Taxe noi? Conflictul dintre taxele noi și dobânzile mari

Taxe noi? Conflictul dintre taxele noi și dobânzile mari

Dacă conduci o mașină, voi taxa strada; dacă încerci să stai, îți voi taxa scaunul; dacă ți-e frig, o să taxez căldura; dacă faci o plimbare, îți voi taxa picioarele. – The Beatles, „Taxman”

Prietena mea de la ANAF: „E un privilegiu să trăiești într-o țară Europeană ca România. De asta ar trebui să plătești taxele cu un zâmbet”. „Ce ușurare, credeam că o să cereți bani”, îi răspund eu. Iubesc contabilii. Lângă ei mă simt tot timpul ca un extrovert sociabil și sufletul petrecerii. Chiar și la ANAF. Codul fiscal este de zece ori mai lung ca Biblia, dar din păcate, spre deosebire de Biblie, nu are nici o veste buna sau vreo scenă sexy. Dar să nu vă taxez răbdarea… În stare de șoc economic, când standardul de viață intră în declin, o țară are doua pârghii politice: Politica Monetară și Politica Fiscală.

Ce este Politica Monetară?

Dacă are de-a face cu dobânda băncii centrale, Robor, IRCC, e politică monetară. Astfel de măsuri afectează dobânzile la care băncile se împrumută între ele, și dobânzile pe care le oferă la depozite sau la cei care împrumută bani. De notat că decizia schimbării dobânzii e luata de banca centrală, nu de legiuitori. Care este legătura intre dobânda reală (dobândă nominală minus inflație) și  IQ-ul în parlamentul României? Amândouă sunt negative zilele astea.

Cum afectează creșterea dobânzilor depozitele și investițiile?

Cu cât dobândă băncii centrale e mai mare, cu atât băncile vor plati dobândă mai mare la depozite personale și comerciale. Asta înseamnă că mai mulți oameni vor decide să țină banii în depozite de economii în loc să-i cheltuie sau să-i investească în noi afaceri. Spre exemplu, dacă o bancă îți oferă la depozit 10%, nu vei mai face nici o afacere care nu îți aduce cel puțin 10% profit. Mai mult, dacă plătești 15% dobândă pentru un credit, nu vei mai lua acel credit decât dacă afacerea în care pui banii scoate cel puțin 20-25%, pentru că o afacere implică și o doză de risc. Asta lasă foarte multe idei noi pe din afară, ceea ce înseamnă mai puține locuri de muncă, mai puțin venit, deci și mai puțin consum. Cum explică domnul Țiriac fiicei sale creșterea dobânzilor? „Uite Ioana, la depozitul ăsta, în loc de un Mercedes, acum banca ne dă trei Mercedes-uri. Zilnic.” Ce credeți, mai ia domnul Țiriac banii din bancă să-i riște într-o afacere?

Care sunt limitările politicii monetare?

Dacă rata dobânzii e tăiată prea mult, atunci banca centrală rămâne fară „muniție” în caz de criză. Ea nu va mai avea nici o putere să ajute economia. Dacă rata dobânzii crește prea mult, atunci poate afecta economia descurajând investițiile și în general consumul. Guvernanții români, care zilele trecute se împrumutau în dolari deși e posibil că euro să cadă brutal în raport cu dolarul, au o metoda și mai specială de a produce lichiditate: Își udă pantalonii.

Ce este Politica Fiscală?

Dacă măsurile au de-a face cu schimbări de taxe și cheltuirea banului public atunci e politică fiscală. Măsurile sunt introduse în general în urma votului aleșilor în Parlament și Senat. Această categorie de măsuri este mult mai vastă decât politica monetară. Schimbările de taxe sau tarife sunt parte din politica fiscală. Include nu numai taxe, dar și deciziile de împrumut extern și intern. Nu întâmplător, experților în politica fiscală le place mult golful: oricât te-ai chinui pe verde, tot în gaură ajungi.

Care sunt limitările politicii fiscale?

E ușor să promiți în campania electorală, dar țara trebuie să plătească la un moment dat înapoi ceea ce împrumută și cheltuie azi. Dacă dai stimulente financiare și subvenții crești economia și consumul… dar la un moment dat trebuie să crești taxele ca să poți plăti ceea ce dai azi. Dacă dobânzile sunt mici, guvernul nu mai trebuie să crească taxele. Poate doar temporar, și după cum știm nu e nimic mai permanent decât o taxă temporară.

Cazul special România: Errr… sunt politica fiscală și politica monetară în conflict?

După cum spuneam într-un articol precedent ( https://investigatoria.ro/2022/05/09/inflație-de-romania-că-n-america-sau-că-n-india-ne-duce-isărescu-în-stagflație/ ) cazul România este mai aproape de India decât de țările vestice. De ce, pentru că în timp ce SUA are o rată a șomajului în descreștere, România și India au un șomaj în creștere abruptă. Ori pentru a contracara inflația, majoritatea țarilor imita SUA și cresc dobânzile. SUA poate face asta, pentru că are două joburi pentru fiecare persoană dornică de muncă. România nu prea poate… Asta înseamnă că suntem deja într-un conondrum. Dacă vom crește dobânzile, creștem și șomajul, afectăm și consumul – cu alte cuvinte, stagflație.

Ecuația e însă și mai complicată dacă ne gândim la intenția guvernanților de a creste taxele și impozitele. De ce mai multe taxe? Pentru că România este în deficit în fiecare an, pentru că recurgem la împrumuturi externe pentru a ne plăti datoriile curente. Plus PNRR. Cu dobânda la creditele externe crescând rapid, cum le mai plătim? Trebuie să colectăm mai mulți bani intern, deci creștem taxele și impozitele. Anul acesta datoria României va depăși 50% din PIB, și estimăm că vom plăti în medie 8% dobânda anual. Aceste calcule brute ne arată că numai în dobânzi plătim 4% din PIB în 2022. Deja asta înseamnă că plătim pe dobânzi mai mult decât plătim anual pe educație sau pe armată.

 

 

 

Deci ecuația noastră are: I (inflație), D(dobânzi), S(șomaj), T(taxe), L(leu). Ne oprim aici pentru că creierul uman nu prea poate să lucreze cu mai mult de cinci variabile. Dacă I(inflație) a crescut prea mult, prin Politica Monetara creștem D(dobânzile). Care din păcate la noi vă duce la creșterea S(șomajului). Să ne oprim atunci din creșterea dobânzilor? Dacă ne oprim din creșterea dobânzilor, atunci L(Leul) se va devaloriza, deci nu putem să ne oprim pentru că trebuie să menținem valoarea Leu/Euro. Problema este că soluția guvernanților de a crește T(taxele) este de obicei asociată cu o răcire economică (la fel că tăierea cheltuielilor guvernului, de exemplu) care în sine va crește și ea S(șomajul). Deci cele două politici nu se compensează una pe cealaltă, ci sunt în conflict, împingându-ne spre aceeași groapă cu viteză dublă.

 

 

Deci taxe mai mari? Nu avem deja dobânzi mai mari? Ambele au același efect, puternic negativ, asupra păturii celei mai sărace a populației. Speram că guvernanții să se gândească bine, pentru că altfel ne paște o recesiune, cu stagflație, cu consumatorii deja supra-întinși, cu taxe mai mari, creștere economică reală negativă record și o creștere abruptă în continuare a șomajului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.