Invitat de Casa Regală a României la un eveniment de premiere a jurnaliștilor care au documentat tragediile din timpul acestor luni de război din Ucraina, jurnalistul Mircea Barbu a decis să refuze participarea. Motivul e unul cât se poate de serios, iar Mircea Barbu are argumente solide în sensul de a nu dori să fie premiat de Casa Regală.
În calitate de investigator al infracțiunilor de mediu în cadrul ONG-ului Agent Green, Mircea Barbu a documentat felul în care Casa Regală e personaj principal în povestea dureroasă a tăierilor de arbori seculari în Valea Cerbului. Un lucru mai puțin discutat în spațiul public e acela că familia regală este unul dintre cei mai mari proprietari de păduri într-una dintre cele mai apreciate zone turistice din România. Și, cu acordul Casei Regale, în Valea Cerbului sunt puși la pământ arbori seculari cu vârste impresionante. Despre situația din Valea Cerbului, dar și despre reacția Casei Regale la refuzul său de a fi premiat pentru curaj ne-a povestit chiar Mircea Barbu în cadrul unui interviu.
INVESTIGATORIA: Ai primit recent, în calitate de jurnalist de război, o invitație la Casa Regală a României, pentru a fi premiat. Și ai refuzat-o. De ce?
Mircea Barbu: Eu am primit invitația în urmă cu câteva zile, chiar două săptămâni și, inițial, m-am gândit că, wow, uite ce interesant și frumos că oamenii Casei Regale a României se gândesc la jurnaliști! Cu timpul, însă, mi-am dat seama că eu nu vreau să particip la evenimentul ăsta, deși era o chestie drăguță. Până la urmă, e o recunoaștere a eforturilor mele și ale celorlalți jurnaliști invitați, care vor fi premiați. Și nu e un lucru rău acela că există o intenție a Casei Regale de a atrage jurnaliști de conflict care au jucat un rol important în informarea publică în această perioadă. Dar eu, în același timp, nici nu pot să nu spun ce știu despre o anumită parte a acțiunilor Casei Regale, legate de mediul înconjurător.
CITEȘTE ȘI: Masacru în Parcul Natural Bucegi: parcele întregi de păduri seculare puse la pământ
I: La ce te referi, mai exact?
M.B. Întâmplarea face că am lucrat cu Agent Green o bună perioadă de timp în ultimii doi, trei ani la diferite investigații de mediu. Și am dat și peste această problemă uriașă, a faptului că Casa Regală este unul dintre cei mai mari proprietari de păduri privați din România și, în această calitate, are și foarte multe păduri. Pentru că așa sunt lucrurile în România, e mai mult o problemă de sistem decât o vină a Casei Regale. Sistemul din România este viciat și corupt până în măduva oaselor și, implicit, Casa Regală, dacă participă, chiar și prin faptul că profită de pe urma acestui sistem și acestor tăieri, multe dintre ele ilegale. Și ce e cel mai important e situația de la Valea Cerbului…
I: O să te rog să ne explici în detaliu care e situația de la Valea Cerbului, așa cum ai documentat-o în perioada în care lucrai cu Agent Green.
M.B. În Valea Cerbului familia regală deține o suprafață foarte mare de pădure care se întrepătrunde cu Parcul Natural Bucegi. Parcul Natural Bucegi în sine are niște probleme. Pădurile care sunt scoase la licitație, păduri care aparțin Casei Regale, sunt pe cel mai vizitat traseu din România. Și ai pe o parte și pe alta a acelui traseu arbori seculari de 200, 300 de ani. E o chestie extrem de rară în Europa, pentru că vorbim despre un muzeu al naturii în aer liber, practic, pe care Casa Regală ar fi putut să-l valorifice și în alt fel. Dincolo de perdeaua de la drum, dacă mergi în pădure o să găsești arbori seculari cu o vârstă de peste 100 -150 de ani doborâți. E masacru acolo.
Cele mai multe dintre acele tăieri sunt legale, deși știi și tu cât de gri e zona asta a legalității în domeniul tăierilor de arbori la noi, e aici o discuție întreagă, dar ei sunt acoperiți de hârtii. Dezastrul pe care îl lasă în urmă, însă, este uriaș. Iar acea zonă nu se va regenera în timpul vieții noastre, ea e aproape pierdută. O să găsești utilaje în pădure, o să găsești mizerie lăsată de muncitori, urme de ulei, drumuri făcute cu TAF-ul prin râu. Arată ca o zonă industrială de exploatare. Și asta e în Bucegi… Oamenii de acolo sunt șocați de ce se întâmplă acolo și toți știu că pădurile acelea aparțin familiei regale. Toată lumea din zonă e foarte supărată pe familia regală că permite ca lucrul ăsta să se întâmple.
I: Intenția ta de a refuza premiul Casei Regale a constat doar în acea postare pe Facebook sau le-ai transmis asta și organizatorilor evenimentului, în mod direct?
M.B. Inițial, le-am scris lor, pentru că ei m-au contactat și m-au întrebat dacă am primit mail-ul. Le-am spus că da și le-am răspuns cam în același mod în care am scris și postarea de pe Facebook.
I: Și ce reacție au avut?
M.B. Aceeași reacție pe care au avut-o și la reportajele și investigațiile mele: tăcere. Nimic. Nici măcar: “Da, mulțumim pentru feedback!” sau “N-aveți dreptate, dar vă respectăm decizia”. Adică familia regală are atitudinea asta în care tace și speră că lucrurile vor trece și lumea va uita. Dar oamenii nu uită. Oamenii sunt din ce în ce mai conștienți de faptul că Casa Regală a României taie pădurile seculare ale acestei țări.
I: Crezi că acest refuz al rău de a accepta premiul, motivat de argumentele transmise lor, nu vor influența în niciun fel atitudinea Casei Regale cu privire la situația mediului din zona respectivă?
M.B. Eu nu-mi pun mari speranțe într-un singur gest de refuz că ar schimba opinia Casei Regale. Ei știu foarte bine ce fac acolo. Nu au nevoie de refuzul meu ca să fie mai conștienți. E vorba de niște interese financiare foarte mari, de bani foarte mulți. Refuzul meu, dacă ar fi urmat și de refuzul altor jurnaliști, care au fost invitați la această gală, poate că așa Casa Regală ar lua în serios problema. Dar eu știu că ei știu. Nu îmi imaginez că Principesa Margareta nu știe că implicarea asta în tăierea pădurilor României o să-i genereze niște probleme. E clar că trebuie să schimbe ceva, dar nu știu dacă o va face pentru că am refuzat eu premiul. Nu cred…
Ar trebui ca toți ziariștii sa participe, iar in momentul prrmierii sa afiseze un banner si /sau sa poarte TOȚI tricouri pe sub camăsi cu textul ,,OPRITI TĂIERILE DE ARBORI SECULARI DIN DOMENIILE casei regale din MUNȚII BUCEGI,, .
In momentul premierii pot sa îsi scoată camăsile toți odată.
Dar au ei conștiința de a risca sa nu mai primească o medalie rsgală, o tinichea lucioadă aducătoare de invidie a celorlalți ?
[…] câteva zile după publicarea de către INVESTIGATORIA a unui interviu cu jurnalistul Mircea Barbu, care a refuzat un premiu din partea Casei Regale a României, pentru că aceasta se face vinovată […]