sâmbătă, septembrie 24, 2022

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

spot_img
AcasăAvocatul DiavoluluiTu ai lupta pentru țară?

Tu ai lupta pentru țară?

E o întrebare pe care mulți au auzit-o zilele astea, pentru că, atunci când un conflict armat se derulează la ușa casei tale, apar și testele conștiinței. Iar atitudinea ucrainenilor afectați deja de o situație pe care mulți o credeam ipotetică și absurdă chiar te aduce în pragul întrebării: “Ce aș face eu?”

Încep prin a menționa foarte clar că niciun fel de judecată n-ar trebui făcută asupra celor care declară că ar pleca din calea unui război, la fel cum nu e cazul să facem eroi din cei care spun că ar rămâne să lupte, pentru că până la un război efectiv, nu știm exact cine în ce direcție ar merge. Dar exercițiul mi s-a părut interesant. Am chestionat, de aceea, pe rețelele de socializare mai mulți oameni, pentru a vedea care sunt reperele într-o situație limită. Desigur, nefiind o cercetare științifică efectuată pe un eșantion reprezentativ (pentru că “bulele sociale” nu sunt niciodată reprezentative pentru întreg), nu am pretenția ca răspunsurile pe care le-am primit să fie cele valabile pentru întreaga populație a României. Deci nu voi generaliza la acest mod.

Însă, dintre cei care au făcut efortul de a citi întrebarea și de a oferi un răspuns, pot sesiza, chiar și în cazul bulei sociale proprii, că părerile sunt împărțite aproape egal. Cei care spun că nu simt imboldul de a lupta pun în fața răspunsului final propriile frustrări justificate: “să lupte pensionarii speciali”, “nu am pentru ce țară să lupt”, “să lupte politicienii care s-au înfruptat din trupul țării “, “să lupte cei care știu să folosească o armă”, “ce să caut eu într-un conflict pe care nu eu l-am declanșat?“, etc.

Cei care spun că, totuși, ar rămâne par mai degrabă motivați de exemplul lui Zelenski și sunt mulți cei care spun că, dacă România ar avea un lider de talia lui, ar muri bucuroși într-o încleștare armată. Tot cei care ar rămâne spun că ar face-o din respect pentru înaintași, pentru familiile lor, pentru copiii lor, dar nu “pentru țară“.

Unii chiar mi-au cerut clarificări cu privire la ce înseamnă acest “pentru țară“, ceea ce m-a provocat să gândesc asupra conceptului. Dintr-un punct de vedere pur subiectiv, țara înseamnă cămin. Că îți place cum arată sau nu, că îți plac vecinii sau nu, că te înțelegi cu administratorul sau nu, că te mulțumește calitatea serviciilor publice sau nu, căminul e locul în care tu poți fi tu. O invazie a țării tale echivalează, de fapt, cu situația în care într-o zi, pe neașteptate, în casa ta ar intra un străin. El ar spune că i se pare că în casa ta e mereu gălăgie, că asculți muzica prea tare și că a venit să se asigure personal că asta nu se va mai întâmplă. Ba chiar pentru a garanta acest lucru, va dormi în camera copiilor tăi sau chiar împreună cu partenerul tău, va folosi frigiderul tău, va bea în fiecare dimineață din cafeaua ta și îți va spune cu exactitate unde îți poți depozita lucrurile, unde îți e permis să-ți așezi hainele și cât timp poți petrece în fiecare zi la televizor. Într-un astfel de scenariu absurd se află o țară invadată, oricare ar fi aceea.

Un stat suveran și independent, cu granițe clare și obiective de dezvoltare pe termen lung seamănă cu acel cămin invadat de străinul ipotetic despre care vă povesteam mai devreme.

Și, în acest context, sunt oameni care ar decide să sune la autorități pentru a scăpa de sub presiunea străinului invadator, oameni care ar prefera să plece și oameni care s-ar lupta cu el bărbătește pentru a-și recupera lucrurile lor și viața lor de până atunci. Niciunul nu poate fi judecat, iar atitudinea în fața războiului nu e o chestiune care intră în sfera judecății firești, pentru că războiul e o chestiune care ține de extraordinar.

Nu aș lupta și nu mi-aș lăsa nici soțul să o facă. Nu mi se pare corect nici termenul a fugi din țară. Eu aleg să trăiesc, eu și familia și nu să mor stupid, să nu știe nimeni de mine într-un război care nu e al meu. Niciodată războaiele nu sunt ale celor care luptă.“, și-a explicat cineva motivația.
Am citat-o pentru că asta e cea mai frecventă dintre motivațiile pe care le întâlnești când deschizi subiectul.

Și probabil că instinctul de supraviețuire, motorul care face ca specia să meargă mai departe, trebuie să fie mai mare decât puterea de sacrificiu.

Dar asta nu se poate vedea decât într-o situație absurdă, în care te-ai trezi sub o ploaie de rachete și ar trebui să iei o decizie imediat. Până atunci, sondajele sunt inutile.

Ce e clar pentru toată lumea e, însă, faptul că războiul în sine e o absurditate. Că el s-ar putea încheia instantaneu dacă toți soldații și toți civilii, indiferent de partea în care stau, ar înceta să ucidă. Că, până la urmă, războiul e o alegere a speciei, din păcate. O specie capabilă de cele mai crude acte de violență pe care ni le putem imagina.

Într-o paradigmă a normalității, întrebarea “Tu ai lupta pentru țară?” ar putea primi zeci de răspunsuri diferite: “Da, muncind în fiecare zi și plătind taxe și impozite!”, “Da, crescând-mi copiii frumos, în spiritul adevărului și dreptății! “, “Da, fiind acolo când oamenii din jurul meu îmi cer ajutorul!“ sau “Nu, pentru că nu îmi plac politicienii și modul în care e administrată țara, așa că prefer să fur, să mă sustrag de la plata taxelor și să trăiesc exact așa cum îmi e bine mie, fără să îmi pese de ceilalți “.

În normalitate, lupta noastră pentru țară, a generației care a trăit în pace de când se știe, este una care ține de efortul de a fi sau nu un bun cetățean.
Dar în afara normalității, în aceste timpuri în care vorbim din nou despre război ca despre violență și agresivitate de tip medieval, nimeni nu poate răspunde efectiv la întrebare în limitele unei sincerități absolute. Și e în regulă că e așa. Înseamnă că încă mai suntem normali.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

3 COMENTARII

  1. Un articol bun, dar eu tot nu înțeleg contextul,,sa iti aperi țara,,.
    Din punct de vedere cetățenesc nu ma sustrag de la plata impozitelor si taxelor si alte lucruri cetațenesc. Dar sa mearga tineretul sa apere CE?…nu inteleg.

  2. Apararea tarii este o obligatie, nu o optiune. In orice tara, Curtea Martiala poate decide arestarea sau impuscarea celor care refuza sa mearga la lupta (indiferent ca este un razboi just sau nu, ca este de aparare sau de agresiune, ca este in folosul tarii sau al unui aliat etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole Populare