autoritățile în respectarea Constituției și să identifice blocajele în relațiile dintre acestea, Curtea indică autorităților ce decizii politice să ia în anumite situații. Acest activism al curții a fost generat de competența de a soluționa conflictele juridice de natură constituțională între autoritățile statului, competență atribuită CCR în 2003 prin revizuirea Constituției. Ea a fost utilizat mai ales din anul 2015 când Curtea a început nu doar să constate conflictul, ci și să indice modul de rezolvare, motiv pentru care politicienii s-au derobat de atribuțiile constituționale pasând asumarea deciziei la CCR.
A doua problemă este aceea că de o bună bucată de vreme CCR interferează cu independența judecătorilor: în loc să se rezume în a constata neconstituționalitatea unor acte normative, în mod repetat CCR indică magistraților cum anume să le interpreteze. Sunt decizii care se întind pe zeci, unele chiar pe sute de pagini, în care CCR spune în mod expres ce înțeles să dea judecătorii unor norme cuprinse în legislația primară, deși acest rol este rezervat exclusiv curții supreme și instanțelor ordinare. Pe baza unor hotărâri din anii 2016-2019, au fost redefinite siguranța națională și corupția, au fost rescrise competențele procurorilor, au fost excluse probe din dosarele de mare corupție, s-au redeschis dosare soluționate definitive, au fost reformate completele de judecată sau s-a redefinit – pentru a câta oară?! – statutul de „magistrat” al procurorilor. Sunt alte decizii în care CCR și-a arogat inclusiv rolul de instanță de contencios administrativ, lipsind de efecte acte administrative încheiate între autorități (mă refer, evident, la celebrele Protocoale) pentru care nu găsesc că CCR ar fi avut vreo competență legitimă.
A treia problemă o constituie o serie de decizii ale CCR care sunt contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului. Desigur, publicului îi este extrem de cunoscută hotărârea dată în cazul revocării procurorului Kovesi. Am identificat însă mai multe astfel de decizii, menționate de Curtea de la Strasbourg, care a dat soluții contrare celor pronunțate de Curtea noastră constituțională.
A patra problemă este seria de hotărâri ale CCR în materia dreptului UE, survenite în urma unei inexplicate schimbări de practică judiciară. În urmă cu câțiva ani CCR a decis că România trebuie să respecte dreptul UE, inclusiv să pună în aplicare recomandările din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Dar, fără nicio explicație – obligatorie de dat în caz de reviriment jurisprudențial – CCR a revenit și a început să susțină că, din moment ce o lege națională este declarată ca fiind conformă Constituției, judecătorii naționali nu au voie să decidă că acea lege ar fi contrară UE, invocând o așa-numită -identitate constituțională-”, explică magistratul.
De asemenea, Cristi Danileț evidențiază principalele elemente din ultima decizie a CJUE, hotărâre prin care se subliniază, din nou, prevalența dreptului european și faptul că judecătorii naționali sunt obligați să-l aplice, iar, mai mult decât atât, nu pot fi cercetați, respectiv sancționați disciplinar dacă au aplicat dreptul UE în detrimentul hotărârilor CCR.
Nu în cele din urmă, în decizie se atrage atenția că inclusiv curțile constituționale ale statelor membre ale UE au obligația să colaboreze cu CJUE atunci când există dubii referitoare la modul în care trebuie interpretat dreptul european în vederea luării unei decizii.
,,Justiția ordinară și cea constituțională sunt de competența fiecărui stat. Dar atunci când stabilește cum sunt organizate și cum funcționează ele, statul trebuie să țină seama de dreptul UE. Aceasta înseamnă că instanțele sunt cele care trebuie să le se asigure justițiabililor, care sunt cetățeni europeni, o protecție a drepturilor care să fie conforme dreptului european. Ca instanțele să facă acest lucru, trebuie ca ele să fie independente, adică să nu primească de la nimeni ordine.
Este adevărat că hotărârile unei Curți Constituționale sunt obligatorii pentru toată lumea, inclusiv pentru instanțe. Dar această regulă nu se aplică atunci când Curtea Constituțională impune judecătorilor naționali să ignore dreptul european. Aceasta pentru că încă din anul 1964 CJUE a afirmat: (1) în cadrul UE, tratatele acestei organizații alcătuiesc o ordine juridică proprie, pe care țările o acceptă la momentul aderării; (2) principiul supremației dreptului EU în raport cu dreptul național. Acesta din urmă obligă autoritățile dintr-un stat să lase neaplicată dispoziția legală sau practica națională care contravine dreptului UE.
Așadar, judecătorul național este primul judecător european: el are obligația să aplice dreptul UE chiar dacă Curtea Constituțională a interzis acest lucru, tocmai pentru că este independent. Pentru aceasta, dacă consideră necesar, poate sesiza – și nimeni nu îl poate opri să o facă – CJUE, singura instituție care interpretează definitiv dreptul UE. Iar decizia CJUE trebuie aplicată obligatoriu.
La fel, Curtea Constituțională, atunci când are o problemă de interpretare a dreptului UE, trebuie să suspende cauza și să sesizeze CJUE, doar aceasta fiind cea care poate aprecia dacă o normă europeană este sau nu validă, nicidecum instanța constituțională.
În fine, judecătorul național nu poate fi sancționat disciplinar pentru că a interpretat eronat dreptul european și nici pentru că a sesizat CJUE cu o întrebare preliminară de interpretare a dreptului UE.
2.7. Așadar, instanța națională nu poate fi împiedicată să coopereze cu CJUE, iar statele trebuie să dea dovadă, fiecare în parte, de cooperare loială cu Uniunea. Lucru valabil, evident, și pentru Curtea Constituțională”, subliniază Cristi Danileț din hotărârea CJUE din data de 22 februarie. (citiți AICI articolul complet, pe blogul judecătorului Cristi Danileț)
